Cetatea Hotin, refăcută și prezentată după „Istoria cazacilor”
● Mihai OGRINJI ●
Este în afara oricărei discuții că turismul nu s-a împăcat niciodată – de când a început să se înfiripeze ca îndeletnicire – și nici nu poate coexista cu ravagiile vreunui război. Dezastrele pe care le produc cele mai sofisticate arme pe care le realizează această extrem de prosperă industrie a morții te scot din perimetrul umanității, al istoriei. Te bagă în spectrul unei barbarii cum n-a mai existat o alta.
Dincolo de prostiile pe care le debitează, pe toate ecranele noastre posibile, „analiștii”-mercenari, conectați în oribile prize ale celor mai mari ticăloșii transfrontaliere, România se află implicată la modul direct în războiul pornit la 24 februarie. Atât prin teritoriile sale istorice – Nordul Bucovinei, cu ținutul Hotinului cu tot, sudul Basarabiei sau Insula Șerpilor. Unii români își frecau mâinile de încântare când steagul ucrainean – care e bine să stea la ei acasă, atât cât li se întinde, de drept, ograda – se tot înlocuia cu steagul rusesc și viceversa. Era ca și cum toată această nerușinare nu se petrecea în bătătura noastră. Suntem angrenați în acest dement măcel, și nu în ultimul rând, și prin victimele – români din teritoriile aflate sub ocupație ucraineană – care cad zi de zi. Recensămintele ucrainene ne-a tot dat o scădere accelerată a numărului de români care trăiesc între înșelătoarele hotare galben-albastre. Este, desigur, o continuare a practicii de odinioară a cancerului habsburgic. Dacă realitatea este asta – ceea ce, desigur, n-are nici o legătură cu adevărul – de unde atâta popor de eroi căzuți pe front aparținători neamului nostru?
Cât privește România de dincolo de Prut, atitudinea celor care o conduc – o oribilă mascaradă a cârdășiei ruso-germane, cea mai dezastruoasă împreunare de interese și crime din existența Europei – nu poate decât să-ți blocheze sentimentul elementar al românismului greu încercat de vrăjmașii iviți din îndepărtate pustietăți. Dacă revenirea între hotarele noastre firești are în vedere doar faptul că sunt gata-gata să fie înghițiți de malaxorul rusesc, și nu din convingerea că România este trunchiul din care se trag, atunci nu fac altceva decât să joace la ruleta celor care i-au desfigurat sub toate chipurile. Și să rămână, pentru România, o căscată gaură neagră care nu va putea fi săturată niciodată. Dacă lucrurile s-ar pune așa, cu cât ajutor s-a trimis în Basarabia se putea cumpăra Alaska și ne rămâneau ceva bani și de o potecă până acolo… Scriu cu tristețe aceste rânduri fiindcă știu prin câte suferințe și sacrificii au trecut românii de dincolo de Prut, la fel cum am cunoscut și cunosc atâția patrioți basarabeni care nu au un alt ideal mai sfânt decât cel de a se înfăptui Reunirea. Se întâmplă însă ca în ape tulburi, cu ceva… Maia la mijloc, încercând să salvezi de la înec pe cineva, să fii și tu însuți tras la fund…
Pentru români, și nu numai, Ucraina este la fel de periculoasă – prin cruzime, prin excese animalice – ca și Rusia. Cu toate acestea, Rusia – probabil cea mai monstruoasă fiară pe care a cunoscut-o vreodată pământul – trebuie învinsă. Cu orice preț. Ceea ce n-au făcut, de-a lungul veacurilor, generațiile anterioare care au tolerat extinderea acestei apocalipse de stepă, cade în obligația generațiilor de astăzi de a bloca invazia inimaginabilei calamități pe care o provoacă rușii. Stoparea spiritului rusesc – până la distrugerea lui totală, dacă este cazul – reprezintă o misiune sfântă. Nu trebuie să mai rămână pe umerii generațiilor viitoare teribila povară moștenită de la înaintașii care fie n-au putut, fie din interese ultra-meschine și lașități, au lăsat cale liberă panslavismului, translat ulterior în bolșevism.
Dacă va fi nevoie – ceea ce nu este de dorit – Ucraina va merita cu prisosință și ea soarta la care trebuie adusă Rusia. Deși, ca român imparțial – îi cer iertare Celui de Sus că mi-a încolțit un asemenea gând – cred că mai bine pentru noi ar fi să iasă înfrântă nu numai Rusia, ci și Ucraina. Deopotrivă…
