Sumar:
Pag. 2 şi 11
Natura şi cultura:
Schimbările climatice – între realitate şi ficțiune – de prof. univ. dr. Constantin CRANGANU, New York – SUA
„Putem să cunoaștem riscurile cu care ne confruntăm, acum sau în viitor? Pericolele cresc într-adevăr sau nouă ne este frică mai tare ca de obicei?” Aceste două întrebări au fost puse de antropologiștii Mary Douglas și Aaron Wildavski la începutul cărţii lor „Risc și cultură” (1982), în care au introdus teoria culturală a percepției riscurilor. Ei au pus sub semnul întrebării presupusa obiectivitate științifică a evaluării riscurilor ecologice și, în schimb, au arătat că factorii culturali, politici și psihologici joacă un rol mult mai important în modul prin care riscurile sunt definite, percepute și catalogate de oameni din diverse medii sociale. Deși publicate înainte de actual dezbatere legată de schimbările climatice, ideile lor despre perceperea riscurilor de către indivizi sunt cruciale pentru a înțelege de ce astăzi noi ne îngrijorăm în mod diferit când vine vorba despre schimbările climatice…
Pag. 3
Câte ceva despre
Mâncărurile eco – de Mihai OGRINJI
Dacă pe vremea lui Alecsandri tot românul se năștea poet, în zilele noastre el, trăitorul carpato-danubiano-pontic, se naște (sau devine repede) și bucătar. Împerecherea acestor savuroase virtuți este ilustrată în modul cel mai strălucitor de Mircea Dinescu. Scriitor plin de talent și tot mai frecvent preparator de bucate, ce par să aducă a un soi de „poeme“ insolite, acestea, în recitalul șarmantului lor autor, cam dau afară din normal precum aluatul din covată ori ciorba pusă pe foc iute. Dincolo de scălâmbăielile amuzante, cel mai adesea, mâncărurile de la Cetate au, probabil, și succes, chit că alchimia lor ar putea să inhibe pe preopinenții cu deprinderi gustative ceva mai conservatoare. Și dacă în poezie frivolitatea (ca să nu spunem vulgaritatea) poate avea uneori efectul unui svung hazliu, în cazul bucatelor, invocată cu tot dinadinsul, poate căpăta, în farfurie, chipul unui muscoi. Dar asta este altă poveste…
Pag. 4-5
Înfrățiri peste munte…
Horezu, un izvor al tămăduirilor – text Camelia-Maria MANEA; foto: Mihai VASILE
Privesc uluită la neastâmpărul cu care roata se învârte de zor, în timp ce două mâini dibace modelează sprinţare lutul moale, umed… Mă simt vrăjită de jocul acesta al roţii de olar și ulciorul care tocmai ia formă acum, lunecând tăcut printre degetele copilei din faţa mea. Captivată, aș vrea să ating și eu sufletul lutului, pe care-l simt cald și primitor…
Pag. 6-7
Dacă n-ar fi fost cartea lui Ionel Teodoreanu… – de Iftimie NESFÂNTU
Se ajunge greu la Medeleni. Locul, evocat de Ionel Teodoreanu în pagini de un copleșitor lirism, există și astăzi. A mai rămas și numele așezării. A mai rămas și biserica veche, adăpostind câteva icoane, spre care se vor fi ridicat și privirile viitorului prozator, ce avea pe atunci abia 14 ani. Romanul La Medeleni, publicat între 1925 și 1927, își va trage seva din peripețiile trăite în vara anului 1911 – iată, tocmai se face veacul – la conacul unor prieteni, aflat între albia Jijiei și a Prutului…
Pag 8
Amintiri de altă dată – de Casian BALABASCIUC
Omul din faţa mea mă cercetează îndelung. Încerc să-i descifrez gândurile şi îl descopăr neliniştit şi bănuitor. De ce am venit la el, ce vreau să aflu de fapt? Ce se ascunde îndărătul întrebării pe care i-am adresat-o? Câtă încredere ar trebui să îmi arate? Ce să spună? Ce să nu spună? Păstrez tăcerea pe care a impus-o…
Pag. 9
Ioan Deac – O călătorie printre simpozioanele de cultură
Pag. 10-11
A fost odată…
„Mocănița” de pe Valea Ampoiului – de Dan ANGHEL
Un moment important în economia Văii Ampoiului și a orașului Alba Iulia l-a constituit construirea liniei ferate Alba Iulia – Zlatna. Trenul, pe ecartament îngust, a fost cunoscut sub porecla de „Mocăniţa” datorită faptului că străbate zona etnografi că denumită Mocănimea Ampoiului. Interesant este faptul că o serie de trenuri care circulau pe alte linii ferate înguste, precum cea de pe traseul Hunedoara – Govăjdie – Reţișoara, construită, tot de austrieci, între anii 1859-1871, care străbate Ţinutul Pădurenilor, sau cea de pe Valea Vaserului, din Maramureș, construită între anii 1930-1933, le regăsim la ora actuală, în diferite surse, tot sub denumirea de „Mocăniţa”, deși zonele respective nu au nici o legătură cu cei denumiţi mocanii…
Pag 11
Lecturi
Nicolae Docsănescu: Drumuri spre inima țării – text de Mihai OGRINJI
Cine vrea să aibă în casă o Românie cum puţini dintre noi și-o pot închipui că poate exista aievea să facă bine și să intre în posesia cărţii „Drumuri spre inima ţării“, apărută anul trecut la editura bucureșteană „Semne“. Autorul acestei remarcabile antologii de scrieri cu profil turistic – în cel mai temeinic înțeles al cuvântului – este regretatul scriitor și publicist Nicolae Docsănescu.
Pag 12
Vitralii, Scrinul Andei
Veniți, cucii cântă și sălciile au înflorit…
În mitologia populară, singuratecul cuc are darul prezicerii. Ca și ursul. Se pare, după cum afirmă etnografi i, că dintre toate păsările lui i-au fost dedicate cele mai multe legende, cântece, proverbe. Poate ciudățenia lui, faptul că nu-și face cuib, că nu-și clocește ouăle, ci le depune în cuiburile altor înaripate, au atras atenția oamenilor de la bun început. Important este că misiunea cucului este aceea de a vesti primăvara, timpul frumos și de aici nu-i decât un pas pentru a-l așeza în cele mai frumoase povești de dragoste.
Pag 12
Pictori de azi la Balcic – de Irina ROŞU
Inițiat în 2004 de Mihaela Dragomir, președinte ELITE ART Club UNESCO, proiectul „Pictori de azi la Balcic” a cuprins în cele șapte ediții, desfășurate până în prezent, numeroase tabere de creație, workshopuri de pictură, expoziții în galerii de artă şi muzee, mese rotunde, apariții editoriale şi circuite cultural la care au luat parte artiști, critici de artă, muzeografi , oameni de cultură şi iubitori de artă.
Pag 13
La masa cu trei picioare…
Pelin de mai – de Mihai OGRINJI
„Și încă mai bine le place vinul cel cu pelin, și mult să mira cum spre partea lor nu se face vin cu pelin așa bun.” Cel ce se minuna vârtos de virtuţile vinului pelin, în admiraţia nefericită a lui Ion Neculce, era, cunoaștem cu toţii, Petru cel Mare, „sfada” petrecându-se la Iași, într-un iunie 1711…
Pag. 13
Borș de bibani – de Mihai OGRINJI
Este o adevărată împărăție a peștilor această Deltă a Dunării. Somni, șalăi, bibani, crapi, știuci, lini, carași, plătici, ba chiar și anghile. Toţi călătorii străini care s-au perindat de-a lungul veacurilor prin fabuloasa zonă lacustră de la Gurile Dunării au fost uimiți de belșugul piscicol, dar și de măiestria pescarilor, în special a celor de la vărsarea bătrânului fluviu în Mare, care se luptau cu moruni uriași, cântărind și peste 300 kg…
Pag. 14-15
Montana
Munţii Căpăţânii
Acolo unde oamenii vin şi pleacă şi muntele rămâne… – Text: Dinu BOGHEZ; Foto: Ionică LERA
Către muntele enigmatic şi bine ascuns al Narăţului nu mai fusesem de mult, aşa că propunerea lui Ionică, să-i mai străbatem o dată potecile, a picat numai bine. Tura completă dorită de el, peste muchia Vulturesei, nu ştiam dacă şi eu o puteam duce până la capăt. Era cam lungă, trecea prin locuri încâlcite şi nu numai răgazul dintre două ploi al timpului pe care-l traversam m-ar fi împiedicat să o străbat în întregime…
Pag. 16
Portrete din natură
Dumbrăvioara cu berze – de Mihai VASILE
Zamfir se agită, fotografiază, filmează, fuge de la o familie de berze la alta, mă rog, pasiunea rămâne pasiune; se minunează de numărul mare de cuiburi, studiază plăcuțele fixate pe stâlpi, de unde află datele la care au venit şi au plecat păsările sau câţi pui au avut în fiecare an în parte; discută cu oamenii cărora, fără excepţie, li se luminează faţa atunci când aud că sunt întrebați despre protejatele lor…
Pag. 16-17
Maratonul montan Apuseni – text: Dinu MITITEANU; foto şi schiţa traseului: Marlene MITITEANU
Maraton pe poteci de munte? Ce-o mai fi şi asta, se vor întreba cei care încă nu au aflat că unii tineri (şi nu doar tineri!) se întrec de câteva ori pe an alergând pe munte. Şi de ce nu? Dacă la Maratonul Internaţional Cluj, în ziua de duminică 10 aprilie 2011, la cele trei probe au alergat pe străzi şi bulevarde aproape 1.000 de oameni de toate vârstele, nu e mai firesc a se alerga în natură?…
Pag. 18-19
Jurnal din Ţara Vulcanilor (III) – de Sorin BOCIOACĂ
Nu sunt mulți dispuși să ofere detalii despre Tușnad-Băi, iar un interlocutor avizat e mai greu de găsit. Lumea e reţinută, suspicioasă. Înțelegi şi motivele dacă afli despre isprăvile unor confrați” care confecționează imagini favorabile, contra favoruri.
Pag. 20-21
Prin munții altora
Un Pic… de Orizaba – de Floriana BOGHEZ
Pico de Orizaba sau Citlaltepetl (Muntele stelelor) este cel mai înalt vârf din Mexic și al treilea din America de Nord, după Denali și Logan. Este un vulcan aparent stins, care a erupt ultima dată acum aproape 200 de ani. Altitudinea nu o pot spune cu siguranță, pentru că am găsit date diferite în cărți și reviste: de la 5.611 la 5.730 m. Cel mai des însă am întâlnit înălțimea de 5.636 m și pe aceasta am considerat-o cu toții cea corectă (sper să nu fi greșit prea tare)…
Pag. 22
Din alt veac O procesiune fabuloasă… – de Matei BROD
În iulie 1938, Regina Maria își încheia destinul pământean. O înmormântare teribilă, cum puţine au fost până la ea, ca și după aceea. Cunoscuta revistă „Realitatea ilustrată“ îi dedica mai bine de jumătate din numărul său din 27 iulie 1938…
Pag. 22
Hotel Eminescu – de Ion C. ROGOJANU
Era pentru prima oară când auzeam că ar fi existat un „Hotel Eminescu“. Am apelat- o telefonic pe prof. Cornelia Viziteu, directorul Bibliotecii judeţene din Botoșani. Nici domnia-sa nu avea cunoștință de un astfel de hotel. Nici „arhivarii cetăţii Botoșanilor“, consultați de dânsa, nu știau…
Pag. 23
Atlas
Columna lui Traian – de Camelia-Maria şi Constantin MANEA
Sunt lângă „Colonna di Traiano” și tot sângele de dac se răscolește acum în mine. Cu cei 39,55 de metri ai săi – fără statuia din vârf – legendara columnă îmi readuce în minte povestea lui Badea Cârţan. Gestul său de om simplu, cioban din Cârţișoara, de a merge pe jos din Făgăraș și până la Forul lui Traian pentru a depune la baza Coloanei o traistă cu pământ și un pumn de grâu roditor, de pe meleagurile dragi ale Daciei natale, impresionase Roma în martie 1896…
Pag. 24-25
China, o lume a contrastelor (I) – de Irina PETRE
La sfârșit de aprilie, început de mai am vizitat China și pe Oana, o prietenă care predă engleza la o universitate din Pingdingshan, provincia Henan, a doua cea mai populată provincie din țară. Excursia a fost inedită deoarece societatea chineză funcționează după reguli scrise și nescrise complet diferite de tot ce știam eu din Europa. Faptul că, în general, nu se prea vorbește engleza face totul și mai dificil sau… aventuros, depinde cum privești lucrurile: pesimist sau optimist. Este, de asemenea, o lume a contrastelor, unde se împletesc vechiul cu ultra modernul, tradiția și superstiția cu știința și tehnologiile de ultimă oră, vechile religii cu cultul lui Mao, grădinile luxuriante cu blocurile gri din fundal, unde estul și vestul încearcă să își dea mâna.
Pag. 26
Cu ochii altora: Kosei Miya (Japonia)
România pitorească
Mă întreb de câte ori am vizitat oare România; prea des ca să pot număra. Din întâmplare, un om care trăiește într-o ţară insulară din Orientul Îndepărtat a cunoscut România. Asta se întâmpla acum 15 ani, pe când călătorea spre Vest, via Siberia; am coborât din tren într-un oraș care se află la graniță și am fost foarte impresionat…
Pag. 27
English version – with other people´s eyes
Pitoresque Romania – Kosei Miya, Japan
I wonder how often I have visited Romania – too often to count. Incidentally, a man who lives in an island-country Far East knew Romania. That was fi fteen years ago on my way West via Siberia; I got off the train in a city lying at the Romanian border and had such a strong impression.
Pag. 29-31
Călătorie de mai
Pentru ce merg românii pe litoralul bulgăresc? – de Mihai OGRINJI
Nu m-au atras niciodată plaja, statul cu burta la soare, viermuiala de zi și de noapte din stațiunile maritime. Fac parte, probabil, din categoria acelei populații care, în succesiunea ei prin veacuri, n-a cunoscut sau n-a făcut pasiune pentru șarmul exibărilor ce întăresc, odată cu veacul al XX-lea, un anumit fluid specific turmei. Ideea de terapie – cu care se deschidea cu o sută și ceva de ani în urmă și Litoralul nostrum pentru lumea „românească subţire” – s-a tot diluat prin timp, ajungând, în cele din urmă, o umbră subţire-subţire, care nu mai poate căpăta consistență nici acoperită cu nămol sapropelic. Dar asta este altceva, fiindcă numai cu recomandări de la medici nu merg pe plajele lumii bravii noștri români care, din toată sărăcia, mai găsesc ei câte un bănuţ (pus de-o parte puţin câte puţin, împrumutat de pe la bănci ori mai vânzând câte ceva din casă) numai să nu treacă vara fără să fi ajuns prin Grecia, prin Turcia, ba și pe alte tărâmuri mult mai îndepărtate… Ciudată mentalitate…
Pag 31
Lecturi
GEOGRAFIA ŞI ECONOMIA TURISMULUI – text de Matei BROD
Iată o carte ce nu se adresează doar celor care, într-un fel sau altul, sunt implicaţi în învăţământul de profi l ori specialiștilor din industria vacanţelor și călătoriilor. Deși, de bună seamă, impresionantul volum – cu peste 600 de pagini – se arată, din capul locului, un adevărat tratat necesar pentru devenirea profesională în domeniu, este neîndoielnic că au de câștigat toţi cei care, din pasiune sau curiozitate, încearcă să-și întemeieze, în beneficiu propriu, o cât mai conștienta cultură turistică…
Pag. 32
Răscruci basarabene
Chişinăul – de Alecu RENIŢĂ
Ridicat piatră cu piatră, pe timpurile când bărcile încărcate cu bunurile acestui pământ pluteau liber pe apele râului Bâc (fost-au şi aşa vremuri!), Chişinăul a intrat în mileniul III cu o identitate modernă şi, de la atestare, cu o biografi e de aproape şase veacuri…
