Cea mai așteptată Gală a AJTR: EU CRED CĂ TURISMUL S-A NĂSCUT LA SAT…

Galele anuale ale Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România se derulau, de regulă, în preajma sau chiar în ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, sub spiritul căruia, mai cu seamă cel publicistic, bună parte dintre membrii noștri își așează „scrisul”. Adică, vorba rostită la radio, imaginea în mișcare de pe ecrane, dar și fotografiile din publicațiile care apar de sub tipar, inclusiv albume și cărți, cam tot ceea se isprăvește în alte chipuri și închipuiri ce întrupează zisa, încă din perioada interbelică, propagandă turistică.

Gala petrecută deunăzi (19 mai) a fost ceva mai specială. Pe de o parte, a repus „evenimentul” AJTR în drepturi, întrerupt anul trecut. Motivul se cunoaște: Covidul. Din acest punct de vedere, în mod cert a fost cea mai așteptată Gală. Pe de altă parte, ceremoniile noastre au beneficiat, totdeauna, de locații dintre cele mai selecte. Chiar și cele câteva „reprezentații” de dinainte de 1989. Niciodată însă nu s-au împărțit premiile într-un muzeu. Și încă ce templu al românismului: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Am dorit din capul locului ca Gala ziariștilor de turism să fie și un omagiu, binemeritat, adus și specialiștilor acestui sacru domeniu al universului rural, al culturii tradiționale și identității românești. De altfel, muzeografii din Satul din inima Capitalei, cum se mai spune, tocmai încheiaseră minunatele Zile ale Muzeului, 18 mai fiind consacrată, de ceva vreme, „Ziua internațională a muzeelor”.

Cred că vă amintiți inspirata formulare a lui Mircea Eliade: ,,Dacă poporul român dispare de pe faţa pământului şi rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va şti cine au fost românii”. Îl parafrazez, cu nedisimulată încântare, pe cel considerat unul dintre marii întemeietori ai „Istoriei religiilor”: ,,Dacă poporul român dispare de pe faţa pământului şi rămâne doar Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, lumea va şti cine au fost românii”.

Că această fabuloasă ctitorie, de pe malul lacului Herăstrău, este, probabil, cel mai expresiv și temeinic brand al turismului românesc, nu cred să existe vreo urmă de îndoială. Să ne amintim câte ceva. Muzeul a fost întemeiat în luna Florar a anului 1936, pe malul lacului Herăstrău. Acel fericit an bisect – deci, cu 29 de zile în februarie – pornise spectaculos pentru începătoarea industrie a ospitalității românești: anterior, în luna lui Făurar, fusese înființat Oficiul Național de Turism (faimosul, cândva, ONT), iar în ziua de 1 Decembrie căpăta chip nou Arcul de Triumf. Fondatorii acestei „coloane a infinitului”, cu „catargul” în adâncuri, de data asta, sunt considerați, în primul rând, Dimitrie Gusti, H. H. Stahl, Victor Ion Popa, Gheorghe Focșa (ultimii doi fiind tutoveni de baștină, astăzi meleagul făcând parte din actualul județ Vaslui). Desigur, făptuirea a fost posibilă grație lui Carol al II-lea, care, dincolo de cumplitele lui metehne, s-a implicat consistent în asemenea inițiative.

Fără cimitir, un sat poate fi considerat orfan. Gheorghe Focșa, director ani și ani la rând – am avut bucuria să-l cunosc încă din tinerețe – își doarme somnul de veci la umbra unui falnic molid din coasta bisericii maramureșene Dragomirești. Viața devotatului moldovean nu doar că s-a contopit cu cea a Satului de la Herăstrău; a fost ceva mai mult. Puțină lume știe că în anii de furie maximă a cuplului ceaușist existența Muzeului Satului a stat pe muchie de cuțit. Mai exact spus, ce doi barbari, dușmani înrăiți ai satului românesc în general, plănuiseră să demoleze și șă mute, la Mogoșoaia, excepționalul complex de civilizație și istorie rurală de la Herăstrău. Faptul că nu s-a întâmplat această teribilă nenorocire se datorează și rezistenței ieșite din comun a marelui apărător și păstrător al valorilor românești tradiționale, care a fost Gheorghe Focșa. Este și motivul pentru care specialiștii îl consideră pe blândul și permanent îngrijoratul moldovean un reîntemeietor, un veritabil părinte al Muzeului Național al Satului din București.

Au fost ani când Galele Premiilor AJTR s-au desfășurat în parteneriat cu Ministerul Turismului. În fond, prin acest eveniment, prin această ceremonie, AJTR – care în 2023 va împlini 65 de ani – dorea o celebrare a industriei ospitalității din România. Chit că unii ar putea spune că turismul se scufundă, iar baba își pune părul pe moațe. De mai mulți ani, acest parteneriat, ca și Ministerul – înființat, desființat și modificat în cele mai șocante chipuri, din interese strict politice – s-au surpat. Ministerul Turismului pare un car împotmolit în mijlocul unui drum desfundat. Într-o asemenea situație, țăranii cu minte la cap obișnuiau să schimbe boii, și nu carul, cum se întâmplă de o prea lungă perioadă de timp. Desigur, boi mai buni, și în nici un caz tot mai slabi…

Dând lista cu premianții și denumirea premiilor de la această ediție a Galei schițăm, înclin să cred, un contur și al altei realități din parohia turismului. Domeniu care – nescufundat în evul aprins al imposturii generale – se ambiționează să păstreze substanța consistentă a generozității românești în materie de ofertă turistică. Și, peste tot și toate, nădejdea incurabilă în tămăduitoarea și izbăvitoarea vreme ce va să vină…

  • Text: Mihai OGRINJI
  • Foto: Constantin DINA și Nicolae CRISTEA

Premii și premianți

Secțiunea mass-media și promovare

  • Premiul: Natura care nu minte niciodată, Dan DINU și Cosmin DUMITRACHE, pentru filmul:România sălbatică
  • Premiul: Reportajul, rafinament și umor, Nina MAY, redactor șef la publicația Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien
  • Premiul: Măria Sa Muntele, Mihail CERNAT, pentru promovarea drumețiilor alpine
  • Premiul: „Anda Raicu”, Sorenela RENIȚĂ,excelente reportaje și fotografii publicate în revista Natura (Chișinău) și pe site-ul www.presadeturism.ro
  • Premiul: Vinul – frate cu turismul, Irinel MACICI, pentru dedicație și încredere în vini-viticultura românească
  • Premiul: Viață și Mister în inima Pământului, Cristian LASCU, co-autor al excepționalului album Topolnița & Epuran
  • Premiul: Călătorește, uimește-te și iubește Regatul Siam, Anca CIUCIULIN, pentru reportaje on-line și admirabilul album Thailanda – Taină, Tihnă & Taifas
  • Premiul: Fotografia ca viață, viața ca fotografie, George DUMITRIU
  • Premiul: Cu ochii altora, Stefano CARTA, pentru filmul turistic „Atracții românești
  • Premiul: Călătorii… eterice, Valentin PROTOPOPESCU, pentru emisiunile „Texte și pretexte” turistice
  • Premiul: Cartea care zidește, Alecu RENIȚĂ, pentru Pe Nistru, spre izvoare, Editura România pitorească
  • Premiul: Cartea care zidește, Viorel NICOLAESCU, Între două lumi, Colecția Verde
  • Premiul: Cartea care zidește, Doina TOMA, pentru volumul Ascultă muntele!, Editura PRINCEPS MULTIMEDIA
  • Premiul: Cartea care zidește, Dumitru GĂLĂȚAN-JIEȚ, pentru Nedeia din Poiana Muierii, a 30-a lucrare care îi poartă semnătura
  • Premiul: La Aniversară, Revista România pitorească, 50 de ani de existență neîntreruptă; Colecția Verde, 10 ani de la apariția primei cărți
  • Premiul de Excelență: Vasile ARHIRE (Iași), pentru emisiunea „Caravana TVR 3 la tine acasă
  • Premiul de Excelență, In Memoriam, Nicolae DABIJA, mare scriitor și apărător al culturii și identității românești

Secțiunea destinații turistice, industria ospitalității, performanțe

  • Premiul: „Coloana infinitului”, Conf. univ. dr. Paula POPOIU, manager Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, pentru întreaga activitate dedicată propășirii culturii tradiționale și identității românești
  • Premiul: Via Mariae, Sebastian CĂTĂNOIU, directorul Administrației Parcului Natural Vânători-Neamț
  • Premiul Magia Înălțimilor, Ticu LĂCĂTUȘU, primul alpinist român care a urcat un optmiar și pe Everest
  • Premiul: Vivant Professores!, Gabriela ȚIGU, decan al Facultății de Business și Turism, director al Programului de studii postuniversitare Strategic Hospitality Management
  • Premiul: Roza Vânturilor,George Sorin NICOLESCU și Olimpic Internațional Turism, pentru organizarea standului României la Expoziția mondială de la Dubai
  • Premiul: „Sfânta Drumeție”, Asociația Tășuleasa Social, Bistrița-Năsăud, pentru proiectul Via Transilvanica
  • Premiul: Podurile Dunării, Lili GANCHEVA, Russe, director executiv, la împlinirea a 20 de ani a „Asociației Euroregiunea Dunubius”
  • Premiul: Podurile Dunării, Clara Victoria MĂRCULESCU, pentru Proiectele transfrontaliere Giurgiu-Ruse
  • Premiul: Ospitalitate și identitate, Nicolae AVRAM, manager al restaurantului Vatra Neamului
  • Premiul: Ctitorii turistice, Hotel EGRETA, Dunavățu de Jos – Tulcea
  • Premiul: „Apă, viață, mister”, Marcel MOCANU, „Verada Tour Guest House”, Somova-Tulcea
  • Premiul: Ca la mama acasă, Mihaela STANCIU, pensiunea „Sfântul Nicolae”, Aluniș-Prahova
  • Premiul: Longevitate și profesionalism, Dumitru FILIP, Organizația de Management a Destinației Turistice Mangalia
  • Premiul: Corectitudine și miraj, Alina MĂRCUŢĂ, Cristiana TINDECHE, Liviu MĂRCUŢĂ, pentru Contabilitatea și Analiza tehnico-economică a unităților de alimentație publică și agroturism

Secțiunea Premii de excelență

  • Premiul de Excelență: Facultatea de Business și Turism, 70 de ani de la înfiinţare
  • Premiul de Excelență: Dumitru BURTEA, președinte de onoare al ANBCT, la aniversarea a 50 de ani de la înființarea Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism
  • Premiul de Excelență: Prof. univ. dr. Cristiana CRISTUREANU, pentru întreaga activitate dedicată învățământului turistic, propășirii industriei ospitalității românești
  • Premiul de Excelență: Prof. univ. dr. Nicolae NEACȘU, pentru întreaga activitate dedicată învățământului turistic, propășirii industriei ospitalității românești
  • Premiul de Excelență: Prof. univ. dr. George ERDELI, pentru întreaga activitate dedicată învățământului turistic, propășirii industriei ospitalității românești
  • Premiul de Excelență: Petre BARON, pentru întreaga activitate dedicată propășirii industriei ospitalității, culturii și identității turistice românești
  • Premiul de Excelență: Prof. univ. dr. Nicolae DINESCU, pentru întreaga activitate dedicată propășirii industriei ospitalității, culturii și identității turistice românești
  • Premiul de Excelență: Prof. univ. dr. Rodica MINCIU, pentru întreaga activitate dedicată învățământului turistic, propășirii industriei ospitalității românești
  • Premiul de Excelență: Prof. univ. dr. Silviu NEGUȚ, pentru întreaga activitate dedicată învățământului, propășirii industriei ospitalității, identității și culturii românești
  • Premiul de Excelență: Prof. univ. dr. Ilie CRISTESCU, pentru întreaga activitate dedicată propășirii industriei ospitalității, identității și culturii românești
  • Premiul de Excelență: Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, la împlinirea a 86 de ani de la întemeiere

Categorii: Evenimente,Gala Premiilor AJTR

Etichete: ,,,

1 comentariu

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.