Rasfoieste: 1972

Colecțiile România pitorească

Ne ținem de promisiune: dacă e miercuri înseamnă că venim cu un nou episod din existența revistei România pitorească. Normal ar fi fost, poate, să fi comentat mai aplicat prima întâlnire, cea de săptămâna trecută. Într-o oarecare măsură, o facem acum. Și, mai ales, ne vom strădui de-a lungul următoarelor apariții…

Colecțiile România pitorească

Mai avem de stat în casă! Iar a rămâne în casă nu înseamnă a sta degeaba, la cheremul plictiselii. Între atâtea ispite, amintiți-vă de spusele, de hăt vreme, ale bătrânului cronicar moldovean: „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților…” Ca și cetitul revistelor de călătorie. România pitorească – ajunsă la numărul încântător de rotund, 500 (numerotarea s-a făcut începând cu primul număr apărut în ianuarie 1972) – vi se așează în fața ochilor cu o captivantă existență. Frunzărindu-i paginile, călătorind într-un fel prin istoria ei, nu doar că veți suporta mai ușor stresul acestei nefericite perioade, ci vă veți alege și cu lecturi dintre cele mai interesante. Practic, tot acest rău pe care ni-l livrează pandemia poate să ne insinueze și un strop de bucurie: redescoperirea apetitului pentru citit…