SUMAR
Pag. 2
Natură şi cultură:
Schimbările climatice – între realitate și ficțiune (5) – de Prof. univ. dr. Constantin CRÂNGANU, New York – SUA
Trofim Denisovici Lîsenko (1898 – 1976) a fost un țăran autodidact din Ucraina despre care s a spus că „a rezolvat problema fertilizării ogoarelor fără fertilizatori minerali sau alte îngrășăminte”. În 1928, el a pretins că a inventat o metodă numită iarovizare prin care semințele erau înmuiate și răcite pentru a spori recoltele viitoare. Metoda lui Lîsenko nu a fost niciodată supusă unei testări riguroase, dar revendicarea sa că semințele tratate transmit caracteristicile lor generației următoare a reprezentat o reînviere a ideilor lamarckiene într un moment când restul lumii îmbrățișase genetica mendeliană. Stalin era atras de ideile lamarckiene pentru că ele implicau un viitor fără constrângeri ereditare; el voia, de asemenea, o producție agricolă sporită. Lîsenko i le a promis pe amândouă și a devenit peste noapte vedeta răsfățată a mass media sovietice care era în continuă căutare de subiecte despre țărani deștepți care au făcut descoperiri revoluționare…
Pag. 3
Câte ceva despre
Mâncare și dezintegrare- de Mihai OGRINJI
Românii care revin în ţară de Crăciun, de Anul Nou sau de Paști, dar și în concediu ori cu alte prilejuri, se reîntorc spre domiciliul lor de bejenie – este departe de noi gândul de-a supăra pe cineva cu această vorbă specifică vremurilor de restriște – nu încărcați cu mobilier, saci cu cărţi, haine, covoare sau cine mai știe ce. În mașinile lor s-or găsi, negreșit, câte ceva și din toate astea, însă nu încape nici o îndoială că, fără excepție, în prim și consistent plan se află mâncarea. Mâncarea de la mama, de la bunica, de la frați, de la surori, într-un cuvânt mâncarea de acasă…
Pag. 4-5
Au fost şi nu mai sunt…
De la extaz la agonie – de Andrei Mircea BARBU
Timp de câteva lungi decenii, începând cu primii ani ai secolului trecut, calea ferată electrică Arad Podgoria a fost pentru locuitorii satelor de la poalele Zarandului un adevărat cordon ombilical, o punte de legătură cu lumea. Inaugurată în anul 1906, linia, cu ecartament îngust și cu o lungime totală de 54 kilometri, lega orașul Arad de localitățile Țării Zarandului, facilitând schimbul de mărfuri între sate și oraș. La Ghioroc linia se bifurca în două ramuri distincte. Una se îndreapta spre nord, trecând prin Cuvin, Covăsânț, Șiria și se termina la Pâncota. Cealaltă cale, ceva mai scurtă, urma Valea Mureșului, spre răsărit, prin Miniș, Păuliș și Radna, de unde se oprea chiar în spatele gării…
Pag. 5
Sunny K2 -2010 USA/EU – de Minerva VINCZE
Pe 29 iunie, Zsolt era în Tabăra de Bază, la 5.000 m, după ce parcursese un drum foarte lung, dar frumos. A lăsat în urmă taberele intermediare: Jula, Paju, Urducas, Gore II şi Concordia. Marşul de apropiere este cel mai lung din toate cele care vizează vârfuri de peste 8.000 m. 110 km într-o regiune sălbatică, dominată de vârfuri celebre: Trango Tower, Gasherbrum I, Gasherbrum II, Broadpeak şi, într-un final, K2…
Pag. 6-8
Din clepsidra verii…
Răscruce de vremuri și de drumuri la Ariceștii Rahtivani – de Mihai OGRINJI
– Localitatea are, desigur, un nume pitoresc, ne spune domnul Cristea. De multe ori, din păcate, este nevoie să ne bizuim pe memoria locului, pe memoria colectivă, întrucât lipsesc documentele. Inclusiv în privința sediului primăriei. Toată lumea știe și zice că este casa lui Take Ionescu, numai că, deocamdată, nu am dat peste nici un act care să ateste acest adevăr. Și cu numele localității lucrurile stau, oarecum, la fel. Ariceștii vin, neîndoielnic, de la un boier cu acest nume, deținătorul unei mari moșii. Gândul ne zboară la scriitorul pașoptist C.D. Aricescu, căruia George Călinescu îi dedică în monumentala sa „Istorie a literaturii române” un spațiu neașteptat de întins în raport cu valoarea scrierilor pe care i le-a disecat. Ei bine, acest „om interesant în felul lui”, cu o viață extrem de agitată, poet și pozator, jurnalist și revoluționar, director al Arhivelor statului și revizor școlar, dar și mare iubitor de munte, stațiuni balneare, drumeții sau cure de zer pe Penteleu, mi-e teamă, așadar, că C.D. Aricescu n-a fost niciodată la Aricești. De altfel, el s-a născut la Câmpulung Muscel, pe la 1823, dacă nu mă înșel. Altceva trebuie însă știut. Tatăl scriitorului (care îl anticipa, prin abordarea mediului monahic, pe Damian Stănoiu), serdarul Dimitrie Aricescu, era ploieștean get-beget. Aici, cred că putem găsi cheia, cum se spune. Sau măcar una dintre chei, celelalte aflându-se, probabil, la înaintașii serdarului Dimitrie, cel ce s-a căsătorit cu Elena Chiliașu, fata unui bogat moșier câmpulungean…
Pag. 8-9
Din clepsidra verii…
Herghelia Cislău – de Matei TUDOR
Pentru drumeții care tranzitează Depresiunea Cislăului, există un frumos obiectiv turistic ce musai trebuie văzut: herghelia cu cai Pur Sânge Englez. Traseul turistic ce-l conduce pe călător la Herghelia Cislău este marcat cu triunghi albastru și începe din dreptul Complexului Turistic „2D”… Herghelia de aici a fost înființată în anul 1894, ca o crescătorie de cai, cu scopul de a produce iepe și armăsari de prăsilă, pe fostul domeniu al Mitocului Călugăresc Aninoasa-Cislău, având un efectiv de 87 cai. Crescătoria se desființează în anul 1898 și în locul acesteia se înființează Depozitul reînființează, în anul 1919, și funcționează până în anul 1945, când este preluat de către Ministerul Agriculturii, care întemeiază herghelia „pur-sânge englez” – cai de galop necesari Hipodromului republican. de Remontă al Armatei. Depozitul funcționează până în anul 1916, când, din cauza războiului, se mută în Moldova. După terminarea războiului, depozitul se reînființează, în anul 1919, și funcționează până în anul 1945, când este preluat de către Ministerul Agriculturii, care întemeiază herghelia „pur-sânge englez” – cai de galop necesari Hipodromului republican…
Pag. 10-12
Sulina în Florar
Volbura nu răsare niciodată în același loc – de Mihai OGRINJI
Orice sosire a vreunei curse de călători capătă și la Sulina febra unui oarecare eveniment. Mulți vin în întâmpinarea pasagerului sau a rapidei, fie că așteaptă pe cineva anume, fie din curiozitate, ca să-și mai clătească ochii. Cobor pe pământ și cum nu sunt străin de acest fascinant oraș al Deltei, îl reîntâlnesc pe Păscuț Manolache. Are în construcție o pensiune cu vreo 16 camere. Perioada nu-i tocmai propice unor astfel de sforțări investiționale. Păscuț este însă un om de toată isprava, excelent pescar – nu cu mulți ani în urmă a făcut o treabă grozavă la capturarea sturionilor -, este vânător, cunoscător, în general, cum nu sunt mulți ca el, al desișurilor Deltei, om dintr-o bucată, săritor în orice împrejurare…
Pag 13
Bref
Gastronomie thailandeză – de Mihai OGRINJI
Este cu totul remarcabilă consecvența cu care Autoritatea de Turism a Thailandei își promovează produsele sale turistice, în rândul cărora gastronomia națională ocupă un loc privilegiat. În fiecare an, echipe de bucătari vin la București să inițieze pe confrații lor români în tainele bucatelor thai, dar și să facă demonstrații de virtuozitate culinară pentru tot mai numeroșii prieteni ai Thailadei – agenți de turism, ziariști, turiști…
Viața ca un joc – de M. BRODOC
Viața nu-i niciodată o joacă. Poate fi însă ca un joc. Nu ca un joc de cărţi, ci ca un dans. În Moldova, prin părţile Vasluiului, dansul popular este totuna cu jocul. Iubitor de datini, de ritmuri vechi și cântece bătrâne, pe care le-a cules cu evlavie și nesaț, spre a nu se pierde pentru totdeauna, dar și pentru a fi învățate de cei tineri, George Ilașcu a devenit, fără de veste, cel mai bun coregraf al meleagului. De o candoare cuceritoare, el și-a făcut din viață joc și din joc un mod de a fi, și din toate o captivantă carte…
Fisura Albastră la Floarea de Colţ – de Mihai VASILE
Prin anii ‘50, autorii premierei, Emilian Cristea şi Aurel Irimia, au fost pe larg mediatizați deși nu parcurseseră decât în parte impresionanta fisură care se vede perfect şi din Buşteni. Mai puţin luată în seamă a fost adevărata premieră a Fisurii Albastre realizată, puţin mai târziu, de o echipă condusă de domnul Alexandru Floricioiu. Peste timp, încetul cu încetul, adevărul s-a impus şi azi toată lumea acordă respectul cuvenit echipei Floricioiu-Hiemesch pentru prima parcurgere integrală a Fisuri Albastre…
Pag. 14-15
MONTANA
Chemarea smârdarului – de Dinu şi Marlene MITITEANU
Primăvara, când natura revine la viaţă, când pajiștile muntelui sunt decorate cu miliarde de flori. Pe măsură ce zăpada se retrage, florile iau rapid în stăpânire noile teritorii şi ne aşteaptă să ne bucure ochii şi sufletele: brândușe angheline, piciorul cocoşului, dediţei, degetăruţi, ochiul găinii, stânjenei, ciuboţica cucului, felurite genţiane, smârdarul şi multe altele…
Pag. 16
Muntele cu narcise – de Mihaela şi Mihai CONSTANTINESCU
Narcisele de pe Muntele Cetii sunt din specia Narcissus stellaris și par să prefere versanții cu orientare E-NE și pantă domoală. Înfloresc de obicei din ultimele zile ale lui aprilie până spre sfârșitul lui mai, depinde de cum e vremea în anul respectiv. Cel mai sigur o să le găsiți în plină floare undeva în jurul datei de 10 mai…
Pag. 17-18
Munţii Gurghiului: Vârful Zespezel – de Dumitru IŞTVAN şi Ioan POP
Vârful cu nume relativ ciudat, în care recunoaștem însă ușor un diminutiv de la „lespede”, inexistent, ca şi multe alte cuvinte utilizate, în DEX, este un „ţugui” spectaculos de aglomerate vulcanice cu rare intercalații de andezite, un martor de eroziune ce străpunge codrii de molizi ai Gurghiului. Molizi în mare parte proveniți din plantări, pentru că la liziera lor superioară în multe părţi apar foioasele. Deşi are o altitudine de doar 1279 m, vârful este un excelent punct de priveliște spre munții Gurghiului şi partea sudică a munților Călimani. Este un obiectiv turistic de 5 stele, cu vizitatori frecvenți, mulți dintre aceștia devenind „fani”, la fel ca şi cei din Piatra Craiului. Un vârf stâncos semeț, despre care nu s-a scris deloc în literatura turistică în limba română, singurul ghid străvechi (1964) nemenţionându-l…
Pag. 19
In memoriam
Laurenţiu – de Mihai VASILE
Din ce în ce mai des îmi dau seama că m-a părăsit plăcerea de a pleca de acasă. Iar când mai fac acest exerciţiu, dacă doresc să mă întâlnesc cu prietenii de o viaţă, realizez, cu tristeţe, că pe cei mai mulţi nu pot decât să-i vizitez la cimitir. Pe Ienţi Baci sau pe Adi Chifa la Turda, pe Mariana Găbudean la Mihai Viteazul, pe Octavian Brătilă-Bulinel în Mănăşturul Clujului, pe Costel Samoilă la Râşnov, iar pe lângă nea Baticu trec şi îl salut de fiecare dată când merg prin Bucureşti, pe aproape de casă… Din 19 mai, pe această „hartă” a fost înscris şi oraşul Buşteni. Deşi îmi spunea de fiecare dată că va trăi până la 94 de ani, la aproape 75 bunul meu prieten, Laurenţiu, s-a despărţit, şi el, de această lume. Şi pentru că toţi au iubit muntele, Dumnezeu le-a rezervat celor mai mulţi, pe pământ, un loc cu vedere directă spre munţii lor iubiţi, fie că este vorba de Cheile Turzii, de Piatra Craiului sau de Bucegi…
Pag. 20-21
Prin munții altora
Despre munte – cu dor! – de Camelia MANEA
În viaţă, merită să-ţi cauți fericirea în felul în care simţi că ţi-e bine. Pentru mine, muntele a însemnat depășirea condiției de „contingent”. Am evadat din banal cu o forţă pe care nu mi-o cunoşteam şi nici n-aş fi reuşit să o evaluez prin alte mijloace. Am alt tonus, alt optimism, caut să prevăd situaţiile în alt fel, să estimez gradul de risc, să nu rănesc nicicum pe alţii. Am învăţat că, mai întâi, e potrivit să încerci să discerni între bine şi rău, să cauţi să pui deoparte mărunţişurile cotidiene şi să te axezi pe lucruri esenţiale… Muntele e un exerciţiu mental de încredere, de anduranţă, un test al prieteniei adevărate – aceea care nu trădează la greu, care împarte totul, până la ultima fărâmiţă. Când ştii că nu mai e nimic de pierdut, atunci afli dacă ai descoperit un prieten de cursă lungă sau doar un trădător, poate un laş, un cinic sau poate un exaltat…
Pag. 21
Corespondență specială de la Camelia MANEA
Români pe McKinley
Sunt aproape de Cercul Polar de Nord. Ieri am participat la Festivalul Solstiţiului de vară; e rece, dar lumea nu mai ia în seamă nimic. M-am obișnuit bine de tot cu nopţile lungi, albe. N-am mai văzut luna de peste 3 săptămâni…
Pag. 22-23
Munţii Lotrului
Povești din Zăpodioare – de Dinu BOGHEZ şi Floriana BOGHEZ
Mai fusesem prin aceste locuri, nu cu prea mulţi ani în urmă, pe la începutul unei luni februarie, când zăpada stăpânea locurile şi crestele Făgăraşilor se înălţau semeţe şi albe. Ajunsesem pe aici, dintr-un capriciu al lui Ionică, altădată tovarăş de nădejde de drumeţii, care-şi propusese să-şi cumpere o casă, pe care o văzuse el pe plaiurile Zăpodioarei, către creasta muntelui. Doar că aceasta era cam dărăpănată, dar avea în schimb priveliști măreţe către creasta Făgăraşilor şi livadă de pruni prin preajmă. Acum eram din nou prin acele locuri. Am trecut apa şi am început urcuşul dur pe drumul muntelui…
Pag. 24-25
Ţara Abrudului
Tăurile Roşiei Montane – de Nicolae Rusalin SICOE
Dacia era cunoscută ca ţară producătoare de aur, fiind renumită încă în vremurile îndepărtate tocmai din cauza bogăţiilor în metale preţioase. Nu fără temei mulţi arhelologi şi specialişti denumesc epoca bronzului pe teritoriul României – mai ales în spaţiul intracarpatic – „epoca aurului”. Începuturile exploatării zăcămintelor aluvionare de aur şi prelucrarea acestuia s-au făcut încă din neoliticul târziu (circa 2800-1900 de ani înainte de Hristos). Aurul extras din ţinutul Abrudului este pomenit şi de Herodot, constituind materia primă din care s-a făcut uriaşul tezaur dacic, dus de către împăratul Traian la Roma, ca pradă de război…
Pag. 26-27
Cheile Turzii, într-un weekend
Ecologizare și… aniversare – de Mihai VASILE
Încă se simțea răcoarea dimineții, când primesc un telefon de la Andrei, care-mi spune că un grup de elevi din Huedin, conduşi de două inimoase profesoare, erau gata să pornească o acţiune de ecologizare a Cheilor Turzii, sau mai pe înţelesul tuturor, se pregăteau să adune gunoaiele pe care „porcus turisticus” le lasă în urmă după ce „s-a simţit bine”, la grătare şi la băute, în mijlocul naturii, dar nu numai. Nici locuitorii satelor din amonte de Chei nu sunt străini de această continuă poluare. Circula anii trecuţi prin zonă ideea instalării unui fel de baraj care să oprească invazia gunoaielor care vin pe apa Hăşdatelor, dar ca orice idee bună şi aceasta a fost dată uitării!… La Buncăr este forfotă mare. Din ce în ce mai mulți alpinişti, membri mai noi sau mai vechi ai „Pajurei” se adună pe micul platou din coasta dealului. De la Florin Vulturar, preşedintele asociaţiei, aflăm că Pajura Turda, continuatoarea Secţiei de Alpinism Turdeana, cea care l-a avut ca antrenor pe Mişi Szalma, a fost prima organizaţie non-profit din judeţul Cluj, înființată pe 5 mai 1990. Ca bază, asociația are un refugiu în Cheile Turzii, refugiu care poate fi folosit de membrii oricărui club de alpinism din ţară care vin în zonă…
Pag. 27
Prin Apuseni – de Angela IVAŞCU
Iar munții… Se spune despre Apuseni c-ar fi molcomi. Or fi. Dar pe unde am ajuns noi, am prins imaginea stâncilor, mai singuratice sau în pâlcuri. Ba chiar îngrădind drumul cu strânsoarea Cheilor. Eram, de fapt, în zona de S-E a Apusenilor, în munții Trascăului, Muntele Mare şi Metaliferi. Nu poţi rămâne indiferent la frumusețea Colţilor Trascăului, Cheilor Aiudului, formațiunilor stâncoase din Poşaga. Undeva, în zona Poşăgii, drumul pentru mașini se îngusta, lăsând loc doar potecilor montane şi stâncilor…
Pag. 28-29
Valea Ampoiului sub pana călătorilor, cronicarilor și poeților Evului Mediu – de Dan ANGHEL
Râul Ampoi, Ampeiensium, Ampeiu, Ampelum, poarta de intrarea dinspre Alba Iulia spre inima Munţilor Apuseni și Țara Moților, drumul ce străbate „Mocănimea Ampoiului”, râul cu nume latin, dar cu rădăcini dacice, izvorât din Trascău și, totodată, și din Metaliferi, al cărui curs l-am urmat de nenumărate ori în peregrinări la cățărat, prin peșteri, prin chei sau doar din „dor de ducă”, pe care după mult timp am înțeles că nu-l cunosc, că nu-i știu istoria și faptele, și suferințele, și bucuriile oamenilor ce dau sens moștenirii noastre. Atâtea locuri, numite de oameni, dar a căror poveste oamenii au uitat-o, atâtea lucruri mari și mărunte pierdute pentru vecie sau uneori, ca niște pietre prețioase, închise în casetele cărților păstrate ca odoare prețioase în cămările bibliotecilor. Într-o bună zi m-am trezit urcând frenetic treptele numerotate și cu fiecare pas, când mintea nerăbdătoare nu dădea răgaz ochilor, aveam să pornesc într-o nouă călătorie în amonte pe Ampoi pe urmele cronicarilor, a călătorilor, a poeților Evului Mediu, dar și a etnografilor începutului de secol XX, ale căror opere înfățișează lumea acestui râu așa cum au găsit-o și au înțeles-o la timpul lor…
Pag. 30
Herculane Climbing Open 2010 – de Andrei SIMU şi Mircea GHERASE
Herculane Climbing Open (HCO) este primul concurs de tip Open lansat în România şi are o tradiție de opt ani. În fiecare sezon, interesul a crescut, astfel încât ultima ediție a avut parte de cea mai valoroasă participare: 109 concurenți, mai mulți decât la ediţia precedentă, cu un nivel de dificultate a traseelor mult mai ridicat şi un mare număr de spectatori şi susţinători veniţi din toată ţara pentru această întâlnire. Competiţia a cucerit şi ţările adiacente României, căţărătorii din Serbia şi din Bulgaria fiind deja nelipsiţi de la această competiție…
Pag. 31
EcoMaraton
Moeciu de Sus – de Mihai VASILE şi Tudor BUŢU
Maraton montan? Ce o mai fi şi acest sport? Maratonul este unul singur, cel de la Olimpiadă, sau, poate, cel de șosea, în care aleargă mii de oameni, prin toate colțurile lumii, gândeam eu când Anca, o veche prietenă, îmi povestea, auzind că am urcat pe Mytikas, cel mai înalt vârf din Olimp, despre Tudor, un prieten al ei, care participase la Olympus Marathon, desfășurat pe acele meleaguri ale Eladei…
Pag. 32
Hercules Maraton de Andrei SIMU şi Miron ŞUTEU
Pe Valea Cernei s-a petrecut prima ediţie Hercules Maraton în organizarea Clubului Sportiv Alternative Timişoara, o competiţie de alergare montană care a reunit aproximativ 250 de alergători, iubitori ai muntelui din Timişoara, Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Constanţa, Arad, Oradea, Baia-Mare, Reşita, Caransebeş, Târgu-Jiu etc., dar şi 9 cetățeni străini…
Pag. 33
Prima evadare – de Mihai VASILE
În ploioasa dimineaţă a zilei de duminică, 9 mai, devenită din 1985 „Ziua Europei”, şoselele care duc spre nordul Bucureştiului, de obicei aproape pustii la primele ore ale dimineţii, erau pline de… biciclişti! Toţi, fără excepţie, se îndreptau spre Pădurea Băneasa, locul de unde avea să pornească întrecerea de mountainbike numită „Prima Evadare”… Marele câştig al „Primei Evadări” a fost, participarea unui mare număr de biciclişti a căror bucurie şi singură dorinţă a fost aceea de a parcurge integral traseul, angajându-se doar în lupta cu ei înşişi, după cum îmi spunea Victor Pantilimon, unul dintre numeroșii tineri veniți la această întrecere deosebită…
Pag. 34-35
Drumul transilvan al sării:
De la Praid la Turda – de Adina şi Bogdan BARANOVSCHI
Blamată că este în coada țărilor europene în aproape toate domeniile, România ocupă unul dintre primele locuri din lume la… sare. Zăcămintele de „aur alb” sunt atât de mari încât ar ajunge pentru o mare perioadă de timp. Turda, Tg. Ocna, Slănic-Prahova, Praid, Ocna Sibiului, Cacica, Dej sunt cele mai cunoscute locuri de extracţie şi exploatare a sării, majoritatea salinelor intrând cu succes şi în circuitul turistic. Am pornit să vizităm două dintre salinele transilvane – Praid şi Turda – ambele amenajate corespunzător, cu dotări moderne şi facilităţi de petrecere a timpului pe perioada şederii acolo…
Pag. 36
Călătoria de pictură Gheorghe Gogescu
Pag. 37
Vitralii, Scrinul Andei
Îndrăznește, Ficheux, îndrăznește!
Când s-au sărbătorit, în acest an, trei sferturi de veac de la întemeierea Institutului de Speologie “Emil Racoviță”, primul de acest fel din lume, profesorul francez Robert Ficheux, aflat la vârsta de peste 90 de ani, n-a putut veni până în România, dar a transmis un tulburător mesaj din care redăm aceste rânduri: “Profesorul Racoviţă a intrat în viaţa mea în 1935, dar numele meu îi era cunoscut încă din 1922, când am luat parte la faimoasele excursii conduse de marele geograf Emmanuel de Martonne în noua Românie, şi mai bine din 1934, când am fost angajat la Institutul Francez de Înalte Studii din Bucureşti, printre inițiatorii căruia s-a numărat şi Racoviţă…
Pag. 37
Lecturi
Călători prin Europa – de Gabriel AVRAM
După ce, în urmă cu două luni, Adina şi Bogdan Baranovschi „ne-au plimbat” prin România, ei „recidivează” cu o nouă carte, de data aceasta cutreierând țările bătrânului continent, întrucât volumul se intitulează Călători prin Europa…
Pag. 38
Viaţa ca întâmplare
Triptic – de Iftimie NESFÂNTU
Budiştii au o vorbă: „lumina nu poate fi niciodată mai strălucitoare decât în noaptea întunecată”, îmi mărturisise d-na dr. Liliana-Elena Argetoianu, pe atunci director executiv al Direcţiei Sanitare Tulcea. După terminarea studiilor de medicină la IMF Carol Davila Bucureşti (astăzi UMF), făcuse stagiatura la dispensarul din Chilia, în Delta Dunării…
Pag. 39
Actualitatea turistică
Întâi construim, apoi ne gândim cui vindem!?
Convorbire cu domnul Adrian Voican, preşedinte al Asociaţiei de Turism Prahova, președinte al ANAT SUD-Muntenia – A consemnat Sorin BOCIOACĂ
– Ploieștiul, cel mai mare oraş din judeţul Prahova, are avantajul de a fi la doar 60 de km de Bucureşti. El poate fi, între altele, o destinație turistică din punct de vedere cultural. Dintr-o asemenea ofertă nu pot lipsi Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Muzeul Naţional al Petrolului, Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” (muzeu unic în ţară, cu o colecţie de peste 800 de piese), Biblioteca „Nicolae Iorga”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Teatrul Municipal „Toma Caragiu”. În fruntea tuturor acesta se află, de bună seamă, Muzeul Peleș de la Sinaia…
Pag . 40
Roma – 1960 – de Mihai SÂNGEALB
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la Olimpiada de Vară care s-a desfășurat în capitala Italiei. După cum spunea doamna Iolanda Balaş, Olimpiada din 1960 a fost răspunsul, peste ani, pe care societatea noastră l-a dat împăratului roman Teodosiu, cel care în 393 d.Hr. a dat edictul de abolire a Jocurilor Olimpice. Acestea au fost reluate abia în 1896 cu ocazia primei ediţii a Jocurilor Olimpice moderne, care s-a disputat la Atena…
Pag. 40-41
Atlas
Grecia: Turism în vreme de criză? – de Mihai VASILE
Am aruncat o privire pe site-ul www.mae.ro la rubrica „Avertismente de călătorie” şi cum nu am găsit nimic despre Grecia, fără să stau mult pe gânduri, am plecat într-o sâmbătă dis-de-dimineață să văd cum arată criza la ea acasă! Eram convins că mă voi simţi bine pentru că nimeni nu este atât de nebun încât să-şi bată joc de turişti, cei care participă la PIB-ul Greciei cu aproximativ 20%!…
Pag. 42-43
Singapore – Orașul Leului – de Mihaela şi Mihai CONSTANTINESCU
Poate că nicăieri altundeva nu trăiesc la un loc, într-un spațiu atât de mic și de înghesuit, o așa mulțime de popoare cu obiceiuri, culturi și religii atât de diferite. Locul este amintit încă din secolul al III-lea într-un document chinezesc ca „insula de la capătul peninsulei”, referindu-se evident la așezarea sa în continuarea Peninsulei Malaieziene. Numele de azi îşi află rădăcinile 1.000 de ani mai târziu când legendarul prinț din Srivijaya acostează pe insulă, unde întâlnește un leu și considerând aceasta un semn de bun augur, fondează aici o așezare cu numele Singapura, care în sanscrită înseamnă „Orașul Leului”…
Pag. 44
Liechtenstein statul liliputan de Adina şi Bogdan BARANOVSCHI
V-aţi fi imaginat că puteți străbate o ţară de la un capăt la altul în numai câteva ore, incluzând popasurile în capitală şi în alte câteva localități? Sau că există o ţară fără aeroport şi reţea proprie de căi ferate? Ei bine, acest lucru este posibil în cazul acelor state minuscule desenate pe harta lumii. În Europa sunt mai multe asemenea mini ţări (San Marino, Liechtenstein, Andorra, Monaco, Vatican), aflate în coasta marilor imperii, sau state cu istorie şi tradiţie, de la care au căpătat anumite influenţe pe care le au „topit” într un creuzet propriu. Unul dintre asemenea spaţii liliputane este Principatul Liechtenstein, situat între Austria şi Elveţia, cu o populaţie de numai 35.000 de locuitori (dintre care 5.000 trăiesc în capitala Vaduz), risipiţi pe o suprafaţă de doar 160 km²…
Pag. 45-46
English Version
Bucharest: Where is the past hiding? In old walls or in our imagination? It seems it is not all that easy to answer… de Radu CRÂNGAȘU
Pag. 48
Răscruci basarabene
Cetatea de la Pererita- de Alecu RENIŢĂ
Sătucul Ipoteşti din apropierea Botoşanilor, pitulat între blândele dealuri moldave şi lacul cu nuferi, a intrat în istorie şi în conştiinţa colectivă prin minunea de a-l fi dăruit naţiunii române şi lumii pe marele Eminescu. Pererita, veche vatră cu hrisov domnesc din judeţul Hotin (azi raionul Briceni), aşezată pe malul stâng al Prutului, îşi face loc spre inimile românilor din Basarabia şi de pretutindeni prin norocul de a fi locul de naştere a celui mai iubit şi popular Poet şi Om din R. Moldova – Grigore Vieru. Atinse de duhul sfânt, aceste două vetre arhaice, născătoare de Eminescu şi Vieru, despărţite de apa rănită a Prutului, sunt, pe linie dreaptă, aproape vecine şi au în adâncurile lor aceleaşi ape neîncepute din care răsar cele mai strălucite genii ale neamului românesc (să ne amintim că tot aici e leagănul şi baștina lui Nicolae Iorga, George Enescu, Ştefan Luchian, Ion Pillat, Grigore Antipa)…
