Cornel Coman ● Himalaya, Gurja Himal, 1985: 8.000 m versus 7.000 m

Cornel Coman, ultima ascensiune…

O veste tristă… Ne-a spus adio alpinistul Cornel Coman, antrenor de excepţie, prieten rarisim şi partener de nădejde în marea noastră expediţie din Groenlanda, de acum 4 ani.

Am vorbit cu Cornel acum o lună şi ceva; totul era ok. Apoi, m-a sunat el în urmă cu trei săptămâni. După ce s-a asigurat că stau pe un scaun, mi-a dat teribila veste că mai are maximum 2-3 luni de trăit. Şi el aflase asta, tot peste noapte, de la medici. Părea de necrezut, dar era adevărat. Cornel era cel care tocmai atinsese limitele rezistenţei umane, în cele mai dure condiţii arctice, era omul puternic, trecut prin multe, capabil să rezolve orice şi să depăşească orice obstacol. Acum, aveam brusc în faţă un orizont mai îngust şi mult mai apropiat decât cel pe care îl avusesem împreună, timp de 37 de zile, în Groenlanda. Inacceptabil şi nedrept, am refuzat să dau crezare celor auzite şi l-am încurajat pe Cornel cum am putut, sperând că va veni, de undeva, o soluție miraculoasă. Când vrei să ajuţi cumva, să schimbi ceva dar nu poţi, acel sentiment al neputinţei este frustrant şi devastator.
Am mai vorbit cu Cornel, la telefon, acum o săptămână, nu ştiam că pentru ultima dată. Avea vocea mult schimbată, optimismul binecunoscut parcă mai dispăruse, dar mi-a spus că tocmai luase nişte medicamente din cauza cărora vorbește mai moale. A rămas să ne vedem, curând, în Cheile Bicazului şi să facem o plimbare prin Bucovina, una dintre zonele lui de suflet. Pe aici, în anii ’80, făcuse un tur al mănăstirilor, per pedes.

Ieri dimineaţa, am primit de la Florentina cel mai rău sms posibil, la care nu mă aşteptam şi nu voiam să cred că totuşi va veni: „Cornel a plecat în această noapte să urce munţii dintr-o altă dimensiune”… Planul cu Cheile Bicazului a rămas pentru altădată…
Cu Cornel era frumos să-ţi faci planuri. Implicarea lui era totală. El transmitea şi celorlalți optimismul şi rigoarea sa. Am petrecut alături de Cornel o bună parte din perioada romantică a activităţii mele de alpinist, pe vremea când mi-a fost antrenor la clubul geologilor, „Prospectorul” Bucureşti. Atunci, Cornel Coman şi soţii Coliban erau printre cei mai cunoscuţi alpinişti din România. Se întorseseră, nu demult, din prima aventură românească în Himalaya, Konabon-Gurja Himal, 1985. Cornel fusese principalul iniţiator al expediţiei, încheiată tragic, cu pierderea medicului alpinist Cezar Vărgulescu.

După exact 25 de ani, în nopțile albe împărtășite împreună într-un cort îngheţat, în mijlocul Groenlandei, Cornel mi-a istorisit în cele mai fine detalii povestea cutremurătoare a acelei expediţii, ca şi cum totul se întâmplase ieri. Povestea încă nu se spusese până la capăt. Cornel lucra la cartea expediţiei, încurajat şi de Mihai Ogrinji şi Mihai Vasile, de la revista „România pitorească”.
Cornel Coman a pregătit cu pasiune şi pricepere sute de alpinişti de toate vârstele şi de toate nivelurile de performanţă, de la amatori la campioni naţionali. A descifrat şi a înţeles ca nimeni altul tainele ascunse ale unor discipline montane complexe şi foarte diferite: escaladă, alpinism expediționar, schi-alpinism. A organizat expediţii în Caucaz, Tian Shan, Pamir, Africa şi Himalaya. întotdeauna m-am simţit foarte bine în compania lui Cornel. Am apreciat la el inteligenţa deosebită, motivaţia extraordinară, rigoarea şi organizarea nemţească, totul dublat însă întotdeauna de un suflet extrem de cald şi dragoste sinceră pentru munţii săi iubiţi.

În Groenlanda, Cornel a fost partenerul ideal. Am simţit la el dedicaţia extremă, bucuria aventurii, puterea de a trece peste orice. Toate acestea au potenţat decisiv unitatea şi performanţa echipei noastre. Se spune că oricine poate fi înlocuit. Pentru cei care l-au cunoscut, Cornel nu va putea fi înlocuit, cu siguranţă, de nimeni. Rămân cu privilegiul de a-i fi fost prieten timp de 25 de ani, răstimp în care am împărtăşit cu el momente memorabile, peste tot unde am fost împreună, fie în pereţii din Cheile Bicazului sau Cheile Turzii, fie la o cabană din Carpaţi sau la o bere în Bucureşti, fie la schi în Bucegi, Apuseni sau Bucovina, fie în cele 37 de zile de intensitate maximă din Groenlanda.

Aşa cum i-a plăcut tot timpul şi de această dată s-a grăbit să plece, din nou, la drum. Ascensiune ușoară, Cornel!

Constantin Ticu LĂCĂTUŞU
noiembrie 2014

Categorii: Arhivă 2015,Colecția verde,Constantin Ticu LĂCĂTUŞU

Etichete: ,,,

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.