- Mihai OGRINJI
Vine o vârstă când veștile sucesc toate bucuriile de altădată. Pe câte drumuri n-am plecat, având azimut de avarie „Dealurile Prutului”, în formatul Igor Butnaru – la volan și „producător voce” (cânta superb, dureri ardelenești, deși de baștină era basarabean-bucovinean) -, Mihai Creangă – omul orchestră – și semnatarul acestei tristeți adânci, uneori textier de genul „Igoraș de apă rece/ Via vine, vinul trece…”? Igor Butnaru, de care am fost legat prin multe, multe întâmplări, n-a fost, cred, niciodată trist. Avea la El totdeauna o glumă cu care să te îmbărbăteze… Știu bine ce spun, fiindcă am fost și colegi de celulă de spital. Pardon, de „Rezerva 5”, dacă nu mă înșel…Toți cei trei din imagine – pe mine m-am exclus, cum e și normal – ne-am întâlnit de multe ori și ne-am bucurat, totdeauna, cu… măsură, ca și cum ar fi fost ultima dată când ne vedeam. A fost…
Dumnezeu să-i odihnească pe toți trei în pace. Condoleanțe d-nei Rodica și lui Flavius.