Biserica din Poiana Sărată
- Mihai OGRINJI
Puțină lume știe că marea actriță Olga Tudorache s-a născut la Oituz-Bacău. S-a întâmplat cu 93 de ani în urmă, mai exact pe 11 octombrie 1929. Ce scurtă este, totuși, trecerea omului pe pământ…
Am ajuns însă la Oituz, scena unor cumplite bătălii în Războiul de Întregire a Neamului, nu neapărat pentru a-i căuta urmele actriței, așa cum făcuse ea într-un film, întruchipând-o admirabil pe Vitoria Lipan, pe alți coclauri ai Moldovei. (Nu-mi plac coclaurii la neutru, și basta!).
Era în primăvara lui 2018 când am ajuns aici, an în care s-a celebrat – de-au râs și curcile de noi de felul cum am făcut-o – Centenarul de la miraculoasa înfăptuire a României Mari. României Mari și nu României, cum au promovat evenimentul veneticii și idioții care se ocupă de istoria țării.
„Creștinii” Puterilor Centrale au tras și în clopotul bisericii, gaura din acest cornier fiind produsă de o schijă
Am fost în acel an în mai multe locuri în care mulți români, mai ales țărani, și-au dat viața pentru acest sângerând ideal. Am ajuns la Cernăuți, la Chișinău și Cahul, dar și la Mărășești, la Silistra, pe Valea Jiului, începând cu Lainici, la Sarmizegetusa și, desigur, Alba Iulia.
Bornă de hotar preschimbată în monument funerar. Sunt interesante detaliile de pe „soclul” crucii! 
La Oituz – Grozești s-a numit inițial – mi-a fost greu să aflu dacă amintirea Olgăi Tudorache mai dăinuie cât de cât. Cu toate că încă nu trecuse anul de la plecarea ei spre alte tărâmuri.
Ceva urme am depistat la cimitir, arhiva mereu „deschisă” și statornică a comunității. Bunicul actriței, Ioan Tudorache, a fost preot, iar mormântul lui se găsește la vedere, în stânga bisericii, pe care a și ctitorit-o, de altfel. Fetița Olga a purtat, inițial, prenumele de Maria, locuind în casa parohială a Bisericii vreo trei-patru ani.
Tatăl ei, pilotul Eusebiu Tudorache, a decedat pe când Olga, de acum, după cum o chema pe nașă-sa, nu atinsese vârsta de patru ani, dacă nu mă înșel. În această trecătoare a Oituzului, dar și la Poiana Sărată, în toată această zonă, Armata Română a purtat lupte crâncene împotriva precursorilor nazismului, horthiștilor și a altor cimotii. Urme ale acelor cumplite bătălii din anii 1916-1919 se întâlnesc la tot pasul. Gard în gard cu biserica preotului Tudorache se găsește, chiar la șosea, Cimitirul Eroilor, cu un monument modest central închinat generalului Eremia Grigorescu și cruci aliniate precum soldații pe timp de pace. La Poiana Sărată, care aparține de Oituz – între ele se afla hotarul – există un caz unic în România, cel puțin: în fața bisericii se află, într-un mic ansamblu tombal, dacă se poate spune așa, osemintele unui “Erou inamic necunoscut” se odihnesc alături de ale locotenentului Nicolae Macarie, primul oștean român căzut pe frontul de la Oituz. Monumentul din mijlocul ansamblului, preschimbat în cruce, a fost realizat dintr-o bornă de hotar, care despărțea și ea, până în anul 1918, Moldova de Transilvania…
