Rasfoieste: Autori

După anul 1947, activitatea publicistică a lui Radu Țițeica (1905-1987), având ca abordare domeniul montan, a început să fie mai puțin vizibilă. Poate și fiindcă „democrația populară” tocmai își fixa brațul de fier roșu asupra României. În schimb, rămân în prim-plan lucrările sale de specialitate, a căror lungă apariție debutase în 1938. Fizicianul trecea, ca să spunem așa, „cap de coardă”… Cel puțin în privința publicisticii…

Suntem la Episodul 4 din 500! Drum lung, nu șagă! Deși tot înaintăm, pas cu pas, încă nu reușesc să mă rup de copilăria și adolescența „României pitorești.” Ba chiar de perioada de mai înainte. A României turistice, altfel spus. Îmi propusesem să vă povestesc câte ceva din bucătăria de început a revistei. Între timp însă mă fixasem să stărui asupra Consilieratului pentru Turism, pus în vigoare prin Ordonanța no. 1, dată la 5 august 1933 și semnată de V.V. Tilea, Ministrul subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri…

Revista „România pitorească” poartă însemnele unui hrisov domnesc lăsat drept danie pentru români.
Caligrafiată cu multă dragoste, încredere și pasiune în timpurile de cenzură totalitaristă și în cele de nepăsare colectivă, publicația a rezistat și rezistă intemperiilor, fără să-și schimbe esența, orientarea, vocea și rostul…

Ultima idee a episodului al II-lea se referea la „Almanahul turistic” din anul 1954, rostuit de Editura Consiliului Central al Sindicatelor. Pentru iubitorii presei și literaturii de turism – sau pentru cei doar relativ interesați de acest domeniu – câteva cuvinte în plus despre aceste cărți cred că n-ar strica. Până la urmă gestul ține de un fel de „arheologie”, de recuperarea unei istorii care aduce în prim-plan mai mult decât perimetrul turismului. Almanahurile turistice, mai mult decât o presă de specialitate vizibilă printr-o… absență greu de înțeles, au întreținut focul nestins al unor veritabili pasionați de munți și peșteri, de râuri și păduri, de Mare și Delta Dunării, într-un cuvânt de natură…

Ne ținem de promisiune: dacă e miercuri înseamnă că venim cu un nou episod din existența revistei România pitorească. Normal ar fi fost, poate, să fi comentat mai aplicat prima întâlnire, cea de săptămâna trecută. Într-o oarecare măsură, o facem acum. Și, mai ales, ne vom strădui de-a lungul următoarelor apariții…

Mai avem de stat în casă! Iar a rămâne în casă nu înseamnă a sta degeaba, la cheremul plictiselii. Între atâtea ispite, amintiți-vă de spusele, de hăt vreme, ale bătrânului cronicar moldovean: „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților…” Ca și cetitul revistelor de călătorie. România pitorească – ajunsă la numărul încântător de rotund, 500 (numerotarea s-a făcut începând cu primul număr apărut în ianuarie 1972) – vi se așează în fața ochilor cu o captivantă existență. Frunzărindu-i paginile, călătorind într-un fel prin istoria ei, nu doar că veți suporta mai ușor stresul acestei nefericite perioade, ci vă veți alege și cu lecturi dintre cele mai interesante. Practic, tot acest rău pe care ni-l livrează pandemia poate să ne insinueze și un strop de bucurie: redescoperirea apetitului pentru citit…

În preajma zilei de naștere a poetului nostru național – Mihai Eminescu – a avut loc și în anul 2020 tradiționala Gală a Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR), la care s-au decernat distincțiile pentru activitatea din anul 2019. Desfășurată la restaurantul Obiceiuri și Tradiții, Gala a reunit un mare număr de membri ai asociației noastre, dar și invitați de seamă cum ar fi Ivan Patzaichin, Ion Antonescu, Nicolae Demetriade, Narcis Dorin Ion, Gheorghe Epure cât și reprezentanți ai societății Marshal Tourism…

Nu mă găsesc în situația Sărmanului Dionis – Eminescu a fost, fără doar și poate, un profund prețuitor al vinului, iar alter ego-ul din celebra-i nuvelă n-a lăstărit deloc întâmplător din Dionysos, zglobiul protector al plantei care, alături de spicul grâului, crește în Poarta raiului. Ioan Slavici, născut în mijlocul unei vrednice podgorii, povestește în „Amintirile” lui: „Băutor n-a fost Eminescu. Bea numai ademenit de prietenii cu care stătea de vorbă, puțin câte puțin, și numai vinuri ușoare, curate și bune. Vinul îl făcea vioi, vesel, comunicativ și doritor de a îmbrățișa și de a ferici pe toată lumea”. Ce vremuri, ce oameni, ce vinuri…