Sumar:
Pag. 2
Vitralii;
Scrinul Andei
„Eterna bucurie e frumusețea…“ – de Anda RAICU
Emily Dickinson a spus-o… De-a lungul mileniilor, femeia și-a pierdut multe dintre privilegiile sale, numai cel al „sexului frumos“ a rămas tabu. Poate fi „frumos“ însă un «sex» bolnav? Nu-i nevoie să-i trezim din somn pe antici, ca să ne răspundă. Adevărul zilelor noastre e că, depășită de avalanșa «bolilor civilizației», care agresează inclusiv integritatea femeii, medicina clinică – de spital și de cabinet – apelează tot mai des la factorii naturali. Ei au avantajul, pe de o parte, de a fi cu mult mai ieftini decât tratamentele medicamentoase. În unele cazuri, mai ales în profilaxie, sunt de neînlocuit. În plus, „medicamentele” puse la dispoziție de natură nu prezintă toxicitate și nu induc efecte secundare neplăcute. De puterile vindecătoare ale naturii se bucură un mare număr de afecțiuni ginecologice, de la tulburări funcționale și ginecopatii de origine funcțională sau endocrină, până la sterilitate. Inflamațiile la nivelul aparatului genital – resimțite prin dureri, spasme, tulburări de menstră, inflamarea anexelor, tulburări secretorii sau de ovulație -, precum și corectarea tulburărilor de comportament sexual (frigiditatea și nimfomania) își pot afla remediul eficient în tehnicile și procedurile balneo-fizioterapiei. Doar petrecerea vacanței într-o stațiune balneară , unde există un climat de cruțare sau stimulent tonifiant – cum sunt, în România, cele de pe Litoral sau din depresiunile Subcarpaților -, respirarea aerului bogat în ioni negativi de iod sau de sodiu echilibrează psihicul și metabolismul general, făcând, prin aceasta, ca funcțiile genitale să reintre într-o activitate normală. Tot astfel, aparatul endocrin, care coordonează funcțiile ovariene, primește și el, direct, influența binefăcătoare a climei. Efectul băii de aer de Litoral, de exemplu, este creșterea numărului de globule roșii din sânge și a cantității de calciu și fosfor, sub acțiunea favorabilă a razelor solare. Sângele astfel îmbogățit își îndeplinește mai ușor rolul de hrănire a organelor interne. Plimbarea cu tălpile goale pe nisipul ud de la malul Mării activează circulația limfatică și sanguină, datorită contrastului aer cald – apă rece, ca și datorită efectului stimulator produs de biciul valurilor care lovesc trupul. Cea mai veche metodă terapeutică descoperită de om – psomoterapia, adică învelirea în nisip – duce la eliminarea toxinelor și este , totodată, un inamic de temut al grăsimii. Pentru antrenarea capacității de adaptare a organismului la frig – «răcelile» aflându-se la originea multor boli ale sferei genitale – balneo-fizioterapia folosește metodele termo – și hidrotermoterapiei, obligând trupul să înmagazioneze un surplus de căldură (peste 38°C, cât e pragul de suportabilitate) și să facă față rapid trecerii de la rece la cald. Iată unul dintre secretele nămoloterapiei, pe care o practicau asiduu strămoașele noastre din anticul Egipt. Prin capacitatea sa de a se lipi complet de piele, nămolul împiedică degajarea căldurii corpului, ceea ce are un efect vasodilatant, antiinflamator și trofizant. În timpul împachetărilor cu nămol – generale sau parțiale -, al irigațiilor vaginale sau al aplicării tampoanelor cu nămol cald, «crește producția» de enzime – catalizatori ai tuturor proceselor energetice -, se intensifică, de asemenea, activitatea secretorie a glandei cortico-suprarenale și emisia de hormoni. Pe de altă parte, nămolul are mare putere de absorbție a secreției pielii, curăță, hidratează și, prin componentele lui minerale (fier, sodiu, iod, sulf) și organice, ajută la intensificarea metabolismului celular, regenerează și dezinfectează. Terapia cu nămol stimulează mult funcțiile endocrine ovariene, tiroidiene și ale sistemului imunitar. Eficacitatea cea mai mare se obține prin băile cu nămol diluat cu apă de mare sau apă minerală, la care se poate adăuga și procedura cu băi de plante. România are peste 60 de surse naturale de nămol sapropelic, de turbă și mineral, cele mai exploatate aflându-se la Techirghiol, Sovata, Ocna Sibiului, Govora, Băile Felix, Vatra Dornei, Borsec, Mangalia, Tușnad. Spectaculoase – și amuzante, totodată – sunt «scaldele» în lacurile sărate helioterme din stațiunea Sovata. Aici, pe lângă virtuțile terapeutice date de compușii chimici ai apei și nămolurilor, natura a mai adăugat un capriciu: așa-numitul fenomen de heliotermie, care constă în orânduirea în straturi de apă cu diferite concentrații de sare, care absorb diferit căldura soarelui. La suprafață, până la 15-20 cm, temperatura apei este de 30 grade, pentru ca imediat să urmeze o pătură de 60 grade și apoi, iarăși, un strat mai rece. Corpul cufundat printre aceste straturi este supus unor temperaturi mai mici în partea superioară și foarte ridicate la nivelul organelor genitale. Reacția? O puternică vasodilatație, moment în care crește aportul de substanțe imunologice sanguine, benefic pentru reglarea funcțiilor ovariene. Lacuri helioterme sunt la Techirghiol, Sovata – celebrul lac Ursu -, la Ocna Sibiului (Lacul fără fund), aici existând și amenajări balneare cu profi l de terapie a afecțiunilor ginecologice. (Text din anul 1994)
Pag. 3
Câte ceva despre…
Aniversări și comemorări.
Și nu numai – de Mihai OGRINJI
S-a dus și 2013 – un an care a stârnit atâtea frisoane în rândul superstițioșilor – iar în această pagină n-am mai apucat să scriu, într-un fel sau altul, despre multe lucruri pentru care am slăbiciuni de neoprit. Până la urmă, o slăbiciune este tot omul… Iată, bunăoară, în luna iunie a anului trecut s-au împlinit exact opt decenii de la apariția primului număr al revistei „România pitorească”. (Și, chiar în prima lună a lui ianuarie, 42 de ani de apariție neîntreruptă.) N-am făcut nici o sărbătoare, n-am ciocnit nici un pahar, nu ne-a felicitat nimeni… Pentru astfel de ceremonii nu-i suficient să ai suflet. Ce mai trebuie? Pe lângă bani, și o anumită „stare de bine” pe care să o simți în jur. De unde așa ceva? Și totuși, o extraordinară bucurie ne-am produs singuri: am publicat, în Colecția verde, o carte care are titlul „România pitorească, 1933. Munți, ape, drumeții”. Este a 6-a apariție în cadrul colecției. O carte absolut superbă, care – parafrazând un adevăr găsit în paginile ei – n-ar trebui să lipsească din casa nici unui intelectual român. Poate fi achiziționată și de la redacție…
Pag 4
Zidiri şi vremuri
Biserica reformată din ŞINTEREAG – de Nicu JIANU
De sub Dealul Mălinișului, aflat la marginea de vest a piemontului Călimanilor, izvorăște râul Șieu, cel mai important afluent al Someşului Mare. După ce-și adună apele de la mai bine de 10 afluenți – drenând longitudinal ulucul depresionar de la estul culmii Şieului, pe care o traversează între Sărăţel şi Crainimăt, formând în porţiunea de vărsare marginea estică a depresiunii Dumitrei, în dreptul localității Beclean – Șieul se varsă în Someșul Mare. Aici, pe cursul inferior al râului Şieu, pe drumul ce leagă orășelul Beclean cu municipiul Bistriţa (la 5 kilometri de Beclean și la 25 kilometri de Bistrița) se află satul Şintereag. Un document din anul 1304 pomenește domeniului Şintereag. Un altul, din 1333 – fără să se știe cu exactitate data ridicării primei biserici de piatră din sat, dedicată Fecioarei Maria – menționează deja lăcașului religios. Actuala biserică păstrează prea puține elemente din acest prim edificiu care, se pare, era compus din navă şi cor. În ultimul deceniu al secolului al XV-lea, stăpânii domeniului lărgesc biserica, apelând la meşteri de la șantierul din Dej, şantier ce-şi va pune amprenta asupra majorităţii construcțiilor ecleziastice de pe teritoriul comitatului Dăbâca de la sfârşitul secolului al XV-lea. Cu acest prilej nava a fost supraînălțată…
Pag 5-8
Convorbiri R.p.
Păcat de această țară că a fost vândută pe nimic și că sunt promovate numai nonvalorile… – Convorbire cu d-l Ion ANTONESCU, președinte Marshal Turism – a consemnat Mihai OGRINJI
– Domnule Ion Antonescu, suntem în luna decembrie și totdeauna sfârșitul de an ne îndeamnă la bilanțuri, la nostalgii, la câte și mai câte. Chiar așa, cum se înfățișează turismul românesc după 24 de ani de – cum să-i spunem? – democrație?
– Eu zic că arată mult mai rău decât era pe vremea lui Ceaușescu. O să-mi spuneți, poate, că sunt nostalgic. Nu puțini mă fac chiar comunist! – Să limpezim și treaba asta! Sunteți de acord?
– Cu brațele deschise! De patru ori am vrut să mă fac membru de partid. Dar nu am reușit. E o întreagă poveste. Prima dată, când au vrut ei în anul I de facultate, n-am vrut eu. În anul V, când am dorit eu, n-au mai vrut ei. Așa erau regulile: în anul V nu te mai primeau în partid. A doua oară eram în divorț și socrul meu s-a dus și m-a „lucrat“… A treia oară m-am certat cu secretara de partid pe comerț, care era colegă cu mine la ITHR… În sfârșit, ultima dată trebuia să mă facă în ianuarie 1990, dar a venit Revoluția.
– N-a fost să fie…
– Se poate zice și așa. Lucrurile au fost, desigur, ceva mai complicate. Iată, de pildă, secretar de partid pe comerț era o colegă de-a mea de la ITHR și totdeauna când ne certam pe probleme profesionale ea avea de fiecare dată aceeași replică: „Ești contra partidului!“ Pe de altă parte, convingerea mea o formulam în felul următor: „Dacă sunt membru de partid asta nu înseamnă că sunt mai bun. Mai bun pot fi dacă nu mă regăsesc în rândul membrilor PCR! Fiindcă în felul acesta voi depune mai mult sârg în tot ceea ce fac pentru a căpăta cât mai multe drepturi, pentru a mă autodepăși, cum se spunea pe atunci.“
– Oricum, este o acuzație banală!
– Dar nu este singura. S-a spus că am fost securist. Logica e simplă. Cum n-am reușit să devin membru de partid, nu mă puteau racola „băieții“. Trebuia să fii de-al lor, ca să te poată controla pe toate liniile. Așa că de ce să fiu nostalgic?
Pag: 9-10
Ce-avem noi şi nu au alții?
Calea Eroilor de la Tg. Jiu – de Matei BROD
Jiul, acest râu modest, care străbate Oltenia de la nord la sud, are fabulosul privilegiu de a găzdui pe malul său unul dintre cele mai faimoase așezăminte sculpturale din lume. I se spune Calea Eroilor și reprezintă o veritabilă capodoperă a lui Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne. Masa Tăcerii (Masa Apostolilor ori Masa cea de taină, cum a mai fost denumită această lucrare) se găsește (aproape) chiar în buza Jiului. Ea deschide, practic, șirul celebrului Ansamblu sculptural de la Tg. Jiu. La câteva zeci de metri de această matrice a sufletului și recunoștinței românești se afla, cândva, un pod pentru care, în octombrie 1916, s-a dat o aprigă bătălie între locuitorii acestui oraș și armata germano-austriaco-ungară. Ulterior, parte din acel pod avea să fi e mutat în amonte, la o distanță de 300-400 de metri, el făcând astăzi legătura dintre insula din mijlocul râului – devenită, în ultima vreme, un fel de „parc“ pentru evenimente culturale, divertisment etc.
Pag. 11
La masa cu III picioare
Magu – de Matei BROD
Cu Magu nu m-am văzut de vreo cinci ani. Se prea poate să fi trecut chiar mai mult de un lustru. Totdeauna ne întâlnim la Predeal. De Crăciun, de Anul nou, de Paști. Dar și-n zile obișnuite de iarnă sau de vară. Ne adunăm într-o vilă ridicată în perioada interbelică (puțin mai sus de pârtia Clăbucet), locuită în perioada comunistă de unul dintre primari stațiunii și recuperată greu de tot după decembrie 1989. Înainte de a fi eliberată, i s-a pus și foc în mansardă. Nu este prea fățoasă pentru zilele de azi. Are, în schimb, o arhitectură tipică pentru zonele montane. E ca o „cabană” din povești, străjuită de mai mulți molizi seculari. Magu doarme totdeauna în sufrageria foarte largă; noi, ceilalți, prin dormitoarele de la etaj. E o veritabilă bucurie când ne întâlnim, fiindcă Magu are umor, are harul de a povesti, e plină de căldură. Nu-i dată să nu punem însă și de-o „foiţă”…
Pag. 12-13
Turism de sănătate
România dispune de o treime din factorii naturali de cură ai Europei – de Florentina COMAN
Forumul internațional „Turism de sănătate” a debutat cu o vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă din Târgu Mureș. După un drum destul de obositor pe „autostrada” București – Târgu Mureș, via Brașov, am ajuns cu întârziere, dar cu toate acestea am fost întâmpinați cu bunăvoința și zâmbete, fără a ni se reproșa ceva, măcar în glumă. Am aflat și constatat că Spitalul Clinic Județean de Urgenţă din Târgu Mureș investește în continuare în crearea unor condiții ultramoderne de spitalizare, că dispune de o structură complexă de specialităţi, dotare cu aparatură medicală de înaltă performanţă, personal specializat. În Departamentul de Radiologie și Imagistică Medicală, domnul profesor Mircea Buruian, vicepreședintele Societăţii Române de Rezonanţă Magnetică, ne-a explicat cum funcționează aparatele din dotare care ne creau impresia că ne aflam la NASA. Important de reținut este faptul că se poate depista cancerul mamar într-o fază incipientă, iar cu noul angiograf se pot face extrem de multe investigații și intervenții atât din perspectiva cardiologică, cât și din domenii care acum fac parte dintr-o zonă de pionierat…
Pag. 14-15
Întâlniri cu liderii performanțelor
Secretele unui înalt Ordin național – Convorbire cu domnul George Sorin NICOLESCU, manager general al firmei Olimpic Internațional Turism – A consemnat Mihai OGRINJI
– Domnule George Sorin Nicolescu știu, din… surse personale, că în 2014 împliniți patru decenii de când „v-ați legat viața“ de turism. Urându-vă la mulți ani, v-aș propune, totodată, să vă amintiți cum era pe atunci această industrie ce a devenit tot mai captivantă?
– Era frumos, pentru că eram tineri. Iar datorită vârstei și entuziasmului specific, nici nu prea țineam cont de cele care se întâmplau în jurul nostru. Călătoream, iar locurile cele mai potrivite pentru a ne găsi libertatea se aflau – unde altundeva? – în munți. Acolo puteai fi mai liber decât în oricare altă parte. Muntele a fost iubirea mea, așa cum foarte mult și în ziua de azi am munții ca pe un anumit tip de reper în viață. Muntele te îmbogățește în multe chipuri, îți oferă numeroase oportunități de a scrie, te ajută să tragi multe învățăminte. Este, pentru un ghid, cea mai interesantă, activă și educativă destinație de vacanță. Desigur, nu diminuăm importanța celorlalți ghizi… Complexitatea activității ghidului de munte este, însă, cu totul aparte. Ei bine, de aici am pornit cândva și încet, încet am trecut cu vârsta pe la activități cu multă adrenalină, inclusiv salvamont, orientare turistică, alpinism pe sub Fisura albastră, pe Suhard, ca și în alți masivi pe care i-am asalta, cum se spune. Am trecut ulterior la o activitate mai statică: ghid cultural, ghid de autocar etc. Cam așa s-au legat lucrurile în urmă cu 40 de ani.
– V-ați imaginat în urmă cu patru decenii că o să ocupați toată viața de turism?
– Nici poveste. Atunci eram organizator de excursii, strângeam banii de la studenți, de la colegii din fabrică, organizam programele, mergeam cu ei împreună, prin intermediul BTT sau ONT ori al altor organisme de turism care existau în acei ani.
– A venit, mai apoi, despărțirea de vechiul regim.
– După Revoluție am zis să facem singuri o activitate de turism. De data asta în regim privat. Ne-am făcut, așadar, o agenție proprie. Nu-mi închipuiam atunci că viața mea o să însemne turism sută la sută. Numai că, după cum vedeți, o pasiune nu poate fi schimbată nici de revoluție, nici de vremuri, nici de regimuri. Pasiunea rămâne aceeași. După 40 de ani este parcă și mai puternică.
– Aș dori să rememorați câteva momente, câteva repere mai speciale din toată această perioadă care a însemnat, în realitate, o ascensiune continuă.
– Activitatea aceasta de mai bine de 15 ani cu BTT, ONT, ITHR, ACR și celelalte organisme de turism cu care am colaborat ca ghid m-a ajutat să acumulez o experiență deosebit de importantă în deprinderea și exersarea tuturor tipurile de călătorii. Și, de asemenea, să cunosc tot felul de oameni. Am reușit să mă adaptez să conduc grupuri eterogene și tot felul de oameni. De aceea, când s-a schimbat regimul, sigur că ne-a fost un pic mai ușor să formăm grupuri, să organizăm excursii în noile condiții ale unei piețe libere.
– Cum a fost imediat după Revoluție?
– Fără îndoială, după ’89 activitatea turistică a fost mult mai interesantă, pentru că timp de aproape 7-8 ani erau atâtea agenții cât să le numeri pe degetele celor două mâini. Ulterior, s-a ajuns la vreo 20, la 24 și mai târziu la maximum 50 de agenții, ceea ce înseamnă că existau atunci solicitări foarte mari din partea clienților. Contractam tot Litoralul, contractam și munte, contractam și balneo. Lumea era obișnuită să meargă în concedii de 12 zile, ca refacere – 18 zile, realități ce par acum niște lucruri mai puțin plauzibile, mai greu de concretizat. Și asta fiindcă fiecare este implicat mai mult în activitatea lui și cu mare greutate își face un concediu de șase zile, după care iar la treabă, apoi iar un concediu de șapte zile și așa mai departe. Concediile de lungă durată sunt tot mai puține, iar cine poate să le facă alege călătorii cât mai îndepărtate, care durează mai multe zile. Oricum, adevărul este că pregătirea noastră pentru turism, făcută înainte de decembrie 1989, a contat foarte mult…
Pag. 16-17
În fiecare an la mijlocul lunii ianuarie:
Gala Premiilor AJTR de M. V. SÂNGEALB
După ce, timp de patru ani, Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România s-a desfăşurat numai la Horezu, capitala ceramicii autentice româneşti, anul acesta, ceremonia de omagiere a celor care s-au distins în industria turismului, și ca oameni de condei, și ca profesioniști ai ospeției, s-a petrecut la Hotel Marshal Garden, din București. Ziua evenimentului a fost chiar 15 ianuarie, ziua poetului Mihai Eminescu, sub spiritul tutelar al celui mai mare jurnalist pe care l-a avut România derulându-și activitatea și membrii AJTR. La Gală au participat peste 100 de membri ai asociaţiei, veniţi atât din România, cât şi din Republica Moldova, jurnaliști de la televiziuni, radio, presă scrisă, directori de edituri, publiciști, editori, scriitori, artiști fotografi, profesori din învățământul superior cu profil turistic, directori de agenții și hoteluri, somelieri, alpiniști (cu performanțe deosebite, dar care au și harul scrisului), bloggeri. Printre invitaţi s-au numărat doamna ministru Maria Grapini, domnul președinte al ANT, Răzvan Filipescu, foști secretari de stat din turism, parlamentari şi, nu în ultimul rând, ambasadori ai turismului românesc, printre care Ivan Patzaichin, marele iubitor al apelor şi, în mod deosebit, al Deltei Dunării…
Pag. 18
MONTANA
Colț de rai – de Dinu MITITEANU
Colţuri de natură, în care să ne simțim ca-ntr-un colţ de rai, găsim, din păcate, tot mai puţine. Le descoperim mai ales în zone greu accesibile, depărtate de civilizație, în zone în care „întreprinzătorii” încă nu au aflat „oportunități” de afaceri. Locuri în care n-au ajuns încă „infrastructurile” globalizării, care duc la mutilarea naturii. Astfel de locuri le întâlnim de obicei în „fundături”, nu pe căi de comunicaţie…
Pag. 19
Clubul „Romania Pitorească” Pitești la 40 de ani – de Răzvan NUȚĂ
Să fie mult? Istoria începe în luna februarie a anului 1974. Despre momentul nașterii clubului, iată ce scria publicistul Valentin Hossu-Longin în Scânteia Tineretului din 16 februarie 1974, într-un articol intitulat „Clubul și Cabana”: „La Clubul Tineretului (viitorul Tehnic Club Pitești, n.a.) fusese numit director Emil Plăpceanu, un vechi profesor de drumeție, care predase legile muntelui multor generații de pionieri și școlari (nu râdeți, mă!!! (n.a.)). Printre cele dintâi activități de club au fost organizate seri de filme și proiecții de diapozitive turistice.(…) Ca lectori au fost aduși oameni cu tâmple cărunte care de-o viață umblaseră pe toate coclaurile: Aurel Balaban, Dumitru Handoca, Vintilă Mizof, Gheorghe Balint. Tinerii au început sa îndrăgească aceste seri, să le caute, au venit și alpiniștii; au început apoi ieșirile împreună. Încet, încet s-a conturat un grup distinct de drumeți care nu scăpau un sfârșit de săptămână sau sărbătoare să nu urce în masivele Iezer Păpușa și Piatra Craiului.”
Pag 19
Lecturi
Alexandra şi cei Șapte Vulcani – de Adrian GLĂVAN
„Noi nu cucerim niciodată un munte, noi îi cerem dreptul de a pune piciorul pe el…” Este crezul unei fete de 16 ani, Alexandra Flavia Marcu, care urmează dragostea de natură și munte a părinților săi Dana și Dan. Într-o formă ușor de citit, mai mult jurnal de călătorie, Alexandra povestește, pe scurt, viața și ascensiunile ei, de la primele plimbări prin Retezat până la începutul circuitului 7 Vulcani, pe vârfurile Mont Blanc, Kilimanjaro, Kazbek, Pico de Orizaba, Elbrus. Această carte este primul volum de jurnal, din text rezultând că vor mai urma și altele; Alexandra se oprește cu descrierea la aceste ascensiuni, ea mai urcând anul acesta Damavand, iar acum fiind în Papua Noua Guinee pentru vulcanul Giluwe…
Pag. 20-21
Montana
La Roșia Montană – de Mugur POP
Când am fost chemat să vorbesc la Fânfest despre turism durabil, am stat pe gânduri. Cu Mihnea mă știam de pe vremea când ieșeam călare prin Făget și pe dealurile din împrejurimi. Asta cu niște ani în urmă. Doar că în față aveam o cauză dreaptă: Roșia Montană. Și un gând ascuns: să arătăm că toată regiunea aceasta de Apuseni merită să fi e altfel considerată decât zonă monoindustrială, unde doar mineritul prin raderea munților mai este posibil. Călare am putut simți fiecare adiere a vântului și am putut cerceta buruienile de leac. Alături de cai am străbătut ca în poveste, ca într-un drum inițiatic, cărările ce duc la Roșia Montană și apoi ne întorc spre casă în cetatea Napocăi dacice. Adică, în afara cetății, că noi ne ținem caii mai lângă pădure, în afara civilizației dezlănțuite a orașului și mai aproape de cultura firelor de iarbă, a frunzelor, a căprioarelor și a vieții în forma ei cea mai curată. Așa am primit munții și natura, așa trebuie să le dăm mai departe. Căci lumea nu începe și nu se termină cu noi. Suntem doar călători în oceanul clipelor spulberate de vântul veacurilor. Și a fi călător, o umbră ce a învățat să danseze printre picuri de ploaie, ar trebui să ne fie de ajuns…
Pag. 22-23
Alpinism
Cheile Bicazului despre sus, de jos în sus – de Cătălin CREȚU
Îmi e cumva greu să scriu despre Cheile Bicazului, pentru că nu mai am exercițiul executării unui text la comandă, fără să mă implic. Și ca să mă implic, să iasă cum trebuie, am nevoie de timp, de liniște, de introspecție. Le am oare? Pot să las deoparte agitația mea caracteristică și să pun, iarăși, mâna pe creion, așa cum adesea o făceam pe vremuri? Cam astea-s dilemele pe care încerc să le diger de când domnul Mihai Vasile mi-a propus o colaborare cu România pitorească, sugerându-mi să scriu despre zona pe care o frecventez intens, de mulți ani, zona care îmi este nu dragă, ci intimă, zona care m-a format ca alpinist, ca om de munte, care m-a ajutat să descifrez alfabetul cățărării…
…Buuuun! Să nu uităm că acum suntem la nivelul șoselei și că facem o plimbare de alfabetizare printre pereți. Dacă nu e weekend și mașinile nu se strecoară greoi printre tarabe și serpentine, cu atât mai bine…
…Cam asta ar fi alfabetizarea în Cheile Bicazului, dar ce să faci cu o simplă alfabetizare? Detaliile sunt cele care fac viața frumoasă, cărțile importante sunt cele la care revii, iar alfabetul deprins astăzi ne ajută să mergem mai departe, mai sus. Și în următoarele relatări vom schimba perspectiva, vom privi în jos, din pereți către șosea. Urcăm? Cu ce traseu să începem? Partea interesantă e acolo sus, nu pe asfalt. De unde să știe furnicile cum văd păsările lumea?
Pag. 24
Alpinism
Traseul Frontal din Diana – de Mihai CERNAT
Piatra Craiului este un masiv montan ce cuprinde o suită de trasee alpine frumoase, dispuse în diverse zone. O astfel de zonă este cea a Turnurilor Dianei. Într-o zi de sfârșit de vară, eu, împreună cu Andreea, am abordat Traseul Frontal din Turnul Galben al Dianei (grad 4A, 5 lungimi de coardă). Din poteca ce urcă pe Padina Popii, după circa un sfert de oră de mers de la Refugiul Diana, pe partea stângă este intrarea în traseul respectiv. Ne-am echipat cu cele necesare unui traseu de alpinism: hamuri, căști, carabiniere, bucle etc. și, desigur, ne-am legat în coardă. Andreea, cu un tonus bun, a pornit cap de coardă. Eu, din poziția de secund, o filam, iar când se putea mai făceam câte o fotografie…
Pag. 25-26
Prin munții altora
Ascensiune pe Dom – de Dinu MITITEANU
Dom, numit mai exact Dom de Mischabel, cu ai săi 4.545 m, este al 3-lea vârf al Alpilor după Mont Blanc și Monte Rosa. Se află în grupul Alpii Penini, în cantonul Valais, pe înalta creastă dintre două văi, cunoscute mai ales prin celebrele stațiuni Täsch și Zermatt de pe valea Matter și Saas Grund și Saas Fee de pe valea Saaser. Dom-ul este cel mai înalt munte din Elveția; vârful Punta Dufour din masivul Monte Rosa are înălțimea mai mare (4.634 m), dar este situat pe linia de graniță dintre Elveția și Italia.
Sosisem cu câteva zile mai înainte în Elveția. Ne „sudasem” recent echipa (Dragoș, Raluca și noi doi) în masivul Wilder Kaizer, o „Piatra Craiului” a Austriei, apoi ne făcusem aclimatizarea traversând vârful Morteratsch (3.751 m) de la cabana Boval la cabana Tschierva…
Pag 26-27
Şi eu am îndrăgit munţii! – de Cosmin MUNTEANU
Tot ce voi povesti în această scrisoare aş vrea să fie considerat ca fiind un elogiu adus munților şi lui Ionel Coman. În fond, eu nu sunt decât un fel de admirator de-al lor şi de-al lui. L-am descoperit pe Ionel Coman târziu. Am citit, în anul III de facultate, prin 1995-1996, cartea „Am îndrăgit munții”, carte împrumutată de la un prieten. Întâi pozele, apoi textul, mi-au plăcut la nebunie. Am recitit-o apoi, de mai multe ori de-a lungul timpului. Apoi, am început să caut prin anticariatele din București, unde eram student, cărţi despre munți şi, încet, încet, am strâns cărţile de munte până în ziua de azi, pe vreo 3-4 rafturi de bibliotecă. Am cumpărat aproape tot ce a scris Ionel Coman, mai puțin prima lui carte, „Mic manual de alpinism”. I-am descoperit astfel, prin anticariate şi la Biblioteca Națională, pe Walter Kargel, pe Mircea Noaghiu sau pe Niculae Baticu. Şi aşa, i-am cunoscut mai bine citindu-le rândurile scrise prin cărţi, reviste sau pe internet…
Pag 27
Ecoturism
Conferință Internaţională la Poiana Braşov – de Mihai VASILE
La Conferința Internațională de Ecoturism, desfășurată la Poiana Braşov, au participat peste 60 dintre cei mai buni specialiști în domeniu, veniţi din 20 de ţări europene. Într-o pauză a lucrărilor Conferinței am stat de vorbă cu doamna Mary Mulvey, Chief Executive Officer EcoTourism Irlanda, care mi-a spus: În România am văzut că vă pasă de destinațiile turistice, vă pasă de felul în care turismul şi natura ar trebui să conviețuiască, sunteţi preocupați ca impactul turismului asupra mediului să fie foarte mic spre inexistent. În plus, trebuie să vă asigurați că banii rămân în sat, în locul unde se face turismul ecologic. De exemplu, în insulele Galapagos, turiştii lasă milioane de dolari, pentru că vizitatorilor le pasă. În România, aveți șansă să faceți lucrurile aşa cum trebuie, să aduceți oameni care să vadă locuri unice, să cheltuiască banii corect, respectând natura şi ajutând comunitățile locale. Ați fi foarte imaturi, ca ţară, dacă ați spune „trebuie doar să luăm”! Personal, prefer să merg în excursii în care tour-operatorul a înţeles că natura trebuie deranjată cât mai puţin. Îmi place un operator canadian care organizează un turism de aventură cu grupuri de maximum 12 persoane. Am fost cu ei în Peru, Cuba, Costa Rica. Astfel, am înţeles cum este viaţa oamenilor de pe acolo, le-am înţeles mâncarea, am avut cele mai bune experienţe cu localnicii. Este adevărat că am plătit mai mulţi bani pentru aceste experienţe, dar am fost convinsă că banii dați în plus ajung la localnici. Care sunt principiile care trebuie să guverneze un turism ecologic? Mâncare bună, mâncarea locului, respect pentru comunitățile locale!”
Pag 28-29
Din evenimentele muntelui
Salvamont Lupeni – de Ovidiu BĂRĂIAN
Așa cum am promis în numărul trecut, de data aceasta voi vorbi despre activitatea serviciului public Salvamont Lupeni, care acționează în zona centrală și sudică a acestui fantastic masiv muntos de la noi, muntele superlativelor, Masivul Retezat. De la cel mai întins lac glaciar din România, Bucura (10,5 ha), la cel mai adânc lac glaciar, Zănoaga (29 m), la acea minunată salbă de lacuri: Lia, Ana, Florica, Viorica, Tăul Porții, la cel mai sus situat lac, Tăul Agățat de sub Vârful Judele (2.200 m), la cel mai frumos lac, Tăul Galeșu, la splendoarea rododendronului înflorit din luna iunie, totul îi atrage ca un magnet pe iubitorii adevărați ai muntelui. Masivul Retezat are forma unei palme, centrul fiind la Tăul Bucura, iar degetele, acele creste care se desprind din creasta principală: Muchia Lolaia, Creasta Stânișoarei, Creasta Pietrele, spre nord. Cu tot aspectul său de cetate în ruină dat de lespezile care stau unele peste altele în echilibru destul de instabil, muntele este foarte primitor, pe sub foarte multe poteci putând fi auzit susurul apei care izvorăște de peste tot. Mai există ciopoarele de capre negre adunate de multe ori în rezervația științifică Gemenele și multitudinea de marmote care s-au aclimatizat perfect în Retezat. Suprafața totală a Parcului Național Retezat este de 37.000 ha…
Pag 29
Portret în mișcare
Mihai Gușeilă este un ardelean inimos, pentru care turismul, în cele mai felurite formule, reprezintă un veritabil mod de viață. Mai exact, nu poate concepe viața fără mișcare și orientare, fără natură și prieteni de drumeție în preajma lui. De mulți ani de zile, dânsul este președintele Secției de Turism Sportiv și Orientare din cadrul C.S.M. Codlea. O grupare care a contribuit sistematic la faima clubului, ca și a orașului Codlea, fapt pentru care consiliul local și primăria dau și câte o mână de ajutor acestui pasionat grup de drumeți…
Pag. 30
Prin munţii altora
Români în Munții Atlas (II) – de Adi NEGREAN
…Suntem cu toți pe Jebel Toubkal, la 4.167 m! Ne felicităm, ne fotografiem… Bucuria este mare, panorama superbă. Ce sentiment fantastic trăiesc de fiecare dată când ajung pe un vârf, un sentiment atât de puternic încât, indiferent prin ce am trecut ca să ajung acolo, simt nevoia să repet acest fel de experiență. Am uitat tot vântul și frigul pe care a trebuit să-l înfrunt doar cu o oră înainte şi sunt fericit! De aici, de pe cel mai înalt munte al Marocului, mă gândesc la cei dragi mie, la familie, la prietenii pe care i-am lăsat acasă, mă gândesc la toți cei pe care-i cunosc și îmi doresc ca să le transmit şi lor trăirile și experiențele mele. Am stat mai bine de o oră pe vârf și m-am bucurat de vremea bună şi de priveliște. Reușisem să ating cel mai important obiectiv al expediției. Eram pe vârful Djebel Toubkal și nu urcasem oricum, ci în condiții de iarnă…
Pag. 31
Călătoriile AJTR
Odesa – de Mihai OGRINJI
…Urme, urme românești, sunt multe de căutat și de găsit la Odesa. Acest Porto-Franco, cosmopolit ca orice urbe de felul ei, are și trebuie să aibă un răsunet aparte în conștiința românilor. În 1885, în luna august, Eminescu ajunge la Kuialnik, lângă Odesa, cu speranța că își va tămădui cât de cât suferințele printr-o cură cu apele lacului de acolo. Mulți alți moldoveni și-au legat numele de Odesa: Mihail Kogălniceanu, Ion Neaga, Constantin Stamati Ciurea, Constantin Stere. Dar și Octavian Goga. Era cât pe ce să ajungă la Odesa, în timpul primului război mondial, chiar regele Ferdinand și Regina Maria, însoțiți de o suită pe măsură. Bine că nu s-a întâmplat așa. A făcut-o, în schimb, în 1918, principele moștenitor Carol, care s-a căsătorit cu Zizi Lambrino la Odesa, căsătorie declarată ulterior morganatică. Nu mai vorbim de al Doilea Război Mondial, de Comandamentul Militar Român, care a fost aruncat în aer, de mareșalul Ion Antonescu, de basarabeanul Gherman Pântea, primarul Odesei în perioada 1941-1944. Să mai pomenim și cartierul Moldoveanca?
Pag. 32
Răscruci basarabene – Iubirea cea dintâi (IV)
Nistru-‘87 – de Alecu RENIŢĂ
La Rudi intri ca într-o catedrală superbă, uriaşă, în care toate sunt pline de sensuri şi taine. Ca nicăieri în altă parte, aici, sub respirația divină a naturii, te simţi mistuit de un fi or necunoscut, venit din adâncuri ancestrale, care răscolește în surdină dureri părăsite, înfrângeri tăinuite, întrebări uitate, suferințe nevindecate, jurăminte nerostite, rugăminți neauzite şi înălțări spre mântuire. La Rudi, o pajură nevăzută, scăpată din colivia străină din depărtările estice, îţi dă târcoale şi se înalţă, zboară peste Nistru şi se reîntoarce, caută un pământ vechi, matern şi, nefiind sigură că urmașii ei o aşteaptă în cuibul milenar, face rotocoale neînţelese peste imensitatea pădurii seculare, apoi iarăşi se apropie de tine să vadă că nu o întâmpini în genunchi, flutură aripile uriaşe de stăpână şi simţi cum văzduhurile se cutremură şi te apucă groaza că se vor deschide cerurile fără să se facă dreptate şi nedreptățiților. Pajura dispare. Rămâi singur cu frământările şi căutările tale…
