România pitorească nr. 1/ 2022 (508)

• Pag: 2

• Pag: 3 și 14

• Pag: 4-10
• Via Transilvanica sau drumul care unește – text și foto: Dinu și Marlene MITITEANU

Este cel mai cunoscut şi mai atractiv traseu marcat pentru amatorii de drumeţie „de lung parcurs”, cam 1.400 km, care trece prin zece județe: SV, BN,MS, HR, BV, 5B,AB, UD, CS, MH. Așadar, traversează România în diagonală, de la Putna lui Ștefan cel Mare la Drobeta-Turnu Severin de la Dunăre. Care în anii următori va lua o amploare explozivă atâtea număr de participanți, cât şi ca „bază materială”: întreținerea și perfecționarea marcajelor şi amenajărilor, creșterea numărului de pensiuni de pe traseu şi modernizarea lor. Entuziaștii care l-au gândit şi realizat merită asta pe deplin, merită admirația şi mulțumirile celor tot mai mulți care parcurg integral sau tronsoane ale îndrăgitei „Via”… (Citiți continuarea în revistă).

• Pag: 11
• Zidiri și vremuri
• Biserica fortificată de la Rotbav – de Gino-Mario CRĂCIUN

Întemeiată de coloniştii saşi în secolul al Xlll-lea, numele iniţial al localităţii a fost Rotbach, adică Pârâul Roşu. Denumirea se pare că s-ar datora unui eveniment tragic, în urma căruia o mare parte dintre familiile fondatoare şi-ar fi pierdut viaţa, înroşind cu sângele lor apa pârâului.

Prima atestare documentară datează din anul 1371, biserica – vizibilă de la distanţă – fiind ridicată însă mai devreme, pe la 1300. O biserică-sală, cu tavan drept, cor pătrat şi o absidă semicirculară. În veacul următor sunt ridicate şi zidurile de incintă, cu înălţimea de şase metri, fiind sprijinite de contraforturi şi înzestrate cu metereze şi drum de strajă. Datorită apropierii de zidul de incintă, clopotniţa a fost fortificată şi ea, fiecare nivel fiind prevăzut cu nişe de tragere, dar şi cu guri pentru păcură încinsă. Vechiul turn al porţii găzduia administraţia aşezării şi o celulă pentru deţinuţi. Desigur, masivul zid de apărare adăpostea magazii, ateliere, o bucătărie comună, biserica-cetate fiind loc de refugiu pentru săteni în faţa năvălitorilor… (Citiți continuarea în revistă).

• Pag: 12-13

• Pag: 15-17
• Timișoara 2023
• LUMINILE ȘI UMBRELE unei CAPITALE EUROPENE A CULTURII – de Gheorghe CRIȘAN

Fără îndoială, apariţia pandemiei – care a stat la baza deciziei de amânare, din 2021 în 2023, a funcţionării Timişoarei ca şi Capitală Europeană a Culturii – a reprezentat, paradoxal, o şansă pentru autorităţile locale şi, implicit, pentru locuitorii acestui oraş. Căci, cel puţin declarativ, bănăţenii îşi doresc dintotdeauna, cu orice preţ, să fie fruncea, dovadă fiind şi numeroasele premiere – în multiple domenii de activitate – pe care aceştia le-au marcat, de-a lungul deceniilor, la nivel naţional şi internaţional. Premiere care, de altfel, au şi stat la baza multor argumente care au compus dosarul de candidatură, depus încă din 2016, pentru acordarea acestui onorant titlu european. Un dosar cuprinzând un program cultural original, cu obiective de infrastructură culturală, de turism şi de transport, cu un buget distinct şi cu o entitate de implementare şi, mai ales, cu o serie de angajamente financiare de susţinere a tuturor demersurilor prognozate. O finanţare care s-a droit a fi stabilă şi predictibilă, realizată printr-o colaborare între autorităţile publice de la toate nivelele, în consonanţă cu obiectivele incluse în documentul de referinţă care a stat la baza acordării titlului, acel bid-book ce trebuie să reprezinte programul de căpătâi al tuturor actorilor implicaţi… (Citiți continuarea în revistă).

• Pag: 18-23

Pag: 24-26

• Pag: 27
• Sub zodia lui Bachus
• Vinuri, degustări și ziceri – de M.O. BROD

Se vorbeşte foarte puţin, dacă nu chiar deloc, despre admirabila galerie de specialişti în viticultură şi vinificaţie, care, în condiţiile de dinainte de 1989, au adăugat vinului românesc un prestigiu ce merită tot respectul. Iată că, înainte de Crăciun, din laşi, cel mai încântător oraş al României, m-a sunat la telefon – se întâmplă să vorbim adeseori – bunul meu prieten dr. ing. Viorel Ralea, un excelent oenolog. Din una-alta, şi-a amintit şi despre o degustare cu totul specială. Mai exact, despre o „ceremonie” din anul 1997, la care a participat Regele Mihai şi Regina Ana, aflaţi în vizită la laşi. Evenimentul s-a petrecut la o cramă a podgoriei Bucium. Ei bine, nu pot să vă povestesc pe scurt despre degustarea cu pricina, fără a pomeni de specialistul care, în bună măsură, a ctitorit vinurilor din podgoria ieşeană o faimă de invidiat. Este vorba de regretatul dr. ing. Gheorghe Anghel, şeful Combinatului de vinificaţie a I.A. Bucium, cum se numea pe atunci, şi din partea căruia m-am bucurat de o caldă prietenie. Se întâmpla asta încă de la începutul anilor 80 ai veacului trecut, Gheorghe Anghel fiind, încă de pe atunci, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în vinificaţie, între altele şi realizatorul şampaniei tip „astispumante” din ravac de Muscat-Ottonel, dar şi întemeietorul muzeului de la Combinatul din str. Plopii fără soţ. Om de condei, autor de cărţi, domnia-sa a fost un delicat prieten al oamenilor de cultură, în special, desigur, al celor din laşi… (Citiți continuarea în revistă).

• Pag: 28-29

• Pag: 30-33
• Pe 2 roți
• Prin ținutul Buzăului – text și foto: Lucian CRIȘAN

Prima dată am ajuns în zonă în urmă cu aproximativ 6 ani, făcând o oprire la întoarcere din Delta Dunării. Am stat puţin atunci, însă suficient pentru a realiza potenţialul turistic şi a dori să mai revin. Mi-a rămas şi acum în minte ploaia puternică ce m-a prins în apropiere de Buzău, ocazie cu care maşina şi-a căpătat numele de bolid datorită „toanelor” de a înceta să mai funcţioneze când era ploaie sau când nu avea chef. A doua vizită în zonă a fost la finalul anului 2020, de data aceasta am stat mai mult şi am văzut pe lângă Vulcani, respectiv munţii de sare de la Mânzăleşti şi focul viu de la Terca, Munţii Siriu şi Valea Buzăului. Totuşi, parcă nu era suficient, era prea în viteză şi în plus drumurile se pretau la o tură de MTB, aşa că am revenit în vară pentru o tură de 4 zile. Zona de interes se suprapune peste Geoparcul Ţinutul Buzăului, aşa că am plecat de la resursele şi hărţile de pe site pentru a realiza itinerariul turei. Am făcut o strigare pe grupul de la Cluj al CAR-ului, ocazie cu care au răspuns 6 colegi. Pe parcurs am rămas doar 2 entuziaşti: eu cu Andrei. Cu Andrei am făcut prima tură de cicloturism, un tur de o săptămână în zona Cazanelor Dunării prin România şi Serbia, acum 5 ani… (Citiți continuarea în revistă).

• Pag: 34

• Pag: 35

• Pag: 36
• Lecturi
• Mircea Baron: Drumul Poștalioanelor din Pasul Vâlcan – de M.O. BROT

O carte care m-a captivat şi pe care am citit-o pe nerăsuflate. Recunosc, sunt puţin invidios pe cei care au şi străbătut şi bătut acest drum, acest meleag. Este o lucrare de ţinută, extrem de bine documentată, cu scriitură sobră, fară ambiguităţi. Dincolo de relieful extrem de accidentat, „drumul prin Pasul Vulcan (…) ce leagă şi astăzi comuna Schela din Gorj cu oraşul Vulcan (…) a fost principala cale de trecere dinspre teritoriile de la sud de Carpaţii Meridionali spre Transilvania. Acest drum se continua cu drumul care trecea de la Vulcan, prin Crividia şi peste Pasul Dealu Babii – 931 m altitudine – la Crivadia şi ajungea în Ţara Haţegului, drum existent şi astăzi, dar folosit mai ales de localnici pentru nevoi pastorale. Iar această cale de circulaţie, care leagă practic, prin Valea Jiului, Transilvania de Ţara Românească, poartă uzual denumirea de„drumul poştalioanelor.”… (Citiți continuarea în revistă).

Pag: 36-38

• Pag: 39-40
• Montana
• Muntele mai altfel – de Dinu și Marlene MITITEANU

Din toate turele ce le-am făcut prin munţi avem amintiri dragi. Dar după câteva decenii, ele se mai estompează, deşi din unele ne amintim cu claritate amănunte chiar şi nesemnificative. Ciudăţeniile memoriei!

Duminică, 25 aprilie 2021, dis-de-dimineaţă – urcând pe schiuri sub un cer plin de stele şi pe o zăpadă ce sclipea la lumina lunii pline, comparam amintirile mele din munţi cu un cer înstelat plin de stele palide, dar cu câteva foarte luminoase…

Din toate turele avem desigur plăcute amintiri, dar unele „se suprapun”: văi, creste, lacuri, locuri de cort, apusuri, răsărituri, ploi, vânturi…

Pe cerul amintirilor din munte sclipesc mai puternic turele în care am trăit ceva mai deosebit: viscol de intensitate nemaiîntâlnită, cort dărâmat noaptea peste noi, acţiuni de căutare-salvare, uneori de noapte, căutare în avalanşă, ploi cu trăsnete când trebuia rapid părăsită creasta, mers mult prin white-out, când încă nu aveam GPS, ger de -22 gr.C, mers două ore cu un schiu rupt şi reparat ad-hoc… Alţii – cu cort „furat” de vânt în timp ce-l montau, cu imposibilitate de montat cortul din cauza forţei vântului şi dormit în adăpost realizat în zăpadă, primus ce nu funcţiona pentru topit zăpada, coechipieri accidentaţi grav sau mortal…

Dar „luceferi” pe cerul amintirilor rămân acele ture-cadou pe care ni le-am programat şi oferit noi înşine: cort montat pe un vârf de munte de unde să putem admira şi apusul, şi răsăritul, mers 2-3 ore la lumina lunii pline, mai ales iarna pe schiuri… (Citiți continuarea în revistă).

Pag: 41-42

Pag: 43-45

• Pag: 46-48

• Pag: 49

• Pag: 50-51
• Alpinism
• Carte de vizită – de Radu STOIAN

De mai multă vreme, Radu Stoian este o prezenţă permanentă şi foarte interesantă în paginile revistei noastre. Chiar dacă cititorii poate că nu ştiu, Radu a contribuit şi la pregătirea unor cărţi pentru tipar. O amintesc, bunăoară, pe cea din urmă, „Între două lumi”, de Viorel Nicolaescu. În toată această perioadă, mai mulţi cititori m-au tot întrebat „Cine este Radu Stoian”? De o modestie puțin obişnuită, Radu s-a lăsat greu convins să răspundă.

Citiţi acum rândurile care urmează. Veţi vedea, mai ales odată cu apariţia şi celei de-a doua părţi a textului, de ce lui Radu i se mai spune „enciclopedie alpină”. Profit de ocazie şi mai deconspir un secret. Aproape în mod sigur Radu va semna, în acest an, şi o carte în Colecția Verde. S-ar putea ca titlul ei să fie „Pioletul de Aur”. Un fel de „baston de mareşal”al alpiniştilor speciali. (M.O.)…

Cititorul care a răsfoit paginile revistei „România pitorească” şi a avut bunăvoinţa de a se arăta interesat de ceea ce am scris, trebuie să ştie că rândurile publicate s-au născut din îngemănarea a două pasiuni constante în timp: lectura şi alpinismul. Voi scrie, pe scurt, despre fiecare dintre ele, aceasta fiind şi o bună ocazie de mă prezenta, astfel încât cel ce va avea curiozitatea de a parcurge articolele ce vor urma să ştie cui dedică parte din preţiosul său timp. Am să încep cu alpinismul, întrucât acesta este subiectul principal al articolelor ce apar sub semnătura mea.„Microbul” muntelui mi-a fost inoculat încă din anii copilăriei. De la o vârstă fragedă, părinţii m-au luat în diverse drumeţii pe munte, astfel încât la numai şase sau şapte ani am ajuns pe vârful Omu, mai pe picioarele mele, mai în cârca tatălui meu. Am continuat să merg pe munte în anii liceului, desigur în masivele cele mai apropiate de casă, Bucegi şi Piatra Craiului… (Citiți continuarea în revistă).

• Pag: 52-58

• Pag: 59-62
• Atlasul ca vacanță
• Banca de date, Kosei Miya și Fănică Panciu – de Mihai OGRINJI

De unde veacuri la rând românii, în general, nu s-au rupt nici în… ruptul capului de bătătura baştinei lor, dintr-o dată, după răzmeriţa din decembrie 1989, şi-au luat pur şi simplu lumea în cap. Au lăsat şi masă şi casă, şi poartă şi patrie adorată şi s-au apucat de o hălăduială pe meridianele pământului încât e de-a mirarea să nu găseşti pe vreunul de-al nostru, în… ospeţie, şi în cele mai stranii triburi de prin pădurile Amazonului ori de prin Papua-Noua Guinee. Rătăcitori de acest fel, probabil neîntrecuţi, au mai fost, desigur, reprezentanţii „poporului sfânt”. Numai că ei umblau cu un interes clar şi… stabil, nu aşa de florile cactuşilor. Îmi vine imediat în minte luliu Popper, înfocatul aventurier de isprăvile căruia atârnă numele a două etnii, pe care tocmai le-am invocat. Cel puţin… (Citiți continuarea în revistă)

• Pag: 63

• Pag: 64