Rasfoieste: Colecția verde

Colecția verde

„MUNTE și ALPINISM. Între VIS și REALITATE” are peste 350 de pagini, o ilustrație consistentă și costă 40 de lei exemplarul. Este o carte de luat și de citit acasă. Citind-o, vă garantăm că veți fi numai și numai la înălțimi de vis!

Colecția verde

După anul 1947, activitatea publicistică a lui Radu Țițeica (1905-1987), având ca abordare domeniul montan, a început să fie mai puțin vizibilă. Poate și fiindcă „democrația populară” tocmai își fixa brațul de fier roșu asupra României. În schimb, rămân în prim-plan lucrările sale de specialitate, a căror lungă apariție debutase în 1938. Fizicianul trecea, ca să spunem așa, „cap de coardă”… Cel puțin în privința publicisticii…

Colecția verde

Ediție revăzută și adăugită.
Doresc ca această carte să fie poveste frumoasă despre salvarea în munți, așa cum am trăit-o, cu oameni formidabili, și o înșiruire oarecum cronologica de întâmplări care au făcut să se înființeze Salvamontul în România; dar, desigur, și ceva despre ceea ce a fost dinaintea acestui eveniment. Au fost multe situații cu oameni nefericiți, care au pățit-o prin munti, timp în care au fost semeni care, cu mijloace extrem de rudimentare, improvizații bizare chiar, i-au scos din impas pe acești „naufragiați”…