Sumar:
Pag. 2
Orașe, burguri, târguri
Făgăraş – de Gheorghe DRAGOTĂ
Istoria orașului Făgăraş nu se poate separa de cea a Ţării Făgăraşului, cu care se împleteşte încă de la apariţia sa ca localitate. Aşezată în depresiunea cu acelaşi nume, ce a fost locuită fără întrerupere încă din epoca bronzului, localitatea Făgăraş are însă o vechime mult mai mare decât cea indicată de prima atestare documentară. Locuirea în seco¬lele IX-XI de către români a perimetrului actual al municipiului Făgăraş este arheologic dovedită…
Pag. 3
Câte ceva despre
Minorităţi – de Mihai OGRINJI
Cu câțiva ani în urmă scriam la această rubrică despre valorile materiale și spirituale ale minorităților noastre ca fiind, fără îndoială, o posibilă ofertă turistică. Ideea mi-a sugerat-o un simpozion despre turism, petrecut la Palatul Parlamentului, prin 2004, când un tour operator invoca nu știu ce biserică armenească de la noi ce-ar putea concura cu succes, sub aspectul atragerii turiștilor, cu pereții pictați ai mânăstirilor din Bucovina. Nici azi n-am aflat despre ce lăcaș poate fi vorba, și nici nu-i pun la îndoială posibila ei valoare. Am avut și am rezerve, însă, față de o asemenea abordare. Cum vine treaba asta, adică, te poți sătura de cultura armenească ajungând la Gherla, Zamca ori Focșani, fără să mai mergi direct la sursă, la Erevan?…
Pag. 4-5
Eveniment
TTR: Zbucium mare, dragii mei… – de Mihai VASILE
După o despărțire de câțiva ani – nu mai intrăm în detalii – actorii turismului nostru s-au reunit la Romexpo. Să fie mintea de pe urmă a românului? Rămâne de văzut. Oricum, renunţarea la scindare s-a decontat imediat prin marea afluență a vizitatorilor.
În cifre, comunicatul ANAT-ului ne spune: au fost 30.000 de vizitatori, peste 230 de expozanţi înregistraţi, dintre care 90 agenţii de turism. Pentru prima oară a participat la Târgul de Turism al României și ANAT Moldova. Au fost prezente, de asemenea, Asociaţiile de Promovare a turismului Litoral – Delta Dunării, Prahova, Sighişoara, Bucovina, Râşnov-Rosenau, Asociaţiile Sibiu şi Braşov, autorităţi locale, au existat standuri ale unor ambasade (Japonia, Croaţia, Slovenia, Mexic, Egipt, Israel, Bulgaria, Iran, Grecia, Indonezia şi altele), dar şi prezenţe la nivel naţional ale Greciei, Turciei, Spaniei, Bulgariei sau Ungariei…
Pag. 5
Lecturi
Marcă de Buzău
La ultima Gală a AJTR, petrecută la Horezu, la mijlocul lunii ianuarie, ANTREC Buzău s-a aflat printre premianții de marcă de la secțiunea „industria ospitalității”. Juriul care a decis omagierea acestei Asociației – cu remarcabile inițiative ce poar¬tă marca Cristinei Partal, șefa acestei confrerii turistice – a ținut cont și de o tipăritură menită să promoveze insolitul ținut. Poartă titlu de… „Marcă de Buzău”, a văzut lumina tiparului anul trecut și a fost realizată de ANTREC Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău…
Pag. 6-7
Viața în staţiunile balneare
Sângeoz-Băi – de Sorin BOCIOACĂ
În gara Deda, ceasul arată miezul nopţii. De pe bancheta din faţă mă studiază, ca pe un exponat, un pensionar. Suntem două ipostaze călătoare într-un tren aproape gol, cu doar două vagoane. Mergem la Sângeorz-Băi. Între timp, cumătrul şi-a scos pantofii şi s-a trântit pe canapea. Mă îndeamnă părinteşte să fac acelaşi lucru. Ştie traseul pe de rost, fiecare staţie sau haltă. Vine la băi de prin anii ’80 şi ştie să-şi dozeze efortul. După 12 ore de mers, oprim în gara Ilva Mică, unde coboară doar patru călători. Mă număr printre ei. Ne repezim spre un microbuz oprit pe peron, îngrămădim bagajele şi ne îmbarcăm. Într-un sfert de oră ajungem la Sângeorz-Băi, în faţa hotelului „Hebe”. Nu mai primim rest la suma pretinsă iniţial. Devizul este umflat ad-hoc, ca la obor, cu de la sine putere. Şifonaţi, zdruncinaţi din pricina rablei îngheţate şi uimiţi de tupeul băştinaşului, suntem, totuşi, nespus de fericiţi…
Pag. 9
Călătoria de culoare
Cristina Becejski
Pag. 10-11
Clujul – Peisaj cultural
Cu un teritoriu în care s-au contopit influenţe dintre cele mai diverse, judeţul Cluj adăpostește un mare număr de monumente istorice şi situri arheologice protejate, printre acestea aflându-se biserici, cetăţi şi castele cu o importanţă istorică remarcabilă. Acest patrimoniu se distinge, în primul rând, prin diversitatea şi prin amploarea sa. Sunt puţine regiuni în România în care să fi existat o asemenea diversitate culturală, în care să fi coexistat, într-o fuziune fericită, un asemenea evantai de etnii şi confesiuni. Remarcabile prin diversitatea lor, bisericile, cetăţile şi castele vizitabile din judeţul Cluj au o însemnătate istorică de excepţie…
Pag. 12-13
Reportajul nostru
Fost-a Raiul pe Pământ… – de Casian BALABASCIUC
Odinioară, văile pâraielor ce coboară din pieptul pietros al Rarăului către Câmpulung erau căile de taină pe care se retrăgeau răzeşii locului din calea tătarilor sau a altor năvălitori, tocmai în sufletul muntelui, până în sihăstria Pietrelor Doamnei. Acolo ştiau că era scăparea lor pentru că nu se încumetau nepoftiţii oaspeţi să le ia urma, fie din pricina codrilor care îi înfruntau întunecaţi, fie din cauza îngustimii drumeagurilor pietroase şi neprietenoase, care stâlceau picioarele cailor. De acolo, din Capu Satului, începeau pribegiile vremelnice ale oamenilor, până se depărtau primejdiile odată cu urgiile împlătoşate, aducătoare de nenorociri şi moarte…
Pag. 13
Cu ochii altora
Un sat din Carpaţi văzut de un olandez – de Ionel ONEŢ – Rotterdam
Adeseori am sentimentul că ceea ce nu fac aleşii acestei ţări, fac străinii, a căror sinceritate şi simpa¬tie faţă de România nu pot fi puse la îndoială. Între aceştia din urmă se numără şi foto¬graful olandez Manfred Wirtz, care 12 ani la rând a revenit în Maramureşul unde „timpul nu joacă nici un rol”…
Pag. 14-15
Montana
Aproape de cer la Învierea Domnului
Buila Vânturariţa – de Mihail CERNAT
În Duminica Învierii, primind cozonac și ouă vopsite de la ospitalierii călugări, am pornit spre Schitul Pahomie, pe cărarea ce se strecura printre pomii înfloriți, scăldați de razele Soarelui. La Pahomie, am asistat o vreme cum puținii călugări țineau Slujba celei de-a doua Învieri. Apoi, am continuat traseul nostru prin frumusețile Builei-Vânturarița, îndreptându-ne spre Cantonul Cheia. În timp ce ne apropiam de Canton, pădurea era împodobită în mii de floricele albe. Floarea Paștelui…
Pag. 15-16
Munte şi mânăstiri – de Dinu şi Marlene MITITEANU
Asta ne-am dorit în zilele de Paște, 2011: să fim şi pe munte, dar să intrăm şi în schi¬turi şi mânăstiri de la poalele lui, unde să simţim atmosfera pascală.
În alţi ani, de Paște, eram în Catedrala Albă a Muntelui, la 2.000 m spre cer, cu schi¬uri şi cort (Călimani, Parâng, Făgăraşi, Iezer- Păpuşa…), sau la o bisericuţa dintr-un sătuc de munte, ca şi de Crăciun şi la trecerea dintre ani. Acele relatări le puteţi citi pe site-ul nostru, la adresa: www.dinumititeanu.blogopedia.biz la secțiunea revelioane, Crăciunuri și Paște pe munte.
Pentru Paştele din anul trecut, am ales ca destinație Buila-Vânturarița, una dintre perlele Carpaților românești…
Pag. 17-18
Piatra Craiului cu noapte, zăpadă, zi și miez de martie… Text și foto: conf. univ. dr. Maria-Camelia MANEA
Da! Săptămâna aceasta mergem în Piatra Craiului! Am stabilit destinația de aproape zece zile și ne bucurăm ca niște copii de excur¬sia care se anunțase absolut superbă! Vreme bună, zăpadă din belșug… Piatra Craiului… la mijloc de martie… înveșmântată în straie de nea imaculată… Am ajuns târziu la Podul Măgura, pe drumul forestier care urma firul Râului Mare. Pleoapele asfințitului își îngemănau încetișor genele. Apele râului susurau lin printre namile de bolovani, acoperiți de cușme înalte de zăpadă. Totul era ca din povești! Ultimele raze, dinspre apus, se răsfirau în evantai printre cetini de brad pline de zăpadă grea. Ninsese de curând…
Pag. 19-21
Modele pentru toate generaţiile – Walter Kargel
Viața ca un munte, muntele ca o viață… Au consemnat Mihai OGRINJI şi Mihai VASILE
Cu aproape un an în urmă, însoţiţi de Puiu Dimache, prietenul şi colaboratorul revistei noastre, am avut plăcerea să-i facem o primă vizită domnului Walter Kargel. De atunci vizitele s-au înmulţit. Într-una dintre acestea am hotărât să refacem, peste timp, legătura dintre marele alpinist şi cititorii revistei România pitorească.
Sunăm la uşă; ne deschide doamna Amalia, soţia lui Walter Kargel. Din hol intrăm într-un living impecabil de curat, cu două fotolii, o bibliotecă având cărți rânduite nemțește, două scăunele, un telefon și multă, multă lumină. Walter Kargel ne întâmpină zâmbitor, sincer și dispus pentru efort. Veniserăm să punem la punct unele detalii din manuscrisul ce urmează să capete, în scurt timp, chip de carte și, după aceea, urma să se petreacă un dialog mai lung, pe alocuri poate sâcâitor din dorința noastră pentru amănunte, din care a rezultat interviul ce tocmai așteaptă să-l citiți. Răspunsurile se înlănțuie și ele când mai cu larghețe, când mai scurte, totdeauna însă prompte și exacte, fără înflorituri inutile.
Cititorii mai vechi ai „României pitorești“, mai ales iubitorii de munte, și-l amintesc în mod cert pe Walter Kargel. În ianuarie 1972, când revista pornea la drum înregistrând, de atunci, cea mai lungă existență pentru o publicație de turism din România, gazda noastră de azi era unul dintre cei mai prețuiți colaboratori. Număr de număr, Walter Kargel dădea, prin diverse rubrici, sfaturi, descria trasee montane, îndemna tinerii, și nu numai pe ei, să iubească muntele și să-l respecte. Un adevărat model pentru toate generațiile…
Pag. 21
Lecturi
Iron man – Drumul meu spre împlinire
Alergare pe poteci de munte spre Cabana Bâlea Lac, înot într-un lac al unui baraj de pe Olt, ciclism pe serpentinele Transfăgărăşanului, toate aceste probe s-au reunit în Triatlonul Bâlea. Acest afiș, văzut în vitrina unui magazin de biciclete, este posibil să-i fi schimbat viaţa lui Tudor Buţu…
Pag. 22-23
Marile minuni ale Văii Mici – de Dan ANGHEL
Nu departe de orașul Zlatna, la poalele Munților Vințului ce despart Valea Mureșului de cea a Ampoiului, ascunse privirilor trecătorului ce urcă pe DN 75, pe cursul inferior al unei văi abrupte, se pitesc localitatea Valea Mică și rezervația naturală cu același nume. Până nu demult, satul se numea Valea Bulzului, „bulz” desemnând un colț de stâncă, denumire legată tocmai de prezența a două stânci de culoare albă printre care pârâul și-a croit drum formând o mică cheie, de doar 10 metri lungime, numită de localnici „Porţile”. Spre stânga, peisajul este dominat de „Bulzul cel Mare”, supranumit și „Degetului lui Dumnezeu”, un bloc calcaros înalt de 30 de metri, care, prin forma sa, evocă imaginea unei uriașe catedrale cu turlă și navă, sprijinite pe contraforți, ce străjuiește biserica satului ridi-cată mai la nord pe un mic platou. Farmecul clipei de peisaj este plăcut amplificat de ase-mănarea celor două forme – creație a omului și a naturii -, forme zvelte și greoaie, totodată, ce se înalță spre Divinitate.
Pag. 23-24
In memoriam: Dumitru Iştvan (1947 – 2011) – de Colegii de la SpeoMONTANA Baia Mare
Mitică Iştvan s-a născut în 03.10.1947, în satul Movila Ruptă, judeţul Botoşani. A absolvit Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie Bucureşti, Facultatea de Geologie Tehnică, în anul 1970. A lucrat ca geolog la IPEG Maramureş timp de 36 de ani, începând cu anul 1971, iar din anul 2007 la Cuarţ Grup. A ocupat pe rând poziţiile de inginer geofizician, geolog, şef Serviciu Geologic apoi Geolog şef. A îmbinat toată viaţa meseria cu pasiunea, reuşind să aducă valoroase rezultate portofoliului cunoaşterii.
Pag. 24-25
Prezentul şi viitorul traseelor de alpinism – de Dan VASILESCU
În urma solicitării unor specialişti din cadrul UIAA în scopul elaborării unui „Ghid de bune practici”, Clubul Alpin Român a fost solicitat să răspundă unor întrebări vitale ale alpinismului mondial: care este concepția noastră referitoare la prezentul şi viitorul traseelor de alpinism? În primul rând doresc să precizez că prezentul punct de vedere este strict personal şi nu se referă la traseele de escaladă care au început să fie deschise de căţărătorii români (Laurenţiu Anghel ş.a., stimulaţi şi de un cățărător francez), prin anii 1980, în zona văii Pelişorului şi a Stânii Regale din Sinaia. Pentru acest tip de trasee există un consens general de amenajare şi utilizare, unanim acceptat de forurile naţionale şi internaţionale, iar un ghid de bune practici UIAA nu cred că pune nici o problemă deosebită…
Pag. 26
Vitralii
Scrinul Andei
Cine mai ţese în război? – de Anda RAICU (Text din 1997)
A existat o vreme când fibra sintetică, cea care într-o vreme dădea năvală peste tot, părea că va pune stăpânire şi pe sufletele noastre… Am cunoscut ţărani în stare să dea o splendidă maramă de borangic, ţesută cu migală, după săptămâni de descântat viermii de mătase, pe o biată fustă de tergal! Azi, sunt semne că lumea s-a mai deşteptat, aflând cât de fragilă este uniunea dintre atomii şi moleculele pe care nu le-a rânduit natura. Numai că nu prea s-au îndesit satele în care bătrânul război de ţesut, aruncat într-o vreme prin poduri şi şoproane, să-şi reia locul lui sănătos. Cu toate acestea se găsesc în România şi așezări rurale unde această „orgă” nu şi-a pierdut niciodată rolul. S-a țesut în satele de pe malul Dunării, ca şi în cele din Oltenia, Moldova ori Banat, suveicile au alergat printre firele de lână, de cânepă, de bumbac sau de mătase şi în aşezările pierdute lângă cer, pe crestele Carpaţilor. Veşmintele casei, de la pantalonul bărbătesc de pânză până la cămaşa femeiască, de la haina groasă de postav până la ia şi fota de sărbătoare sunt opera războiului de ţesut…
Pag. 27-28
Două veacuri de singurătate…
1812, anul când s-au pus gratii la Cer – de Nicolae DABIJA
Toate relele care au tot dat peste noi de 200 de ani încoace de acolo ni se trag. De la Tratatul semnat la 16 mai 1812 de turci şi ruşi, ca şi cum n-am fi existat, ca şi cum în el n-ar fi vorba de noi. Două hiene decid cum să îm¬partă mielul…
Ocuparea Basarabiei de la 1812 aminteşte de vaietul boierului Stroe Leurdeanu, călugărit cu forţa de către Antonie-Vodă din Popeşti: „Doamne. Doamne, fără voie îmi iaste!” Fără voie ne-au fost şi nouă, celora dintre Pruturi, despărţirea de fraţi, de surori şi de părinţi, când s-au tras prin mijlocul limbii române, prin sufletul nostru, prin dorul nostru, prin sângele nostru un gard de sârmă ghimpată, care ne mai pecetluieşte destinele.
În manualele de istorie a Moldovei, scrise după 1940 de ruşi sau de mercenari plătiți, se menţionează că ruperea Moldovei în două (când s-a dezlipit Bucovina), şi apoi în trei (după ce a fost furat spaţiul din stânga Prutului), apoi în patru (înstrăinarea sudului şi nordului Basarabiei), apoi în cinci (crearea re¬publicii moldoveneşti transnistrene) a însem¬nat (citez) „un act progresist”, iar moldovenii s-au bucurat nespus că au fost eliberaţi de sub jugul moldovenilor de către armata ţaristă…
Pag. 29-31
Atlas
Misterul civilizației maya – de conf. univ. dr. Maria-Camelia MANEA şi conf. univ. dr. Constantin MANEA
Ce se va întâmpla cu „lumea noastră” după solstițiul din iarna lui 2012? La ce interval exact de timp se repetă fazele lunii? Ce știm despre Constelația Pleiadei sau despre Ursa Mică? De unde vine cel mai precis calendar? Există mai multe „lumi”? Care este data mitică a creației „ultimei lumi”? Ce știm despre Planeta Venus – prima stea pe care o vedem pe cer când se lasă înserarea? Există o legătură între soare, solstiții, echinocții și templele mayașe? Cum putem antecalcula eclipsele?
Sunt întrebări pe care șamanii și preoții mayași le-au pus cu mii de ani în urmă, încercând să dezlege, în context cosmic, misterul trecerii noastre efemere prin viață. Dar cine sunt mayașii? De unde vin ei? Toate acestea rămân încă o enigmă… Nimeni n-a putut aduce un răspuns satis¬făcător la întrebarea: UNDE și CÂND a apărut civilizația maya. Ce anume a condus la catastrofa teribilă din secolul al IX-lea care i-a determinat pe mayași să-și abandoneze brusc așezările ajunse la un grad de dezvoltare uimitor?
Pag. 32
Răscruci basarabene
Însemne pe pietrele de hotar – de Alecu RENIŢĂ
În luna mai se împlinesc două secole de când ruşii au sfâşiat în două Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt; de atunci şi până astăzi minţile lor iscoditoare buchisesc în disperare însemnele ar¬haice de pe pietrele noastre de hotar şi nu pot să decodifice mesajele săpate în malurile Nistrului. Cârduri de „eliberatori”, păziţi de divizii de tancuri, au scobit cu baionetele peste însemnele de pe stâncile de frontieră, adâncindu-le săpătura, fără să poată descifra măcar o literă din mesajele ne¬cunoscute Kremlinului şi vânzătorilor de neam. Cu cnutul, cu baioneta, cu tancul, „fraţii mai mari” au mânat valuri de băştinaşi prin faţa pietrelor de hotar ca să le divulge taina însemnelor de la Nistru. În urma lor au rămas cimitire de martiri, dar străinii nu s-au ales nici cu un semn, care le-ar deschide drumul spre batalioanele sacre, care apără şi înmulţesc fiinţa românească din Basarabia. Unde e tăinuită nevăzuta forţă, care păstrează vie memoria colectivă, credinţa şi sângele de neam a unei mari părţi din poporul român? Ce îi face pe basarabeni neînvinşi, nemuritori şi mai puternici decât cei care au năvălit peste ei cu tancuri, minciună şi vrajbă? De ce nu pot descifra străinii însemnele de pe pietrele de hotar de pe Nistru?…
