Thailanda, gust și culoare

În mijlocul Bucureștiului, întâlnire cu arta culinară thailandeză

Într-o plăcută seară de mai, ISAN Thai Kitchen și MercatoKultur au găzduit „Taste Thai Night”. Mâncărurile originare din nordul Thailandei, preparate la fața locului, asociate cu bere și sucuri din țara orhideelor, i-au încântat pe cei prezenți. A fost o simfonie de mâncăruri proaspete – capodopere de-o oră-două -, picante, pregătite în fața oaspeților, o revărsare de irezistibile mirosuri și culori.

O întâlnire gastronomică – specifică Autorității Naționale de Turism a Thailandei – condimentată și cu amintirile participanților despre frumusețile inegalabile ale „Țării Surâsului”. Da, Regatul Thai, o țară „Deschisă noilor nuanțe” – „Open to the new Shades” -, care știe să-și promoveze admirabilele atracții.

Și dacă puținele rânduri de mai sus și cele câteva fotografii de la eveniment v-au deschis poate insuficient gustul pentru gastronomia thailandeză vă invit să profitați de un supliment consistent vizitând site-ul tastethai.ro/.

Evenimentul a fost susținut de DITP ( Department of International Trade Promotion) – Budapest Office și Amazing Thailand. Întâlnirea a fost onorată – întru reușita lucrului bine făcut – de doamnele Tapanee Kruangpradit și Prakaipruek Damrongvadha – Autoritatea de Turism din Thailanda, birourile din Budapesta și Praga. Și, desigur, de Bogdan Gligor, reprezentantul pentru România al autorității de promovare turistică thailandeze.

Mihai VASILE

Categorii: Evenimente

Etichete: ,,,,

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.