Colecțiile România pitorească, de pe la începuturi și până spre mâine… (Rp 3 – 1972)

Text: Mihai OGRINJI

Ultima idee a episodului al II-lea se referea la „Almanahul turistic” din anul 1954, rostuit de Editura Consiliului Central al Sindicatelor. Pentru iubitorii presei și literaturii de turism – sau pentru cei doar relativ interesați de acest domeniu – câteva cuvinte în plus despre aceste cărți cred că n-ar strica. Până la urmă gestul ține de un fel de „arheologie”, de recuperarea unei istorii care aduce în prim-plan mai mult decât perimetrul turismului.

Almanahurile turistice, mai mult decât o presă de specialitate vizibilă printr-o… absență greu de înțeles, au întreținut focul nestins al unor veritabili pasionați de munți și peșteri, de râuri și păduri, de Mare și Delta Dunării, într-un cuvânt de natură. Sigur, interes permanent a existat, în acea epocă, și pentru valorile și monumentele arhitectonice și istorice, și pentru tradițiile și obiceiurile strămoșești ori pentru atâtea și atâtea alte atracții perene. Cert este că în acea perioadă de adolescență a turismului nostru legătura cu natura a fost o formulă de petrecere a timpului liber – nu scăpăm ușor de clișee! – ce-și avea sorgintea în anii interbelici, ba chiar și de mai înainte. Încă dăinuia o anumită curățenie sufletească în această relație om-natură, deși „porcus turisticus” era o sintagmă cunoscută de la începutul veacului al XX-lea. Poate chiar de la sfârșitul celui anterior.

Almanahurile erau scrise bine – lăsăm deoparte frazele ce proslăveau nenorocita ideologie roșie -, fotografiile trădau multe virtuți artistice, temele abordate dovedeau îndrăzneală, poftă de cunoaștere, o anumită candoare care, cu timpul, avea să se atrofieze, din păcate. Scriitorii – nume dintre cele mai sonore, de la Tudor Arghezi și Geo Bogza la Eugen Barbu ori Șerban Cioculescu – se întreceau în tot felul de consemnări, uneori destul de generalizante, de serviciu, cum se spune, în vreme ce „practicanții” turismului, unii și cu un vădit har al scrisului, ne-au lăsat, adesea, pagini memorabile.

Aici ar fi de semnalat, măcar, un anume aspect: unii dintre scriitori sunt un fel de trompete, de toboșari ai puterii comuniste, mințind adesea cu totală lipsă de grație – vorba lui Eminescu, „inteligențe multe, caractere puține” – în vreme ce mulți dintre „adevărații oameni de turism” scriau declarații la securitate ori făceau „drumeții” prin pușcăriile acelor vremi. La fel ca și nenumărați alți importanți scriitori ai acelui timp, care au avut coloană vertebrală adevărată. Vom reveni asupra acestui aspect.

În noiembrie 1964 s-a întâmplat o întorsătură: se reînființează Oficiul Național de Turism („Carpați”), cel desființat cu trei cincinale în urmă și deposedat de toate atribuțiile și bunurile pe care le deținea. De data asta, ONT devine o „organizație economică de interes general, sub îndrumarea și controlul Ministerului Comerțului Exterior”. Acest amănunt explică multe lucruri pentru cei care știu să citească printre rânduri. Pentru înțelege acele vremuri ar merita reprodus, oricum, întregul decret semnat de Ion Gheorghe Maurer, președintele Consiliului de Miniștri. Poate cu un alt prilej. Deocamdată, doar atât: în structura organizatorică a ONT „Carpați” exista, alături de atâtea altele, și un „Oficiu de propagandă”.

Care Oficiu, pe lângă nenumărate atribuții, o avea și pe aceea de a edita „Almanahul turistic” și revista trimestrială pentru promovare externă „A travers la Roumanie” (publicată și în limbile engleză, germană, spaniolă, rusă). Este de apreciat, mai ales la revistă, pe lângă ținuta tiparului (realizat ani la rând la Sibiu), acuratețea mesajului, „cel mai iubit fiu al poporului”, „geniul Carpaților” sau cum i se mai spunea, ca și „realizările epocii de aur” fiind cu totul inexistente, o lungă perioadă, din paginile publicației. Ca fapt divers, o bună vreme au lucrat la acest Oficiu de propagandă al ONT și artistul plastic Mihai Stănescu, cunoscut mai mult ca un excelent caricaturist, dar și alți ziariști care aveau să alcătuiască, în 1971, redacția revistei „România pitorească”.

Anul 1971 a fost deosebit de important pentru promovarea turismului românesc. Fie și numai ca infrastructură. Odată cu instituirea primului Minister al Turismului de la noi, au fost înființate, sub subordonarea lui, Agenția de publicitate Publiturism (pliante, broșuri, filme, expoziții etc.), Tipografia Publiturism, editura Stadion (devenită Sport-Turism), redacția „România pitorească” – care, pe lângă revista în limba română, realiza și publicațiile lunare „Vacances en Roumanie” (continuatoarea, de mai mulți ani, a pomenitei „A travers la Roumanie”), și „Almanahul turistic”, ca și alte tipărituri. Data viitoare, vom intra în brazdă, cum se spune. Vom face loc unor detalii mai puțin cunoscute cititorilor noștri.

Rp 3 – 1972

Categorii: Colecțiile România pitorească,Mihai Ogrinji

Etichete: ,,,

1 comentariu

Raspunde lui Alex

Anuleaza comentariul

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.