Bucura Dumbravă ● Cartea Munţilor și alte scrieri
Nu doar iubitorii de munte trebuie să aibă cât mai la îndemână „Cartea Munţilor”’ una dintre lucrările de căpătâi ale literaturii noastre turistice. Ci oricare cititor obișnuit, indiferent de vârstă, fiindcă autoarea, celebra Bucura Dumbravă, are în vedere nu doar altitudinile alpine otova, cu tot ce reprezintă ele, ci şi, metaforic vorbind, muntele dinăuntrul fiecăruia dintre noi. Nu poţi cuceri potecile montane, pereţii de piatră, piscurile înalte dacă, într-un fel sau altul, nu urci şi muntele din tine. Este, de fapt, aspirația sublimă şi divină – ca să păstrăm spiritul cărții – a fiecărei existențe umane…