La pas, prin Rusenski Lom…

O invitație venită din partea Secretarului I al Ambasadei Bulgariei la Bucureşti, domnul Ivaylo Marinov, mi-a dat prilejul să revin prin locurile pe care, singură sau însoţită de bunii prieteni bulgari, Lili Ganceva și de regretatul ei soț, Rumyan Ganchev, le vizitasem ani la rând.

Ajunge să te hotărăşti, într-o dimineață, că vrei să vezi aceste locuri și în scurt timp ești acolo. Doar 80-90 km te despart de minunăţiile din Parcul Natural Rusenski Lom. Poți fi încetinit doar de formalităţile de trecere a frontierei de stat – plată taxă pod (15 lei), controlul poliției de frontieră sau cumpărarea vinietei bulgăreşti (15 leva pentru o săptămână sau 10 leva pentru perioada de vineri de la ora 12.00 până duminică la ora 23.59) – apoi, în doar câţiva kilometri, ajungi în paradisul din regiunea bulgărească Ruse.

Ca de fiecare dată, trecem în fugă pe lângă oraş şi la fel procedăm și la întoarcere. Ce să-i faci? Este „blestemul” localităților foarte apropiate de casa ta! Dar, va veni o vreme când în planul de excursie va fi doar oraşul Ruse. Promit!

De data aceasta nu mai facem noi planul de excursie. Acesta fusese întocmit în amănunt, pe ore și minute, pentru fiecare obiectiv turistic în parte, de reprezentanţii ambasadei. Am uitat să vă spun că, dat fiind natura oficială a invitaţiei, am fost întâmpinaţi în graniţă de domnul Lydmil Hristov, viceguvernator de Ruse, sau, mai pe limba noastră, adjunctul prefectului. Așa că, în coloana de rigoare, am pornit spre primul obiectiv al vizitei, complexul de biserici, capele și chilii rupestre de la Ivanovo, construit începând din timpul celui de-al Doilea Stat Bulgar (1185-1258), până la cucerirea țării vecine de către turci, petrecută la sfârşitul secolului al XIV-lea. Acest „imperiu” este cunoscut de către români – ca și în lucrările majorității istoricilor – ca „Țaratul vlaho-bulgar”, condus de frații Asănești, cu capitala la Veliko Târnovo. Complexul, care cuprindea la începuturi peste 40 de așezăminte, ajunsese la apogeu să fie format din peste 300, dintre care multe s-au păstrat până azi. Săpate în stâncile munţilor sau folosind grotele existente și protejate de vegetație abundentă, sălile întunecoase au ascuns de-a lungul veacurilor opere de artă rupestră pe care, după lucrări de conservare și restaurare, le putem admira azi.

Deși e grabă mare, mai facem un mic ocol pe o potecuță ascunsă pe la baza pereților de calcar și ajungem pe un loc de unde putem admira în ansamblu această parte a rezervației. Priveliștea se pierde spre orizont.

Văi adânci acoperite de păduri dese, stânci albe, bogate în creste, hornuri, fisuri sau tavane, ce strălucesc în soare, toate pot fi admirate de pe acea platformă naturală înconjurată cu balustrade puse acolo pentru evitarea accidentării turiștilor.

Următorul obiectiv este Cetatea Cherven, atestată documentar în secolul al XI-lea. A fost construită tot în timpul celui de-al Doilea Stat Bulgar, pe ruinele unei vechi cetăți bizantine din secolul al VI-lea. S-a dezvoltat ajungând, la un moment dat, să aibă în jur de 10.000 de suflete. A fost cucerită și distrusă, rând pe rând, de armatele tătărăști și bizantine, dar de fiecare dată a renăscut, lucru care nu s-a mai întâmplat după ce a fost cucerită și distrusă de turci pe la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Ne grăbim ca să mai prindem ceva din sărbătoarea pe care bulgarii o fac pentru celebrarea Sânzienelor. Șirul, parcă nesfârșit de trepte, se strecoară, tot pe la baza unui impresionant perete, până pe platoul unde se păstrează ruinele cetăţii, ale locuințelor și bisericilor, dar și locurile unde, sub acoperiş, pare că arheologii își continuă munca. În rest, veselie, dansuri și nelipsiţii colaci tradiţionali, fiecare fiind specific altei sărbători din an.

Facem o pauză scurtă doar până când se adună tot grupul, apoi plecăm spre Complexul mânăstiresc Basarabovo. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), unul dintre ocrotitorii Bucureștiului, a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1955. Povestea vieții, a trecerii la Domnul, a peregrinărilor moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou, a miracolelor din timpul ciumei lui Caragea și până la canonizarea lui o puteți citi aici.

Suntem la acest ultim obiectiv pe care-l vom vizita în regiunea Ruse. Parcă aici, graba a mai luat o pauză. Urc încet, sub un soare dogoritor, scările spre grota unde se află biserica săpată în stâncă. Sus, liniște, răcoare și miros de mir. Afară ard lumânări pe care credincioșii le aprind pentru sufletul sfântului, dar și pentru sufletele rudelor care mai sunt printre noi sau pentru ale acelora care au plecat întru Domnul… Liniște, reculegere, rugăciune…

Aici ne despărţim de gazdele noastre din Ruse și ne îndreptăm spre regiunea Razgrad despre care nu știam nimic. Voi avea mari surprize, dar asta-i altă poveste!

Mihaela DOBOȘ

Categorii: Călătoriile AJTR

Etichete: ,,,

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.