România pitorească nr. 494 Nr. 3 (2018)

Cuprins

 

Pag. 3-8 – text de Mihai OGRINJI

(Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 9

 

Pag. 10-11

Destinații irezistibile

Festivalul plăcintelor – de Mihai OGRINJI

Când doamna Marilena Stoian m-a invitat la Festivalul plăcintelor de la Hârja – Oituz, n-am stat nici o clipă pe gânduri. Şi în timp ce-i spuneam da, da, da, mi-a şi apărut în faţa ochilor covata plină cu plăcinte pe care o scotea mama din cuptorul de lut, pardosit cu cărămidă. Ce să mai spun? Am crescut cu aluaturi împlinite în cuptor de ţară – plăcinte (de la latinescul placenta), învârtite, cozonaci, dar şi colaci, turte, pâine sau, fierți, colțunași, tăiței de casă şi atâtea alte bunătăţuri despre care generațiile mai tinere poate că nici n-au auzit, din păcate. N-aş vrea să omit nici “cocăturile” cu rol ritualic, de la “pelincile lui Hristos” (turte foarte subțiri, nedospite, ca azima), înmuiate cu julfă din semințe de cânepă pisate – ca să vezi! – la colacii care se puneau în coarnele boilor, când trăgeau plugul de Anul nou sau la vreo nuntă, unde miresei i se pregătea un colac special, pe care îl rupea în patru bucăți, la un moment dat, la colacii care se dădeau la înmormântări sau la praznice. Şi ca să încheiem cercul, să mai spunem că tot o “făinoasă” este şi coliva, făcută, desigur, din mama făinii care este grâul, cu faţa lui Hristos imprimată pe boabe. (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 12-13

Destinații irezistibile

Dor de Borsec – de Mihai OGRINJI

Cine n-are idee despre potențialul curativ al Borsecului – probat atât de strălucit prin timp – s-ar putea ca întâlnirea cu stațiunea în care izvorăște „Regina apelor minerale” să-l încânte. Din prima. Parțial, aşa s-a întâmplat şi cu mine. Mai ales că am avut norocul să fiu însoțit pe minunatele trasee – care îl înconjoară ori îl străbat de-a lungul şi de-a latul – de prieteni precum inimoasa prof. Oana Alexe – moldoveancă de la Hârlău, stabilită aici nu doar pentru vacanțe școlare -, ori pe Nicu Jianu, un fel de Calistrat Hogaș al zilelor noastre (desigur, fără Pisicuța)… Şi-a mai fost ceva: un prieten, binecunoscutul producător de filme şi evenimente de înaltă ținută, Dan Burlac, un neobosit îndrăgostit al locurilor de poveste. Lui Dan – care a rostuit, alături de Alexandru Pădurean, festivalul „Ceaun Borsec Festival” – îi datorez bucuria de a fi fost în zilele de 12-15 iulie la Borsec. Iar adevărul ăsta cam aşa sună: unde se implică, unde este Dan este şi expertiză, este şi excelență!

Gurmand pasionat şi bun cunoscător al artei culinare, indiferent că este cea românească au a minoritățile de lângă noi, Nicu s-a învrednicit, în stilu-i caracteristic, să recompună, în paginile următoare, atmosfera captivantă a Festivalului menit, cum spunea Dan, să contribuie la promovarea frumuseților şi bogățiilor stațiunii cuibărite între munţii Bistriței şi cei ai Giurgeului. Iar „ceaunul”, şi nu numai metaforic vorbind, este un „creuzet” ce produce efluvii la adierea cărora nimeni nu poate rămâne indiferent… „Ceaun Borsec Festival” şi-a propus şi cred că a reuşit cu prisosință „să reunească experienţe culinare, culturale, muzicale şi sportive”, un eveniment binevenit pentru a hrăni – mai spunea Dan Burlac -„ceea ce noi am numit Dor de Borsec.” (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 14-17

Destinații irezistibile

Borsec Ceaun Festival – de Nicu JIANU

Borsecul se află în lanțul muntos al Carpaţilor Orientali, în partea de nord-est a judeţului Harghita, într-o depresiune situată la interferența Munților Giurgeului, Bistriței şi Călimanilor, la o altitudine cuprinsă între 850-950 m. Localitatea îşi datorează renumele resurselor de ape minerale cu bogate calități terapeutice, ape care au primit medalia Târgului Internaţional de la Viena (1873) – apa de Borsec fiind numită „Regina Apelor Minerale” -, medalia de argint şi Diploma de Onoare la expozițiile organizate în 1876 la Berlin şi Trieste, Diploma de Onoare a Expoziției de la Paris (1878).

Odată cu începerea la Borsec a fabricării manufacturiere a sticlei, în anii 1804-1806, începe îmbutelierea apelor minerale. La mijlocul secolului al XIX-lea, se construiesc primele băi, vile, ho-teluri şi restaurante. Prima întreprindere balneară ia ființă în 1918, un reviriment masiv având loc în perioada interbelică. Localitatea a primit rang de oraş-stațiune balneo-climaterică în anul 1953, multă vreme fiind stațiunea cea mai importantă din Transilvania.

Stațiune balneo-climaterică de interes naţional, aceasta, începând cu anii ,90, a decăzut vertiginos, ajungându-se până la excluderea din sistemul turistic şi balnear de interes naţional. Dotările pentru tratament recuperator şi ansamblul clădirilor complexului balnear s-au degradat până la dispariție, totul culminând cu închiderea bazei de tratament. (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 18

Anul internațional al patrimoniului cultural

Biserici fortificate – de Mihai OGRINJI

Au existat vremuri în care pământurile româneşti au fost din greu asaltate de năvălitori. Unele dintre acele hoarde, încă cu nisipul stepelor în sprâncene, aveau să devină comunități europene… Pentru că îşi făcuseră în satele lor biserici solide, sașii au înţeles că cel mal bun refugiu nu putea exista altundeva decât între acele ziduri, unde se putea adăposti mai toată populația unei așezări. Pentru aceasta bisericile au fost înconjurate cu ziduri groase de cetate, cu șanțuri de apărare umplute cu apă. Un turn de veghe la intrare, în care exista întotdeauna cel puţin un om de pază, care era gata să dea alarma în orice. Poarta era prevăzută cu un grătar de lemn întărit cu șine de fler. Când intervenea vreun asalt, începeau scenele cu smoală aruncată în capul invadatorilor, apa clocotită, bolovanii, archebuzele.

Pentru perioada asaltului, fortificația asigura nu doar apărarea, ci şi desfășurarea celorlalte rosturi cotidiene: pregătirea școlară, slujba religioasă, judecarea unor cazuri care nu sufereau amânare, alte evenimente specifice comunității. Mai mult chiar, s-a păstrat până azi obiceiul în aceste sate, cândva consistent populate cu saşi, ca oamenii să-şi pună la păstrare, în încăperile şi spațiile anume amenajate în interiorul cetăţii, făină şi hartane de slănină afumată, mălai şi cârnați, alte produse alimentare, dintre care nu puteau fi omise cartofii, fasolea şi ceea ce mai mâncau sașii. Eventual îşi găseau loc şi câteva vaci cu lapte, restul animalelor fiind expediate prin pădure, pe unde trebuiau să se aciueze şi oamenii aparținători altor comunități decât cea săsească… (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 19-23

Istorie împietrită prin cetățile Transilvaniei – de Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG, Spania

Chiar dacă am crescut în mijlocul sașilor ardeleni, niciodată în copilărie n-am avut ocazia să port cu ei conversații abstracte, teoretice. Cu toate acestea, modul lor metodic şi organizat de a-şi concepe şi aş zice chiar „performa” traiul zilnic m-a fascinat dintotdeauna.

Pe-atunci nu știam să pun în cuvinte ceea ce simt. Acum știu cum să formulez idei, dar sunt mai atentă când vine vorba să detectez ce mă tulbură sau emoționează cu adevărat. Un lucru e cert: firea şi felul de a fi al sașilor îmi face inima să bată mai tare ori de câte ori mă apropii de ele. Ei susțin cu amărăciune că ceasul culturii lor ar fi sunat demult, dar eu cred că reînvie, chiar dacă poate sub o altă formă.

Intenționat zic „performanță”, pentru că organizarea obștii săsești mi s-a părut a fi dintotdeauna una elaborată, mai eficientă decât a noastră, a românilor. în timp ce noi ne concentram să reacționăm cu dexteritate creativ-ingenioasă la neprevăzut, adaptându-ne rapid la schimbare, ei se pregăteau din timp, anticipând schimbarea şi reducându-i impactul.

Acolo unde noi ne luptam de voie-de nevoie cu ceva vag definit, sașii îndrăzneau să caute certitudinea. Meticuloși în toate, mizau pe organizare până în cel mai mic detaliu, o particularitate pentru care noi, românii, nu ne prea dădeam în vânt.

Mă gândesc că modul lor tacticos de a acorda prioritate „pazei bune, care trece primejdia rea” îşi are rădăcinile în însăși scopul pentru care odinioară au venit în Transilvania: acela de a crea un scut împotriva invaziilor migratorilor, care năvăleau, după cum se ştie, neanunțați. Nimic mai neplăcut decât să te prindă aşa „surpriză” pe picior greșit! (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 24-25

Harta… care unește

Harta – o fascinantă călătorie în spațiu și timp” – de Nicolae LUPU, membru AJTR

În Bucureşti, pe str. Londra, la nr. 39 – dinspre Piaţa Dorobanților, prin str. Paris, în direcția b-dului Iancu de Hunedoara (sens unic) – într-un imobil cochet din perioada interbelică, care amintește de stilul palatelor venețiene de secol XV, în 2003 a luat ființă Muzeul Naţional al Hărților şi Cărții Vechi. Instituția era şi este printre puținele din lume de acest gen. Baza colecției o constituie donația familiei Daniela şi Adrian Năstase – la momentul respectiv prim-ministru al Guvernului României.

Amenajarea muzeului şi primul directorat şi le-a asumat pictorul şi gravorul Octavian Ion Penda (1956-2011), în egală măsură sculptor şi medalist, ceramist şi sticlar, profesor. Plafoanele au fost decorate cu reprezentări mitologice şi hărți astronomice, iar pentru vitralii au fost prevăzute diverse reprezentări heraldice şi cartografice. În 2004, „la un an de existență a Muzeului Naţional al Hărților şi Cărții Vechi, după 550 de ani de la nașterea lui Amerigo Vespucci (1454), 450 de ani de la tipărirea primei hărți a Europei de către Gerard Mercator (1554) şi la 400 de ani de la editarea atlasului Hondius-Mercator (1604)”, Octavian Ion Penda, Ion Ciortan şi Măriuca Radu au editat un splendid album, bilingv, cu reproduceri, Descriptio Romaniae (224 pagini, format supradimensionat, tipărit la RA Monitorul Oficial).Tot lui Octavian Ion Penda îi aparține designul unei serii de cărţi poștale ilustrate format A5, de asemenea cu reproduceri din colecția muzeului. În aceeași serie de albume, începând cu 2015, au mai apărut: Descriptio Danubii, Descriptio Ponti Euxini şi Descriptio Bessarabiae (în volume distincte, în două versiuni, în limbile română şi engleză). (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 26-28

Convorbiri Rp

Afirmarea identității și personalizarea serviciilor sunt provocările din industria ospitalității.

Interviu cu d-l Aurel BORȘAN, președintele Fundației Amfiteatru din București – a consemnat Mihai OGRINJI

– Orice turist, conștient de rosturile unei călătorii, caută, domnule Aurel Borșan, atracții inedite, captivante, unice în felul lor. Unicitatea asigură, dacă se poate spune aşa, urzeala identității. Un spațiu uluitor, în care, însă, se mișcă adesea braunian cel puţin două categorii de călători: consumatorii de servicii turistice şi căutătorii de valori ale patrimoniului natural şi uman, specific unui loc, unei comunități. Ca specialist şi teoretician, știu că vă preocupă în mod special această problematica.

– Am participat în ultima perioadă la multe întâlniri, conferințe, reuniuni, chiar ședințe în legătură cu domeniile în care lucrez: industriile creative, turismul, capitalul uman. Sunt domenii diferite, dar de fiecare dată încerc să le abordez foarte simplu şi practic, pornind de la ipoteza că cea mai bună/rentabilă valorificare a comunităților este turismul (adică consumul „in loco”). Atracțiile de bază se bazează pe identitățile şi experiențele locale, iar reușita depinde de factorul uman.

– Pe ce vă bazați, ca să apelez la o faimoasă întrebare moromeţiană?

– Convingerea mea pleacă, în general, de la premise care au în spate o realitate indiscutabilă. De pildă, potențialul de atracții naturale şi antropice al României este uriaș. Să nu uităm că acesta, valorificat mult mai aplicat şi cu răspundere, a situat România pe locul 15 în lume la primiri de turiști, în anii 70 (în momentul de faţă e de preferat să nu vorbim despre locul pe care se situează țara noastră în clasamentele de specialitate din turismul european şi internaţional, în general). Partea bună este că posibilitățile de creștere sunt, practic, nelimitate. Pe de altă parte, tendințele europene şi globale arată că valurile de descoperire ale teritoriilor mai puţin frecventate vor cuprinde şi România, numai că prezenţa străinilor/turiștilor/călătorilor nu va semăna cu turismul de masă la care visează încă mulţi operatori. Din ce în ce mai mult, produsul turistic se face şi se consumă individual (sau pe grupuri mici), pe baza informațiilor culese din surse rezonabile. Reținem că deschiderea frontierelor, ieftinirea transporturilor şi tehnologiile au schimbat radical călătoriile. Şi, în continuare, le vor schimba. (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 29

 

Pag. 30-31

Mergeți pe mâna noastră!

Magic Garden, o destinație fermecătoare… (III) – a consemnat Mihai OGRINJI

– Doamna Mariana Milea, la ora asta, care sunt problemele, necazurile care vă încolțesc din toate părțile, iar ajutoare nu vă vin de nicăieri?

– Am probleme pentru că, de pildă, Magic Garden nici nu este plasată într-o zonă prea turistică. Până la urmă sunt la o margine de drum, ca un pom… Culmea e că ne trec pragul mulţi oameni. Vin, uite, din Slănic Moldova. Vin oameni de acolo şi spun „De ce nu şi la Slănic Moldova nu pune cineva atâta suflet să plăsmuiască o astfel de minunăție?” Dar rămăsesem la greutăți. Să vă spun de una proaspătă, oarecum. Anul trecut s-a mal Inventat un impozit. Pe număr de scaune, de mese, de paturi şi pe ce mai vreți dumneavoastră. Deci, nu interesează dacă cineva ne trece pragul, ci Interesează să mai punem un impozit, să mai luăm nişte bani. Efortul financiar pe care eu trebuie să-l susțin este de ne-surmontat l nu vă mai povestesc cum reușesc, cu ce strategii financiare mă canonesc. Spun cu durere în suflet că am intrat în horă şi trebuie să joc, că mi-am pus sufletul aici şi timpul şi viața, că nu mai știu câte renunțări sunt la mijloc, iată, de nouă ani de zile, de când am început să clădesc această pensiune, eu n-am mai fost în concediu…

– Sunt multe sacrificii.

– Într-adevăr, se fac sacrificii, dar publicul nu trebuie să ştie, nu trebuie să vadă, să simtă. Realitatea asta este. Trebuie să lupți ca să rămâi pe piață în condițiile existente. Tocmai m-am întâlnit cu mai multe persoane, cu care am vorbit şi despre fondurile europene. Şi spunea unul dintre domni, care nu e un oarecare, că nu trebuie să ne intereseze pe noi fondurile europene! Noi trebuie să ne descurcăm cu avuția locală… (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 32-33 – text de Mihai VASILE

(Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 34-36

MONTANA

Înconjurând Lăpușnicele pe creste – text Dinu MITITEANU, foto: Marlene MITITEANU

Pentru a ne verifica şi completa condiția fizică pentru Alpii care urmau în plan în acea vară, am programat şi realizat o tură de trei zile de mărșăluit pe culmile care „îmbrățișează” văile Lăpuşnicu Mic şi Lăpuşnicu Mare. Ambele se întâlnesc cu Râul Șes în lacul de la Gura Apei, formând Râul Mare (al Retezatului). Coechipieri au fost Dragoş Roncu şi Adi Gârbe.

Tura planificată avea 74 km, dar am realizat per pedes doar 63,4 km, iar diferența de nivel pozitivă indicată de GPS la final s-a arătat de 5.300 m. Pe traseu am făcut din când în când (cam la 1-2 ore de mers) pauze de 10-20 minute. GPS-ul ne-a indicat că în aceste trei zile, din 29 ore şi 30 minute, sumate de la „start” până la sosire, am mers efectiv (time moving) doar 20 de ore! (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 37-39

Munții Făgărașului

Căldarea Grohotișului – de Dinu BOGHEZ

De pe Capul Gemenilor, într-o zi când urcasem pe muchia Vemeşoaiei, aflasem că în abrupturile de sub noi era o căldare cu înfățișare neobișnuită. Când am urcat prima oară, venind pe drumuri aproape necunoscute pe creștetul muntelui Boia Mare, denumit de ciobani, Guguleiul, zărisem adâncul căldării amintite. Se zăreau acolo ochiuri de pajiști, de un verde neobișnuit, alături de umbra unor canioane ce coborau abruptul muntelui şi sfârșeau în adâncul pădurilor de brad. Era destul ca să-mi înfierbânte imaginația şi să doresc să ajung prin locurile acelea. Zărisem poteci, hățașe, herghelii de cai păscând pe coamele muntelui ce duceau către adâncul cantoanelor. Zărisem turmele de mioare, cu ciobani bărboși, cu înfățișare şi veșmânt venind parcă din lumea subpământeană. Aşa că nici n-a durat mult până am îndrăznit să ajung în locurile parcă într-adins ascunse de ochii muritorilor. (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 40-42

MONTANA

Sașii, Sighișoara, Hameln și Cheile Vârghișului (III) – de Nicu JIANU

Cheile Vârghișului şi peșterile din chei (în maghiară Vargyas-szoros, în germană Virghis Klamm) alcătuiesc o arie protejată de interes naţional ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată la limita sudică a judeţului Harghita cu judeţul Covasna, în partea nordică a Munților Persani, şi străbătută de valea Vârghișului ce izvorăște din Munţii Harghita (Carpaţii Orientali). În Cheile Vârghișului se poate pătrunde dinspre amonte, dinspre Miercurea Ciuc – Vlăhița, pe DN 13A, până în satul Merești (44 km) şi de aici mai departe 7 km, pe un drum forestier, până în Cheile Vârghișului.

Dinspre aval se poate ajunge în Cheile Vârghișului dinspre Braşov pe DN 13 – Baraolt, de aici pe DJ 131 se ajunge în satul Vârghiș (63 km) şi mai departe, pe un drum forestier parțial asfaltat până în chei (aprox. 12 km, din care 10 km asfaltat). (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 43-47

Restituiri

Îndreptar de lectură a scrisorilor lui Gicu Nicolescu – de Liviu COSMA și Șerban SALCU

Aşa cum spuneam în nr. trecut, cele trei scrisori au fost redactate într-un răstimp foarte scurt, cred că în maximum zece zile. în prima, cea nedatată, Gicu relatează prima sa întâlnire cu Nicolae Baticu. Pe drumul de întoarcere de la refugiul Coştila către gara Buşteni, N. Baticu îi comunicase lui Gicu numărul său de telefon. Scrisoarea următoare, din 25 iunie 1946, cuprinde relatarea întâmplărilor din week-end-ul următor. Gicu povestește că, în joia de dinaintea redactării, călătorind cu trenul spre Ploiești, îl întâlnește, printr-o întâmplare fericită, pe Baticu. Îi telefonase, dar fără rezultat. Aşadar, întâlnirea întâmplătoare a celor doi, în același tren, poate fi considerată drept o coincidență binecuvântată, chiar providențială. Desigur, lumea cu adevărat alpină din acele vremuri de restriște era destul de rarefiată. Cu siguranță că cei doi ar fi avut șansa să se reîntâlnească iarăşi, mai târziu. Dar atunci poate că altfel ar fi urmat să se desfășoare lucrurile, alta ar fi fost istoria (chiar dacă e vorba de istoria unor evenimente de amploare redusă, cum ar fi o premieră alpină de dificultate maximă, raportată la data efectuării ei). A treia scrisoare e redactată chiar în ziua următoare, 26 iunie 1946. Unde, printre altele, se amintește de o posibilă continuare a premierei Crestei Văii Albe (devenite Creasta Vulturilor). (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 48

 

Pag. 49-51

Atlas

Tributul unei pasiuni– de Radu STOIAN

Mont Blanc-ul a fost escaladat pentru prima oară ia data de 08.08.1786, de către Jacques Balmat şi Michel Gabriel Paccard. Ascensiunea a fost inițial gândită şi planificată de geologul elvețian Horace-Benedict de Saussure, care a şi oferit în final o recompensă celor 2 alpinişti care au atins vârful. Acesta este considerat a fi momentul de debut al alpinismului modern, deci la data apariției acestui număr aniversăm 232 de ani de la această mare realizare!

Micul orăşel de la poalele Mont Blanc-ului, Chamonix, este una dintre marile „porţi de intrare” în masiv. Stațiunea, tipic montană, situată într-o vale pitorească, este cu adevărat raiul alpiniștilor şi schiorilor. Locuitorii, mai degrabă amabili decât prietenoși, încearcă să îl facă pe turistul ajuns acolo să petreacă, pe cât posibil, un sejur agreabil. (Citește continuarea în revistă)

 

Pag 52-53

Atitudini-atitudini…

Fonul cel isteț – Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG, Spania

Bidiviul hrănit cu jăratec al lui Făt-Frumos s-a demodat; cu timpul s-a transformat într-un automobil sofisticat. La fel, şi moda buzduganului năzdrăvan a trecut; lui l-a luat locul telefonul portabil. Cel puţin la fel de Inteligent ca stăpânul, fonul cel isteț ne anunță şi ne conectează cu şi despre toţi şi toate… Dacă vrem, aş adăuga eu. Dar, amănuntul acesta, multă lume îl uită.

Sensibil prin ecranul său tactil, gadgetul nostru de toate zilele e pe cale să treacă din faza inovației geniale în cea a accesoriului desuet. Mă-ntreb dacă chiar o să-l doară ceva când va atinge faza a treia, terminală, de jucărie enervantă. Pentru moment, balanţa avantajelor şi dezavantajelor continuă să atârne de partea bunelor, chiar dacă se formează o tabără de supărați, care-l acuză de multe rele. „Te izolează, te pune la arest, te bagă la celulă, că de asta i se şi spune celular”, zic unii. „Ba mă face mai eficient, mai informat, mai bogat şi-mi dă voie să umblu pe unde vreau, că de aia e mobil”, zic ceilalţi. (Citește continuarea în revistă)

 

Pag 54-56 – text de Cătălin CREȚU

(Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 57-61 – text de Lucian CRIȘAN

 

(Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 62

Bursa și Forumul de turism balnear – de M.O. BROD

Este în afara oricărei discuții că zestrea balneologiei din țara noastră reprezintă una dintre primele șanse ale propășirii industriei turistice de la noi. Sănătatea este ca şi pâinea. Ai nevoie de ele în fiecare zi. O „pâine” doldora de virtuţi – gândiți-vă numai la imensul potențial de ape minerale şi termale, la factorii naturali de cură, în general, şi, nu în ultimul rând, la experiența balneologică prodigioasă care s-a acumulat de-a lungul a cel puţin un veac şi jumătate. Din păcate, lucrurile nu stau pe roze, cu toate îmbunătățirile care s-au înregistrat în ultimii ani prin stațiunile româneşti: Băile Felix, Băile Govora şi, desigur, alte câteva. Inclusiv Covasna – „stațiunea celor 1000 de izvoare de sănătate” – care a găzduit recent, la hotelul Căprioara, Bursa şi Forumul de turism balnear, o reuniune tradițională – se află la a XIV -a ediție. Sunt puține asociațiile profesionale de la noi care se implică cu discernământ şi consecvență în politica domeniului în care activează, precum OPTBR – președinte, Nicu Rădulescu, secretar general – Rodica Pencea. (Citește continuarea în revistă)

 

Pag. 64 și 63

Categorii: Arhivă 2018,Revista România pitorească

Etichete: ,

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.