MARIN PREDA, ÎNTR-O ZI DE DUMINICĂ…

  • Mihai OGRINJI
  • 8 august 2022

Cu o săptămână în urmă – duminică, 7 august – era programată, la Mogoșoaia, o zi dedicată lui Marin Preda. Tocmai se împlinise – pe 5 Gustar – un veac de la nașterea marelui scriitor. La Mogoșoaia, unde a și decedat în condiții suspecte Marin Preda, fusese invitat și Stelian Niculae, primarul din satul natal al „Marelui singuratic”, Siliștea-Gumești.

Nu știu din ce pricină a fost contramandată această evocare, acest pelerinaj. Poate nu din cauza logodnei fiicei lui Mircea Geoană, pe care nu-l mai încap spațiile euro-atlantice… Că pentru chermeza de acolo s-a folosit mobilier de patrimoniu, aparținând Palatului Brâncovenesc, asta este altă oribilă tărășenie tovărășească.

Astăzi, la o săptămână de la proiectul preconizat a se derula la Mogoșoaia, am mers la Cimitirul Bellu. Am trecut, desigur, și pe la mormântul lui Marin Preda. Și nu numai. Nici un semn că la un centenar de la ivirea pe lume a scriitorului ar fi trecut cineva pe acolo… Nici rude, nici apropiați, nici admiratori. Florile sunt demult…imortele. (Cum tocmai am văzut o tânără doamnă care a îngenuncheat la mormântul Mariei Tănase, depunând un buchet de flori și o lumânare aprinsă – mâine fiind Sântămăria Mare). Probabil că atâția, încă în viață, care nu știau cum să se mai apropie de Preda, nu s-au putut rupe de cititul cărților lui… Alte comentarii sunt inutile. Cu alți oameni ai culturii românești, care își au locul de veci la Bellu, ingratitudinea însă este și mai și. Așa e la noi… Vom reveni cât de curând. 

Categorii: In memoriam

Etichete: ,,

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.