Rasfoieste: La gura gârliciului

La gura gârliciului

Vezuviul, vulcanul încă activ ce dă viață zonei Golfului Neapole, fascinează prin frumusețe și mister. Nu știi ce surprize îți poate oferi; dar un lucru este cert: pe pantele și la poalele sale, locuitorii de aici sunt binecuvântați cu produse agricole de mare calitate…

La gura gârliciului

Situat la confluența râurilor Calore și Sabato, într-o vale înconjurată de masivul Taburno Camposauro, ale cărui vârfuri seamănă cu o doamnă ce doarme – numită „Adormita din Sannio”, Benevento, cunoscut și drept „Citta delle Streghe” (oraşul vrăjitoarelor, aici numite Janare), are o lungă istorie, fiind la origini o aşezare samnită, unde romanii au trecut pe sub furcile caudine în 321 î.H (vechiul Caudium este acum parte a orașului), un jug format din propriile sulițe (cea mai mare dezonoare pentru un soldat roman era pierderea suliței), în defileul numit Caudine Furcae…

La gura gârliciului

Nu mă găsesc în situația Sărmanului Dionis – Eminescu a fost, fără doar și poate, un profund prețuitor al vinului, iar alter ego-ul din celebra-i nuvelă n-a lăstărit deloc întâmplător din Dionysos, zglobiul protector al plantei care, alături de spicul grâului, crește în Poarta raiului. Ioan Slavici, născut în mijlocul unei vrednice podgorii, povestește în „Amintirile” lui: „Băutor n-a fost Eminescu. Bea numai ademenit de prietenii cu care stătea de vorbă, puțin câte puțin, și numai vinuri ușoare, curate și bune. Vinul îl făcea vioi, vesel, comunicativ și doritor de a îmbrățișa și de a ferici pe toată lumea”. Ce vremuri, ce oameni, ce vinuri…