- Mihai VASILE
La invitația guvernatorilor regionali din Razgrad și Ruse, câţiva membri ai Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR) au făcut o vizită de o zi în zone turistice din partea de nord-est a Bulgariei. Deplasarea a fost organizată de Secretarul I, Șeful biroului Economic și Comercial al Ambasadei Bulgariei la Bucureşti, domnul Ivaylo Marinov, și a urmărit, la inițiativa guvernatorului de Razgrad, dr. Deyan Dimitrov, planul comun de dezvoltate a turismului în cinci regiuni administrative din nordul Bulgariei. La intrarea în Bulgaria am fost întâmpinați de domnul Lydmil Hristov, vice-guvernator de Ruse. La tur au participat și ataşaţi comerciali ai unor state membre UE – Spania și Ungaria – acreditaţi la București.
În prima parte a excursiei am parcurs traseul: București – Ruse – Biserica rupestră Ivanovo – Cetatea Cerven – Mânăstirea Sfântul Dumitru Basarabov, în total, 147 km.
Apoi, în a doua parte, am mers pe traseul: Mânăstirea Sfântul Dumitru Basarabov – Razgrad – Muzeul Abritus – Mormântul tracic de la Sveștari – Demir Baba Teke – Ruse – București, 266 km.
Obiectivele turistice din regiunea Ruse, Complexul mânăstiresc Basarabovo și biserica rupestră Ivanovo le cunoşteam pentru că, nu o dată, le vizitasem, fie din proprie iniţiativă, fie însoţiţi de energica și marea iubitoare de România, doamna Lili Ganceva, împreună cu regretatul ei soț, Rumyan Ganchev. Totuşi, ceva deosebit s-a întâmplat la Cetatea Cherven. Am ajuns acolo pe când se desfăşura o serbare câmpenească de Sânziene.
Partea total inedită a excursiei a fost cea de-a doua, vizitarea regiunii Razgrad. Acolo, am fost întâmpinaţi cu prietenie de chiar guvernatorul regiunii, domnul dr. Deyan Dimitrov. Prima dată am vizitat Muzeul Interactiv Abritus. Acesta fusese înfiinţat în 2014, în cadrul unui proiectul numit „Abritus: Mystics and Reality”.
Dar ce a fost Abritus? A fost un oraș roman construit pe locul unde, în secolele VI-III Î.Hr., a existat o așezare a tracilor. Un oraș apărat de ziduri groase, unul dintre cele mai mari și mai prospere așezări din Moesia Inferior. Cohorta II Lucensium a staționat în zonă în secolul al II-lea d.Hr. și tot aici, în anul 251, a fost ucis, în lupta cu goții, Decius Traian (201-251 d.Hr.), el fiind primul împărat roman mort într-o luptă cu barbarii. Zestrea muzeului, impresionantă de-a dreptul, ne-a fost prezentată de doamna Tanya Todorova, directorul Muzeului de Istorie Regională din Razgrad, care ne-a întâmpinat cu o pâine făcută și coaptă chiar de dânsa, nu pâine cu sare ci… pâine cu miere și dafin! Pe lângă monedele vechi, constituite într-un tezaur de 4 kg – 835 de monede, descoperit în zidul de apărare al orașului, o mulțime de alte artefacte, obiecte de cult sau de folosinţă în viața de zi cu zi pot fi admirate prin cele 12 săli ale muzeului. Am mai văzut, de asemenea, parcul arheologic.
O vizită inedită am făcut-o la Huvepharma Arena, stadionul pe care își desfăşoară activitatea echipa de fotbal PFC Ludogorets. Deşi joacă la nivel înalt, atât în Bulgaria, cât și în Europa, mai mult ca sigur că nu mi-aş fi adus aminte de ea dacă n-ar fi fost acel antologic meci PFC Ludogorets Razgrad – Steaua București din 2014, atunci când ei s-au calificat în grupele UEFA Champions League datorită jocului magistral al unui… român. Moți! Drept recompensă, o peluză a primit numele jucătorului român, iar sub ea se află imaginea… portarului Moți, care parcă veghează peste fanioanele marilor echipe europene care au jucat pe stadion, inclusiv peste cel al Stelei!
Ar mai fi multe locuri de vizitat, de la plimbarea prin orașul vechi până la vizitarea castelului și a caselor memoriale din Razgrad, dar pentru asta ar fi necesar să rămâi pe acolo măcar câteva zile. Dacă mai pun la numărătoare doar Mormântul tracic de la Sveștari (construit în secolul al III-lea î.Hr., probabilul locul de odihnă veşnică al regelui geţilor, Dromihete), aflat la 42 km depărtare de Razgrad, şi Demir Baba Teke, aflate în Rezervaţia istorică și arheologică Sboryanovo, dar și invitaţia călduroasă a domnului dr. Deyan Dimitrov de a vizita pe îndelete regiunea Razgrad, cred că m-am hotărât: voi reveni pe aceste meleaguri.