Experiențe și identități dunărene: Slobozia

Articol în cadrul Proiectului ROBG – 502

Desele schimbări administrative și-au pus amprenta pe destinul multora dintre localitățile rurale. Slobozia din coasta Giurgiului – la o distanță de 5 kilometri – n-a făcut excepție. Când comună de sine stătătoare, când aparținând de plasa Marginea-județul Vlașca, când comună a plășii Dunărea, când comună suburbană a Giurgiului și tot așa…

Așezarea din stânga Dunării nu datează de ieri, de azi. O găsim pomenită la anul 1690, ca având ca „proprietar” pe un anume turc Celebi Aga, Giurgiu fiind pe atunci, să ne aducem aminte, încă raia a Imperiului Otoman.

Apropierea de Giurgiu a însemnat pentru Slobozia și implicarea în anumite evenimente istorice, de la ocuparea ei de către trupele combatante (turcești, austriece, rusești) la găzduirea, bunăoară, a armistițiului dintre turci și ruși. Este vorba de armistițiul din 24 august 1807, care ar fi trebuit să pună capăt războiului din anii 1806-1812, la sfârșitul căruia Moldova pierdea jumătate din suprafața ei, adică ceea ce numim astăzi – și nu însemna același lucru atunci – Basarabia. O glumă, o considerăm noi, circulă prin partea locului: tratatul de pace s-a mutat la București fiindcă la Giurgiu – și cu atât mai puțin la Slobozia – nu s-a găsit un han încălzit, în care să se desfășoare discuțiile. Cunoscătorii știu foarte bine că la mijloc a fost influența nefastă a armeanului Manuc Bei, născut la Ruse, care pentru trădarea făcută în folosul Rusiei avea să se aleagă cu multe moșii și un palat la Hîncești-Basarabia. Dar asta este altă poveste…

Cei care n-au ajuns niciodată pe aici îți pot pune întrebarea: pentru ce ar veni turiștii la comuna Slobozia? Un motiv foarte serios îl reprezintă mânăstirea Sf. Ioan Rusul, aflată la marginea satului. Înainte de a stărui asupra acestei destinații este necesar să spunem că pelerinajul (religios, dacă mai este cazul să spunem) este o motivație extrem de consistentă pentru turiștii români.

Dezvoltarea lui extraordinară, mai ales după 1990, reprezintă o realitate cu totul specială. Pe de altă parte, acolo unde preoții se implică cu adevărat și în chip convingător în viața oamenilor și a parohiei lor – precum preotul Mihai Podaru din Herăști sau preotul Răzvan-Lucian Petcu, de la biserica Drăgănescu – efectul este de-a dreptul remarcabil sub toate aspectele, cel turistic fiind, îmbucurător, la loc de frunte.

Dar cine a fost acest sfânt mai puțin cunoscut – sau cel puțin așa se pare – credincioșilor români?

S-a născut în anul 1690, în Ucraina de astăzi, și a murit 40 de ani mai târziu în Imperiul Otoman, unde căzuse prizonier – în războiul ruso-turc din 1710-1711, încheiat cu dezastrul de la Stănilești – devenind sclav al unui agă turc. Smerenia și credința sa l-au impus și în ochii stăpânului, musulman de felul lui, de al cărui respect avea să se bucure în cele din urmă de-a dreptul surprinzător. A fost îngrijitor de animale, dormind laolaltă cu ele, în grajduri. Faima acestui sfânt – apreciat în mod deosebit de Biserica ortodoxă grecească – se datorează, între altele, efectului miraculos al moaștelor sale asupra celor afectați de cancer, ca și asupra copiilor suferinzi.

Grație coordonatoarei Proiectului, doamna Clara-Victoria Mărculescu, o impresionantă credincioasă, am ajuns și la mânăstirea Sf. Ioan Rusul de la Slobozia. Ineditul ansamblu monahal  a fost rostuit într-un fost depozit de muniție al Poliției de frontieră, loc împădurit cu stejari seculari. Existența și-a început-o la 1 noiembrie 2008, fiind primul așezământ mânăstiresc din România închinat acestui sfânt, grabnic vindecător de boli. Admirabili meșteri în arta lemnului și nu numai au isprăvit repede și cu pricepere construcțiile necesare. Dintr-un depozit de muniție „a fost scos la lumină” paraclisul, cu turlă și acoperiș, cu tâmplă și icoane în interior, apoi clopotnița amenajată într-un fost foișor de pază, altarul de vară și toate celelalte. Sf. Ioan Rusul este atotprezent, în fel și chip. Moaștele, desigur, sunt deosebit de prețioase, ele fiind primite de la biserica Prokopion-Grecia.

Trecem prin biserica din lemn în stil maramureșean, fără pereți, întorcându-ne la lăcașul nou al mânăstirii, sfințit în ziua de 27 mai 2016, zi în care este prăznuit ocrotitorul lăcașului. Este o construcție din lemn, pe pereții ei interiori pictura ilustrând o încântătoare armonie între credință – chipuri de sfinți, scene biblice – și istorie națională, reprezentată de iluștri voievozi. O efigie a unui patriotism de cea mai admirabilă calitate…

Nădăjduim că fotografiile vor întări cu asupra de măsură îndemnul de a nu întârzia să vizitați Slobozia – curată și liniștită, unde se poate degusta și faimoasa „plăcintă dulangaci” sau să vă încercați norocul la pescuit  – dar să și vizitați, poate în primul rând, lăcașul închinat Sfântului Ioan Rusul.

Categorii: Experiențe și identități dunărene,Proiectul ROBG - 502,Redacția Rp

Etichete: ,,,,

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.