Text: Mihai OGRINJI
Suntem la Episodul 4 din 500! Drum lung, nu șagă! Deși tot înaintăm, pas cu pas, încă nu reușesc să mă rup de copilăria și adolescența „României pitorești.” Ba chiar de perioada de mai înainte. A României turistice, altfel spus. Îmi propusesem să vă povestesc câte ceva din bucătăria de început a revistei. Între timp însă mă fixasem să stărui asupra Consilieratului pentru Turism, pus în vigoare prin Ordonanța no. 1, dată la 5 august 1933 și semnată de V.V. Tilea, Ministrul subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri.
Apropo: dacă trei din o sută de șefi de agenții din țară au citit această Ordonanță, cu un mare rol în dezvoltarea industriei ospitalității românești de atunci, atunci mă angajez portar-ușier, fără remunerației, pe termen de trei ani la trei astfel de unități… Sună ca un pariu țigănesc, însă l-aș respecta, parol! Mai aveam în calcul și un pumn de vorbe despre Oficiul Național de Turism, asociația înființată în 1926 de Emil Racoviță, savantul vasluiano-ieșean stabilit la Cluj după înfăptuirea României Mari. Acest ONT, lipsit de noroc și fonduri, a dat-împrumutat numele său, în februarie 1936, primei autorități turistice guvernamentale din România. Care ONT a avut un rol capital în intrarea țării noastre în circuitul turistic internațional. A fost, pe lângă multe altele, și editorul revistelor „A travers de Roumanie”, „Vacances en Roumanie”, al Almanahului turistic, a o sumedenie de ghiduri, expoziții foto, broșuri, pliante, filme turistice, alte și alte materiale de promovare. N-au fost însă puține nici avatarurile prin care a trecut de-a lungul existenței sale. În cele din urmă a sfârșit-o tragic, dacă se poate spune așa, acest veritabil brand românesc fiind falimentat și vândut unor ciprioți… Se întâmpla asta în 2011. Greu de imaginat, desigur… Totuși, cam atât de data asta. Plus Ordonanța no. 1, pe care o puteți găsi și în cartea „România pitorească, 1933 – Munți, ape, drumeții”, pag. 144. A, era să uit: nr. 6 din Colecția Verde!
Rp 4 – 1972
