- Mihai OGRINJI
Când n-ai timp să te ocupi de „licoarea zeilor”, al doilea cel mai complex produs natural – primul li-l datorăm mamelor noastre (apud acad. Valeriu D. Cotea, în discursul de primire, ca membru deplin, în Academia Română) – vinul, fiindcă despre el este vorba, se învechește. Îi sporesc virtuțile însă numai dacă provine dintr-o recoltă de calitate. Vă amintiți, probabil, și zicerea lui Păstorel Teodoreanu, cum că vinul este o ființă vie, se naște, face de toate, mai puțin isprava de a se reproduce…
De ani și ani mă tot învârt pe lângă aceste sticle – mai am și altele, fără a mă lăuda – și nu m-am învrednicit să le cunosc de-a pururea…
Știu însă ce înseamnă vinurile vechi și foarte vechi. Nu pot uita, de pildă, o „tânără” Fetească neagră, în etate de vreo 15 ani, cu care ne-am delectat, trei inși, la vinoteca de la Tohani, una dintre cele mai mari din țară la acea vreme (înainte de 1989). Acum, nu mai știu ce s-o fi ales de ea…
Scrie, pe eticheta dintre cele două „grații”: Grasă de Cotnari/ Viile Axinte/ Rec. 1938. Restul nu mai contează, poate…
Cealaltă „ființă” este mai tânără. Dăm citire etichetei bătute la mașina de scris: „Stațiunea de Cercetări/ Viticole Murfatlar/ Basarabi-Constanța/ Merlot/ Rec. 1961”.
Ce-am mai putea adăuga? Ne ajută, ca întotdeauna, Eminescu: „Puțin vin bun ascute mintea. Mai mult o tocește…”
