SUMAR
Pag. 2 Natura și cultura:
Schimbările climatice – între realitate și ficțiune (7) – de Prof. univ. dr. Constantin CRÂNGANU, New York – SUA
„Este foarte cald vara asta la voi? Ei, trebuie să fie din cauza încălzirii globale!…„Este o afirmație pe care o poți auzi tot mai des, pe strada, la piață sau la televiziune. Cu toate acestea, în orice dezbatere despre schimbările climatice, o înțelepciune elementara spune ca nu exista un reflex mai absurd decât invocarea vremii locale ca argument despre variațiile climei. Dar anul acesta fluctuațiile puternice ale vremii au motivat oamenii din ambele tabere ale dezbaterii să ridice un deget în aer și să declare problema rezolvata – desigur, în favoarea lor.
Pag. 3
Câte ceva despre
O călătorie peste Prut – de Mihai OGRINJI
Am fost la Orheiul Vechi, la circa 50 de kilometri de Chișinău, și la mânăstirea Curchi (care se găsește la vreo 15 kilometri de Orheiul Vechi), ne-am plimbat cu microbuzul prin hrubele pline cu vin de la Mileștii Mici, ca și prin Chișinău, cu bulevardele lui largi și drepte, croite pe vremea ocupației rusești, ne-am întâlnit cu studenți și cadre universitare la Academia de Științe Economice din capitala Basarabiei (în grupul nostru s-au aflat prestigioși profesori universitari, specializați în învățământul turistic) și n-am părăsit pământul de dincolo de Prut până ce nu ne-am abătut și la mânăstirea Capriana.
Pag. 4-5
Din ecourile toamnei
Incursiuni în lumea lui Hades – de Simona LAIU
Pasiunea mea pentru explorarea peșterilor a început din liceu, când am făcut o excursie cu proful de geografie în Apuseni. Atunci am luat prima data contact cu golurile subterane. Revenită acasă, la Suceava, m-am înscris în Fundația de Speologie Bucovina. Când a venit vremea sa-mi aleg facultatea, criteriul principal a fost ca aceasta să se găsească într-un oraș în care sa pot practica speologia. Astfel, în toamna lui 2004, am ajuns la Cluj si m-am înscris în Clubul de Speologie Politehnica…
Pag. 6-7
Turism ecvestru
Calare pe poteci uitate (I) – de Mugur POP
Privesc o imagine alb negru cu cai înșeuați și oameni îmbrăcați bizar. Sub ea scrie: „Turism ecvestru în Padis, 1907”. Cu siguranță, nu am fost primii care au urcat cu calul în Apuseni. Secole la rând călătorii aşa au străbătut calea muntelui. Calatori…, calea…, aceeași rădăcină – cal. Suntem în luna octombrie a anului 2000 și fără să vrem marcam, modest, începuturile turismului ecvestru de altitudine în România, cu un traseu pe creasta Apusenilor…
Pag 7
Baza de tratament a SC Turism Covasna SA
Tratamentul balnear, cu rezultate excepționale în cazul bolilor cardiovasculare, bolilor aparatului digestiv și bolilor psihice a căror cauza este stresul (nevroze), constituie atracția turiștilor și a făcut din Covasna o stagiune de interes național, lansata și pe piața internațională. Principalele proceduri solicitate de toţi turiștii sosiți la tratament sunt mofetele și băile carbogazoase (acestea dau unicitate ofertei balneare a stațiunii Covasna). Covasna este renumita pentru tratamentul bolilor cardiovasculare prin terapie naturala, tratament care se poate efectua în tot timpul anului, de luni până sâmbătă. Aerul din Covasna este încărcat cu aerosoli rășinoși și cu ioni negativi…
Pag. 8
Daca e decembrie, povesti despre povesti:
Teatrul Ion Creanga – A consemnat: Simion BUIA
România pitoreasca are încă rezerve culturale nebănuite… Suntem un popor norocos și pentru ca, într-un oraș mare, cândva Micul Paris, exista un teatru pentru copii, cu un repertoriu extraordinar și actori de talie internațională. Ion Creanga este un povestitor fabulos. În snoavele și basmele sale reîntâlnim tradiția populara româneasca, spiritual locului românesc în care trăim, chiar daca nu neapărat bine. Ion Creanga este și numele teatrului, iar scriitorul Ioan Garmacea este interlocutorul meu, director adjunct artistic al teatrului. Membru al Uniunii Scriitorilor, dl. Garmacea a publicat 3 volume cunoscute: „Moartea unui manechin de rând“, „Să trăim până luni“ și „Muntele“. În 1987, i s-a jucat o piesa de teatru, „Campionul“, actorul Costel Constantin întruchipând rolul principal…
Pag. 9
Iată vin… Bumbierii – de Casian BALABASCIUC
Trosnesc lemnele de molid în vatra de parca îngâna harapnicile ce vor pocni la lăsatul serii îndemnând mai abitir buhaii să urnească plugurile peste zăpezi, dar și carul timpului către anul cel nou. Numai că până la vremea aceea de pe ulița îngheţată se aude tropot greu și îndesat de cizme, chiuituri și muzică. Pe Valea Caselor au pornit bumbierii! Sar gospodarii pe la porți și ies fetișcanele sfioase pe la ferestre să vadă alaiul fălos al feciorilor ce întâmpina schimbarea din calendar îmbrăcați în haine ce aduc cu uniforme de ofițeri. Curate și netezite îndelung cu fierul de calcat, păstrate peste an cu mare grija să nu li se întâmple vreo gaura de molie ori vreo pată prăfuită, uniformele acelea imaginate de mințile flăcăilor dornici să apară în fata satului ca nişte eroi abia veniți de la lupta, încadrează măștile ce se țin buluc după taraful naimit din vreme să le cânte. Nelipsita capra, mirele, mireasa, ursul și unul sau mai mulți țigani trec cu taraboi vestind că prea puţin timp a mai rămas din an. Se opresc în ogrăzile cu porțile larg deschise să joace Bumbiereasca, jocul flăcăilor buni de oaste…
Pag. 9
România – o noua perspectivă
În cadrul acestui proiect, la Casa Universitarilor Bucureşti va avea loc, în zilele de 9-10 decembrie, Evenimentul „Tradiții și obiceiuri românești de Crăciun”…
Pag. 10-11
Dialoguri Rp
Noi n-am micșorat salariile… Convorbire cu d-l Sorin George Nicolescu, director general al SC Olimpic Internațional Turism SRL – A consemnat Mihai OGRINJI
– D-le Sorin George Nicolescu, 2010 este un an cu o semnificație aparte pentru firma pe care o conduceți. E-adevărat?
– În mod sigur, daca va referiți la faptul ca Olimpic Internațional Turism SRL a împlinit vârsta de 20 de ani. Societatea noastră a fost fondata în martie 1990. Și ca o încununare a activității sale de doua decenii, dincolo de faptul că ne bucurăm că – după 2008, an cu rezultate bune, urmat de 2009, care a însemnat o oarecare scădere – iată-ne în 2010, când, cu eforturi deosebite, ne-am revenit, apropiindu-ne de cifrele de acum doi ani. Pe de alta parte, este important pentru noi și fiindcă anul acesta am reușit să conjugam mai multe activități, determinând creșterea cifrei de afaceri chiar într-o perioada de criza și recesiune…
Pag. 11
Weekend în Basarabia
Pleci de acasă și ajungi acasă! – de Mihai VASILE
Cu cei aproape 800 de mii de locuitori, Chișinăul ar fi fost a doua mare așezare a țării daca Basarabia ar mai fi făcut parte din România… În periplul nostru suntem însoțiți de domnul Andrei Smântâna, un om care știe foarte multe lucruri despre locurile pe care le vom vizita și cu care ai întotdeauna ce discuta. Vedem, rând pe rând, Catedrala Mitropolitana, statuia lui Ștefan cel Mare, Parcul Central cu Aleea Scriitorilor. Ne plimbam pe străzile care freamătă de lume, intram în magazine și în târguri, admiram florăriile. Între timp, colegii noştri de AJTR și excursie – distinse cadre didactice de la ASE, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Româno-Americana, Facultatea de Geografie etc. – au o întâlnire cu studenți și omologi de-ai lor din Chișinău, cărora le-au adus în dar mulțime de cărți…
Pag. 12-13
Mileștii Mici – Crama din Cartea Recordurilor – de Maria-Camelia MANEA
Destinația noastră este una de excelenta: Mileștii Mici – patria subpământeana a celor mai alese soiuri de vin moldovenesc. Aparent, nimic nu tulbura monotonia unei calatorii. În microbuz e multa animație – râdem, glumim; tocmai am ieşit de la conferința. Facem din nou stânga și, parca, uscăciunea câmpului nu se mai termina. Peisajul nu are nimic extraordinar, până când intram în Milești. Sătucul acesta moldav, atestat încă de pe vremea domnitorului Petru Rareș, emana de la bun început energie și bună dispoziție. Domnitorul găsește de cuviință să dăruiască această așezare, împreuna cu alte 2 sate, nepotului sau, Lascu-Voda. Nobila încărcătură istorica a locului e dublată însă de renumele său în materie de vin și oenologie…
Pag. 13
Vitralii, Scrinul Andei
Aventura rurala
Firește, nu-i poți cuceri pe toți pentru idea „vacanțelor verzi”. Exista atâtea persoane – de sex frumos, în special – care n-ar renunța pentru nimic în lume la hotelul „en vogue”, la piscina unde-ți bei juice-ul ca un pește alintat, la străzile muzeele în care ești cât pe-aci să te rătăcești
în cârdurile de turiști, la partidele de shoping în magazine mai mult ori mai puţin renumite…
Pag. 14-15
Montana
Război și Facebook în Bucovina – de Sorin FRASINA
Bunica Tincuţa avea un război și țesea covoare. Ca un hobby, ca să zic aşa. Bunica Tincuţa locuia nu foarte departe, în nordul Moldovei, la Fălticeni. Bunica Tincuţa a fost la vremea ei medic distins, recunoscuta în toata Bucovina, o zona la fel de frumoasa. Țesea covoarele în timpul liber pentru ca așa se cădea, pentru zestrea fetelor și de dragul nepoților. Bunica Tincuţa s-a stins în 2008. Casa s-a vândut și acum peste gard, în curte, vezi numai bălării (așa ne spun cei ce mai trec din când în când pe acolo). De război nu mai știe nimeni nimic…
Pag. 15
Memorialul Hans Gora 2010 – de Mihai VASILE
Duminica a avut loc Marea Întâlnire. Pe poteca veneau, în pas domol, domnul Fülöp Sándor, tovarășul de coarda al lui Hans Gora în acea trista zi de 28 noiembrie 1953, dar și domnul Lörincz Miklos, cel care pe 2 septembrie1952 făcuse premiera traseului Creasta Coltului Crăpat. Doar Kovács György, autorul traseului Peretele Coltului Crăpat-Csipkés a lipsit de la Întâlnire. Sub Coltul Crăpat, pe domnii despre care am vorbit mai sus îi așteptau Joe Indianul și Nicolae Budeancă-Gâga. A fost o întâlnire simbolica; o întâlnire între mai multe generații de mari alpiniști.
Pag. 16-17
Munţii care ne dau sănătate
Jurnal din Țara Vulcanilor – de Sorin BOCIOACA
Tușnad-Băi a împrumutat, în timp, din firea vulcanilor. Ei l-au creat si i-au dăruit totul. Pilisca și Ciomatul, gemenii ce dau adăpost stațiunii, sunt junii lanțului estic al Orientalilor și cel mai sudic crâmpei vulcanic al acestora. Așadar, avem de-a face cu un temperament meridional dezvăluit de structura sa neoeruptivă și, mai ales, de fluxul turistic intens înregistrat aici în tot timpul anului. O excepție pentru o Harghită montană placidă, lăsată în plata Domnului între Depresiunea Ciucului, la nord, și cea a Brașovului, la sud, cu clima de sorginte polara, neiertătoarea…
Pag. 18
CHEMAREA LACURILOR – de Dinu MITITEANU
Revenind spre orașele tot mai poluate în care ne-a aruncat Soarta, pe drum, prin gări, în trenuri de noapte, apoi acasă, simțim cum printre alte multe amintiri și mai vechi și recente, ne cheamă deja înapoi imaginea cerului înstelat al nopții din munte. Acel cer pe care nu l-am putut privi cu lacurile, cum dorea Poetul. Dar știm că privind într-unul dintre acele fermecătoare întinderi de ape cristaline din Împărăția Mariei Sale Muntele, vedem de fiecare data cerul la picioarele noastre. Și ne revine în gând faptul ca tot Lucian Blaga, amintindu-și de copilărie, de prima sa întâlnire cu muntele, a scris peste ani: „Așadar, Muntele este această priveliște în care intru tot mai adânc și care la rândul ei intra și ea în mine”…
Pag. 19
Monumente ale naturii
Podul lui Dumnezeu – de Nicu JIANU
Șoseaua ce duce pe sub munte, din Gorj în Mehedinți, pe la Baia de Arama (DJ 670), în localitatea Ponoarele (5 km-vest de Baia de Arama), trece peste un pod natural, unic în lume prin faptul ca este circulat auto… Legenda spune ca, în vremurile de demult, în peștera Ponoare locuia necuratul. Sătui de răul pe care îl făcea, oamenii i-au cerut lui Dumnezeu să-i scape de el. Cel de Sus a lovit cu palma tavanul peșterii, prăbușind tavanul peșterii peste intrare, formându-se astfel Podul lui Dumnezeu. Dar diavolul a scăpat, ieșind pe sub deal, pe cealaltă gura a peșterii, cea dinspre lacul Zatonul Mare. Speriat de moarte, dracul s-a agățat cu ghearele de vârful Dealului Peșterii, urmele ghearelor văzându-se și acum pe stâncile de calcar de pe deal (Lapiezurile de pe dealul Peșterii). Necuratul s-ar fi urcat apoi pe Stânca Diavolului, unde veghează și acum, nevăzut, asupra celor care intra în peșteră sau se încumetă să facă baie în Zatonul Mare, pentru a-i duce în iad…
Pag. 20-21
Cum ne-a cucerit Caucazu… – de Floriana BOGHEZ
Am plecat la 3.30. Era ceață ăi sufla vântul. Ne-am alăturat șarpelui luminos ce urcă spre Elbrus în fiecare noapte. Răsăritul ne-a prins deasupra norilor și ne-a oferit căldura mult așteptată. Când am ajuns în șaua dintre cele două vârfuri ningea. Am început să urcăm ultima panta și treptat ninsoarea a încetat și am putut admira tabloul mereu alb al Elbrusului. Sus pe platoul vulcanului adormit nu am zărit decât cele doua vârfuri și marea de nori. Când am ajuns pe vârf am simțit o mare ușurare în ciuda oboselii. De acum nu mai conta ce se întâmpla… ajunsesem unde-mi doream de mult, mult timp. Am arborat tricolorul ce a început să fluture vesel…
Pag. 22-23
Trad Climbing Meeting Italia
Valle dell’Orco, o școala pentru puritatea stilului în alpinism – de Dan ANGHEL
Ne echipam la baza suspendați pe o placă înclinată și pornesc în prima lungime cotata la gradul 7. După 10 metri efectuați cu două asigurări mobile găsesc o ancora pe care o asigur fericit și continui pe o fisura asigurata cu bucla de coarda legata pe după un bolovan încastrat. În partea superioara a fisurii sunt nevoit să depășesc, spre dreapta, un scurt tavan care mă conduce într-un horn îngust în care abia îmi intră jumătate din corp. Aproape sufocat mă târăsc vreo 8 metri prin aceasta menghină și nu reușesc să înțeleg pe unde continua traseul, hornul devenind tot mai îngust, iar ideea unei căderi în bucla de coarda nu mă încânta deloc. Într-un târziu, observ spre stânga doua ancore fixate în mijlocul unei fețe, dar până la ele sunt vreo 5 metri de traversat pe o fața spălată și puţin îmbietoare. Îmi fac curaj, părăsesc hornul și cu foarte multă atenție și aproape îngrozit ajung la cele doua ancore. Îl asigur pe Gianluca. El fiind ceva mai masiv decât mine suferă mai mult în hornul îngust…
Pag. 24-25
Prin munții altora
K2 este și o loterie – de Zsolt TÖRÖK
Se uită spre munţi, îşi deschide brațele larg, de parca ar vrea să îmbrățișeze bolta cereasca și strigă Allah Akbar. Nu cere nimic, vrea doar să se facă auzit. Strigatul lui se pierde, văile sunt mult prea adânci iar vârfurile, vârfurile sunt prea departe. Porterul e sărac, de ani în șir poartă povara grea a străinilor, a celor care vin să le vadă munții, să le asculte poveștile. A celor care vor să trăiască experiența a ceea ce înseamnă Pakistan, țara munților Karakorum. Acum sunt și eu unul dintre ei, chiar eu, care de atâtea ori am visat la toate acestea. Patruzeci și patru de porteri, doi șerpași și câţiva alpiniști urcam încet pe ghețarul Baltoro, care ne poarta până în Concordia, confluenta a trei mari ghețari. După colț se va vedea Muntele cel mare,
Chogori, K2, chiar el, dar coltul acela încă e departe…
Pag. 25-26
Fantome pe Matterhorn – de Nicolae DIMACHE
Nu pot să nu mă gândesc la primii alpiniști care au ajuns aici, în 14 iulie 1865. Mă aflu exact în punctul de unde a căzut tânărul Hadow, antrenând cu sine încă trei membri ai expediției. Aceasta tragedie a avut mare răsunet în toata presa timpului, care a comentat cu lux de amănunte toate episoadele escaladei; s-a lansat și ipoteza ca supraviețuitorii ar fi tăiat coarda… (care se află acum în muzeul din Zermatt).
Pag. 26-27
Alaska (II) – de Camelia MANEA
Toată lumea mă întreabă dacă aș mai reveni în Alaska? Da, categoric. Dar pentru un tur cultural, pentru o călătorie în fiorduri, printre banchize, la pescuit de somoni sau – cine știe? – m-ar interesa să aflu de la vorbitorii graiurilor native mai multe date despre așa-numiții „uluken”, o populație pitica, rupta complet de civilizație, nişte omuleți care trăiesc numai din vânat, sunt atât de rapizi încât doboară un caribu din mers cu sulița, trăiesc lângă pol și au bordeie îngropate în străfundurile pământului. Despre astfel de oameni a pomenit, fascinat, și Jules Verne…
Pag. 28-29
Zidiri și vremuri:
Filipeștii de Târg – de Mihai OGRINJI
Puțini știu, din păcate, câta istorie a plămădit în vatra sa Filipeștii de Târg, localitate prahoveana vecina cu Floreștii Micului Trianon, cu Nedelea prințesei Caragea ori cu Călineștii generalului Nicolae Mavros și a vestitului dr. Ioan Cantacuzino, unul dintre urmașii săi, într-un fel. Interesul pentru aceasta așezare pe care N. Iorga, vizitând-o cândva, îi găsea asemuiri cu Vălenii săi de Munte, mi l-a stârnit Dumitru Ștefan, consilier local, sincer preocupat de ieșirea din anonimat a localității în care s-a născut și din care nu-l bate nici un gând să se strămute. Cât l-am așteptat în central localității, preț de câteva minute, abia de-am avut răgaz să citesc, de pe monumentul flancat de doua tunuri, șirul eroilor locali căzuți în războaiele mondiale din veacul trecut și zău ca m-au trecut destui fiori. Ce tribut greu a plătit Filipeștii de Târg într-o perioada când viața nu era mai puţin prețuită decât astăzi și când noțiunea de sacrificiu, din patriotism, nu reprezenta o sintagma de care să fugi sau să-ți fie jena. Ce vremuri și ce oameni… Toata tinerețea, zbuciumul și nădejdea lor s-au distilat abrupt în legea țarânei, fără decontări ori abonamente la glorie. Aşa le era felul…
Pag. 30
Un basm la țărmul mării
Balcic (II) – de Camelia MANEA
Pe aleea de piatra, căreia regina îi spunea „Aleea Crinilor Albi”, ajungem în fața capelei, care poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construita integral din piatra de Balcic, capela are deasupra ușii de la intrare o icoana în mozaic a Maicii Domnului. Chipurile Reginei Maria și al fiicei sale Ileana sunt pictate pe peretele ctitorilor. Iconostasul și tronul vechi datează din 1721 și au fost aduse din Insula Creta. Între 1938 și 1940, aici, la capela, într-un sarcofag de marmura, s-a păstrat inima reginei Maria a României.
Pag. 32
Răscruci basarabene
Socola – de Alecu RENITA
Exista locuri pe care călătorii le visează cu mult înainte de a le găsi. Ei le simt atracția de la mari distante și le caută mai mult cu inima decât cu ochii, le caută cu multă răbdare și siguranță că, inevitabil, le vor descoperi și le vor îndrăgi pentru totdeauna. Când, pentru prima dată îmi scăldam ochii în frumusețile Nistrului, legănat într-o barca de cauciuc, aveam intuiția unei întâlniri de suflet care îmi va așeza viața pe un temei plin de sens, transformându-mă dintr-un sedentar într-un pelerin în căutare de locuri sacre.
