- Mihai OGRINJI
Ce puteţi crede despre dedesubturile unui „Pomme d’Or”, care i s-a dăruit unei firme precum Blue Air, iar o forţă mondială în industria ospeţiei, cum este Germania, nu s-a pricopsit cu nici un premiu de acest fel? România, în schimb, e pe cale să-şi umple o lădiţa! De ce România pune… gura la mere pădureţe? Ştiu FIJET&…fiiiiii. Dar să nu anticipăm!
Îmi voi ridica în cap, poate, pe unii confraţi, afirmând că ziariştii – şi mai cu seamă cei de turism (specializaţi, atât cât pot fi de specializaţi, sau doar acreditaţi la instituţiile de profil) – sunt, în general, mari amatori de chilipiruri. Călătorii cât mai dese şi, pe cât posibil, exotice pe „dai boj” – moca, în limbaj mirean -, gratuităţi pe pământ şi în cer, trataţii abundente, alte şi alte asemenea „atenţii”, primite cu aerul mofturos că le bine-merită, dar… Iar de se întâmplă – atunci când se întâmplă – și câteva rânduri acolo, într-o pagină de ziar – care jurnal, poate vă întrebaţi -, un-două cadre la vreo televiziune, vreo declaraţie la nu ştiu ce post de radio, mă rog, fie şi o fotografie în nu ştiu ce revistă reprezintă, vezi Doamne, un „decont” cu vârf şi îndesat. Ba își închipuie că li s-ar cuveni chiar şi firitiseli.
Să fie clar din capul locului: sunt deprinderi neinventate de români. Dar asta nu scuză cu nimic comportamentul unora dintre ei. Astfel de mişmaşuri s-au petrecut și se petrec, așadar, nu numai la noi, ci, „omeneşti” fiind, mai peste tot în lume. Rețeta este simplă. Mai mulţi jurnalişti, când își fixează un „ideal”, pun, de pildă, de o asociaţie profesională; desigur, non-profit. Numai că… profitul capătă anvergură – doar un beneficiu e tot omul… – mai cu seamă când conclavul cu pricina are întindere transfrontalieră. Globalizarea ştie ea bine ce vrea… Astfel de Federaţii vieţuiesc pe toate continentele, „comitetele lor directoare” putând umple cu glorie şi prestigiu – vorba vine – şi pe cei care merită şi pe cei care nu merită un „premiu”, o distincţie onestă, acolo. Iată c-am ajuns, poate prea pe ocolite, la Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET) și… Merele de aur.
Întemeiată la 4 decembrie 1954, FIJET era un produs al serviciilor secrete rusești (URSS), care năştea sau infesta orice tip de asociaţie, organizaţie, instituţie din Occident. Sub mantaua roșie a Kremlinului s-au aciuat fel de fel de condeie nu numai după Al Doilea Război Mondial, ci cu mult mai înainte. Amintiţi-vă de H. Barbusse, R. Rolland, N. Kazantzakis, Panait Istrati, dar și de un J.P. Sartre, A. Gide și așa mai departe, intraţi laolaltă în solda „comunismului sovietic victorios”… (Că Panait Istrati, ulterior, avea să dreagă, cumva, busuiocul în samovarul căinței, al răbufnirii, dacă vreți, prin „Spovedania unui învins”, asta-i altă poveste.) Desigur, FIJET n-a avut şi nu va avea niciodată nume care să se apropie cât de cât de valoarea literară a celor pomeniţi mai sus. Poate, doar, de caracterul lor… Oricum, ceea ce s-a întâmplat atunci – și ulterior – în lumea jurnaliştilor călători și de călătorie reprezintă chisoagă față de rechinii de astăzi – șefi de guverne, miniștri, actori etc. – adunați ciopor la ugerul lui Putin.
Ei bine, o serie de jurnalişti români de pe la mijlocul anilor 50 ai veacului trecut – mai exact, în 1956 – nu puteau rămâne mai pre din jos. Nici n-aveau cum. Ordinul și serviciile – de altă natură, decât turismul ca vocaţie – se executau, nu se discutau.. Calapodul de la Bruxelles – parcă am mai auzit de acest centru, concurat în unele privințe doar de Viena forever – a fost stabilit, desigur, de „părinții fondatori” – jurnalişti de stânga din Belgia, Franța și Italia – prin care orice Asociaţie naţională (preponderent est-comuniste) trebuia să păstreze în denumirea lor coada Federației. Adică, ARJET însemna Asociația Română a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, care adera la FIJET și intra în „drepturi depline” în primăvara anului 1958. La fel s-a întâmplat cu Asociaţia Ungară a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (AUJET), Asociația Bulgară a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (ABJET) etc.
Umblu printr-un maldăr de dosare pline cu statute, adrese, liste, organizări de conferinţe, adunări generale, congrese, note, scrisori expediate de staff-ul FIJET către afiliata sa ARJET. O adevărată luptă de tranşee. De la desele modificări ale statutului – cu acerbe scânteieri între reprezentarea de tip internaţional sau naţional, sau pentru prevederea „o ţară, un vot”, şi nu un vot la 50 de membri dintr-o asociaţie naţională, care „avantaja ţările mari” – la bătălia pentru funcţiile de conducere. Ori intervenţia directă a preşedintelui FIJET de atunci, francez de felul lui, pentru realizarea unui ghid despre România (tiraj 20.000 de exemplare, cu un preţ de 250.000 lei – ce bănăret! -, în valută convertibilă). Nu mai vorbim de solicitările pentru călătorii de documentare ale numeroşilor muşterii, de faptul că veneau însoţiţi de neveste, de copii, de amante, de alte obligaţii. Coterii de toată splendoarea.
Prima recompensă avea să vină destul de târziu. În perioada 29 septembrie – 9 octombrie 1973, România comunistă găzduia Congresul al XVIII-lea şi Adunarea Generală ale FIJET. Un sejur pe cinste, pe care, poate, îl vom povesti cu un alt prilej. Doi ani mai târziu, în 1975, România era gratulată cu primul „Pomme d’Or”. Până la urmă a fost un gest corect, cumva, fiindcă nu se făcea altceva decât recunoaşterea unor valori care, ulterior, aveau să intre pe lista monumentelor Patrimoniului UNESCO. Este vorba de bisericile pictate din Bucovina. Desfăşurarea de forţe a fost impresionantă, greu de imaginat astăzi: miniştri, primi secretari, fețe bisericești, lume-lume… Sărbătoarea de neuitat a evenimentului a avut loc a doua zi de Paști, vizita bord-ului și a altor invitați derulându-se în perioada 24 aprilie – 1 Mai.
Și totuşi, între premiul din 1975 – imaginile ilustrează evenimentul și diverse momente din acele zile – și merele pădurețe din ultimii ani există o mare diferență…
An de an, din 1957 şi până azi, FIJET oferă „Mere de aur” oricărei ţări dispusă să suporte cheltuielile pentru adunări generale, congrese, călătorii „exploratorii” ale board-ului, multe alte vizite și festivităţi. Fără însă nici un efect. Absolut nici unul. Sunt bani aruncaţi pur și simplu prostește de Ministerul Turismului sau diverse autorități locale. De ce sunt cultivaţi asemenea ziarişti ai FIJET-ului, cam fără treabă prin ţara lor, care sunt, în bună parte dintre ei, în vârstă, lipsiţi de mijloace elementare pentru promovarea cu adevărat a unei destinaţii turistice? Și nu se face o propagandă sănătoasă, profesionistă, de calitate? În plus, de mai bine de un deceniu, FIJET a devenit o afacere arăbească. Iar România, intrând și cu alte evenimente în siajul acestei nebuloase nord-africane, continuă să umble – în folosul cui? – după potcoave de cai morți. Măcar de-ar fi fost ale unora pur sânge…
Dar această fabuloasă industrie a turismului, la nivel mondial, este cu totul altceva. Mai ales prin ceea ce nu se știe și nu se vede. De către toată lumea…
