- Mihai OGRINJI
Nu înţeleg cum îi ia pe unii gura pe dinainte, pe din spate sau cine mai ştie cum, numai ca să dea cu bâta în baltă… Am primit postarea unui ins care se leagă, hodoronc-tronc, de „România pitorească”. Sigur, nu e primul. Și nici nu-l cunosc. Tot aşa cum dânsul nu are habar despre „Promovarea turistică a României pentru străini prin anii 1980. Varianta de export a revistei «România Pitorească» editată de Ministerul Turismului. Vizitaţi România în care serbăm 2050 de ani…” Da, aşa şi-a început peroraţia. Dacă această postare nu mi-ar aduce oarece „atingere”, l-aș fi lăsat în plata Domnului. Chit că Domnul, de o vreme, constat că tot întârzie cu plata „facturilor”. Cu atâţia hăbăuci, i-o fi şi lui destul de greu…
Nu-l cunosc pe acest Radu Oltean, autorul postării, şi nici nu vreau să comit vreo eroare. Mi-amintesc doar că am întâlnit un asemenea nume, cu ceva ani în urmă, pe nişte hărţi comercializate în sul. Desenatorul de atunci – poate și de azi – întinsese pe hârtie hotarele urmaşilor lui Asparuh până dincolo de Carpaţi, dedându-se la nişte elucubraţii aiuritoare. Am rupt hărţile, le-am pus puţină sare și le-am gunoit. Nu mai ţin minte dacă acele făcături le-am cumpărat de la Prima şcoală românească din Șchei sau de la vreo librărie. N-am nici o îndoială însă că le-am achiziţionat din Braşov. Apropo de Șchei: în mod sigur am asociat acest nume de cel al mai cunoscutului Vasile Oltean, directorul „Şcolii”, cu care am realizat prin ani câteva interviuri pentru „Holidays in Romania” (una dintre „variantele de export” ale României pitorești). Doar atât. Hărțile erau prea barbar tendenţioase, lipsite de orice temei ştiinţific. Erau, pur și simplu, o propagandă pan-bulgărească în detrimentul României.
Am avut noroc, vorba vine, că am apucat să citesc totuși textul până la capăt, ba și câteva comentarii (unele, defavorabile „postatorului”, prin care era suspectat, în general, de defăimare a istoriei noastre). Numai că ieri, în momentul când am încercat să dau un obştesc răspuns, conţinutul devenise „indisponibil” pe motiv că „proprietarul” l-a distribuit unui grup restrâns, că i-a „modificat vizibilitatea sau că a fost şters.” Ce să mai fac? Mă uit în dreapta, mă uit în stânga – să nu mă calce maşina – și am încercat alte poteci on-line spre Radu Oltean. Și uite așa am dat peste un ilustrator de geți, daci, traci. Asta îmi mai trebuia! Parcă nu eram sătul de „portretul” lui Ștefan cel Mare, săvârșit de un desenator sinistru – sinistru fiindcă nu respectă adevărul istoric – pe numele său Valentin Tănase. Fața de malac pictată cu (în) ulei pe pânză chiar n-are nici o legătură cu chipul lui Ştefan cel Mare de care s-au ocupat, prin veacuri, figuri ilustre ale culturii și istoriei noastre: de la Grigore Ureche și Ioan Neculce, la B.P. Hasdeu, T. Maiorescu, Nicolae Iorga ori Epaminonda Bucevschi. Pe mâna cui ajuns bietul Ştefan cel Mare, despre care se scria în „revista Historia” cum că ar fi fost un exterminator al… minorităţilor din Moldova anilor săi! E tare… historia asta.
Ei bine, prea greu nu mi-a fost să-mi dau seama că făcătorul de hărţi antiromâneşti și ilustratorul de geți, daci, traci par a fi aceeaşi persoană. Deşi ghimpele incertitudinii… Ce să mai lungesc vorba: RO-ul în cauză aduce cu un arnăut… neomarxist ce-și oferă serviciile – garantat antiromânești – noroadelor din sudul Dunării, care au marcat neînchipuit de mult – precum bulgarii, zice-se – medievalitatea românească. Arnăutul nostru nu se opreşte aici. Merge și mai de departe cu oferta de servicii, până la Odesa, întinzând o vorbă de ajutor și unei etnii „pedepsite”, cândva, de armata română. Se pare că în mintea acestui „sudit” (doar bulgar?), crescut la poalele Tâmpei, probabil, Iuda se trăgea dintr-un dac de pe Columna lui Traian (din ciment, o taxa RO pe cea de pe coperta revistei). Dacă nu dac, atunci get. Get-beget. Altfel, nu există nici o explicaţie pentru ura pe care o prăseşte dânsul cu o seninătate balcanică împotriva rădăcinilor din care – ne place sau nu ne place – ne tragem. Măcar o parte dintre români. Există și o altă categorie de exaltați – în minoritate față de cohortele multicolore „cu fuste și fără sutien” – cărora le recomand să-și obosească ochii și pe cartea lui Dumitru Drăghicescu – „Din psihologia poporului român”. Desigur, pentru cine și-a mai păstrat apucătura cititului.
După cum se vede, mă văd obligat, vorba poetului, să-mi „apăr sărăcia, și nevoile, și neamul”. Radu Oltean – nu știu, totuși, care o fi acela – vorbeşte despre România pitorească fără să ştie nimic despre revista și redacţia de atunci. A ochit două coperți ale VR, din anul 1980 – le reproducem și noi, dar nu în versiunea franceză – și pac, viteazul ilustrator, încingându-i-se vopselurile, dă cu dacii de pământ. Ca un berbec. Dacă ar fi frunzărit, mă rog, foiletat – la même Jeanette – revista respectivă s-ar fi dumirit că nicăieri nu scrie „Vizitaţi România în care serbăm 2050 de ani…” Ar fi dat de o încântătoare prezentare a civilizaţiei dacico-getice, cu admirabile articole-studii semnate de prestigioși specialiști în domeniu. Față de un Hadrian Daicoviciu, Alexandru Vulpe, Ion Horațiu Crișan, Emil Condurache, D. Berciu, Radu Vulpe – am enumerat doar câțiva dintre cei care au avut ce să spună despre strămoşii noștri – Radu Oltean, oricare ar fi el în acest caz, nu-i decât, să mă ierte Dumnezeu, un oarecare Mucea, între vopsele, zugrăvind borduri. Foiletând revista, eventual, mai putea vedea acest arnăut „dacoton” că „macheta artistică” a „variantei de export” era realizată, pe atunci, de Anamaria Smighelschi, dacă i-o spune ceva acest artist plastic. (Ca și, ceva mai târziu, Vasile Orac, și el colaborator al „Vacanțelor în România”). Realizate de aceeaşi redacţie, publicaţiile erau „de sine stătătoare”. Desigur, „Vacances en Roumanie” (cu versiunile „Holidays in Romania”, „Ferien in Rumänien” etc.) nu putea fi totuna cu România pitorească, cea pentru „consum intern”. Cine își imaginează însă că putea fi „livrat la export” conţinutul unei publicaţii destinate pieții interne nu poate fi decât naiv, necunoscător sau chiar nerespectuos. Fiindcă, pe atunci, chiar existau și profesionişti în domeniul propagandei turistice (termenul de propagandă e mai vechi decât cel de promovare). Fie că este vorba de Ministerul Turismului (din 1971), de ONT (din 1936, cu unele întreruperi, până a fost vândut unor ciprioți, dacă nu mă înșel), de Publiturism, de Editura Sport-Turism etc. Inclusiv, se înţelege, de redacţia România pitorească și Holidays in Romania. Față de promovarea turistică de dinainte de 1989, ceea ce se întâmplă astăzi este un apogeu al tembelismul de care sunt în stare cei care scufundă, mă tem că irecuperabil, această țară. Am întreaga colecție – începând din 1958! – a publicațiilor, și nu numai, care au fost editate pentru integrarea României în circuitul turistic internaţional. Nu vă puteți imagina ce minunății românești se află între coperțile lor… Apropo: interesează pe cineva să punem de un Muzeu al turismului românesc, idee născută încă din perioada interbelică?
Dar să legăm gura sacului. Nu port nostalgia acelor vremuri și nici nu sunt sluga vreo unor minorități abile în tot soiul de parșivenii, inclusiv ideologice ori de ştergere a identităţii româneşti. „Sport” pe care îl practică, din câte văd, destui indivizi plini de zel. De peste 40 de ani de când sunt la România pitorească am pretenţia că știu, totuși, destul de bine ce s-a întâmplat și încă se mai întâmplă în această redacție. Motiv pentru care chiar nu suport ca tot soiul de rătăciți prin istorii mai vechi sau mai noi, clociți sub mantaua unui Lucian Boia et. comp. și împinşi la tipar de editura Humanitas, să-și bage culorile unde nu le fierbe oala.
Poate n-ar fi trebuit să mă lungesc atâta. Cu toate acestea, mai stărui puțin. Tocmai să reamintesc faptul că unii dintre realizatorii României pitorești de atunci – alături de un alt grup de la România liberă – au fost singurii reprezentanţi ai presei romaneşti care s-au opus regimului comunist. Unii au fost băgați în pușcărie, alții și-au pierdut slujba, dreptul la semnătură, au beneficiat de alte și alte mizerii. Datorită și sacrificiului lor, diverse personaje de teapa lui RO pot astăzi să denigreze, să murdărească și ceea ce nu ating. Dreptu-i?
