Colecțiile România pitorească, de pe la începuturi și până spre mâine… (Rp 2 – 1972)

Text: Mihai OGRINJI

Ne ținem de promisiune: dacă e miercuri înseamnă că venim cu un nou episod din existența revistei România pitorească. Normal ar fi fost, poate, să fi comentat mai aplicat prima întâlnire, cea de săptămâna trecută. Într-o oarecare măsură, o facem acum. Și, mai ales, ne vom strădui de-a lungul următoarelor apariții.

Într-un fel, Rp continuă istoria publicațiilor de profil care au fost editate sau au apărut sub auspiciile autorităților de turism din țara noastră. Mai întâi a fost „Buletinul O.N.T.” Se întâmpla asta în 1935. Un an mai târziu, odată cu înființarea reală a Oficiului Național de Turism (februarie 1936), Buletinul devine revista lunară „România”, admirabilă prin grafică, tematică, calitatea textelor și, desigur, a semnăturilor. Până la război, este scoasă pe piață cu regularitate. Anii marii conflagrații îi perturbă însă existența. În 1945, i se încearcă reanimarea. E o tentativă fără rezultate. În 1948, se produce ultimul zvâcnet. Vremurile cumplit de tulburi, violent bolșevizate.

Este vorba de teroarea pusă în aplicare de ocupanții ruși, „cu contribuția extraordinară” a alogenilor (evrei, țigani, maghiari, bulgari, ucraineni), dar și a multor cozi de topor din pădurea românească – îi suprimă orice tentativă de supraviețuire. (Multe secvențe de atunci, cu o altă recuzită, se reeditează cu sârg și în zilele noastre…)

Din păcate, dispare pentru totdeauna însuși ONT-ul, editorul fiind lichidat. În prima parte a lui 1949, prin Decretul Prezidențial nr. 88 din martie 1949, toate atribuțiile Oficiului Național de Turism, ca și toate bunurile pe care le deținea, sunt transferate Confederației Generale a Muncii din R.P.R. Dar politica partidului roșu trebuia pusă în practică, trebuia cunoscută, iar turismul avea nevoie, neapărat, de un… organ. Și uite așa în locul revistei „România” apare publicația intitulată, cum altfel?, „Turismul POPULAR”! Vă reproducem coperta numărului din martie 1949, cu rânduri-rânduri de muncitori, îmbrăcați în paltoane și cu șepci pe cap, mărșăluind cu schiuri ținute pe umăr (obligatoriu stângul!), spre o pârtie imposibil de bănuit.

Despre conținut, ce să spunem? „De la Congresul intelectualilor din R.P.R. pentru pace și cultură” la „Înfăptuirea Organizației Unice Revoluționare a Tineretului Muncitor din R.P.R.”, de la „Din experiența glorioșilor alpiniști sovietici” la „Turismul pentru copii în U.R.S.S.” ori la „Turismul în Planul de Stat” tot să citești… Ca să fiu corect, există și câteva articole comestibile despre Parâng, despre Piatra Mare sau despre Cum folosim harta și busola.

Am dat și peste două nume cu care aveam să colaborez mult mai târziu. Este vorba de Emilian Cristea, secretar al Filialei ATP București, care a vorbit în cadrul școlii de inițiere în alpinism despre „Patrimoniul alpin al Republicii Populare Române”, și de alpinistul și fotograful Mircea Ieremia (care, ulterior, va face parte, o vreme, din redacția revistei „România pitorească”).

Și cum nu-mi place să cred că mă trag din maimuță, tot așa sunt convins că „România pitorească” nu este o continuatoare a „Turismului POPULAR”, care avea să sucombe …înainte de reînființarea Oficiului Național de Turism. Între aceste două reviste, publicistica acestui domeniu s-a ilustrat și prin almanahuri de turism, ca să nu mai vorbim de extraordinarele lucrări tipărite, câțiva ani de-a rândul, de Editura Meridiane. Despre toate acestea, cu un alt prilej. Deocamdată, mai reproducem doar coperta „Almanahului turistic” din anul 1954, realizat de Editura Consiliului Central al Sindicatelor.

Rp nr. 2 – 1972