Text și foto: Matei O. BROT
De data asta nu stăruim asupra Domnitorului Al. I. Cuza, la fel cum nu fandăm cu gândul nici spre Iași, București ori Focșani, locuri atât de legate de Unirea Moldovei cu Țara Românească. De fapt, nu vrem să face uz de prea multe vorbe (într-o țară în care cuvântul ajuns să nu mai fie cuvânt)… Facem loc, în primul rând, unui grupaj de fotografii. (Un reportaj amplu urmând să apară luna viitoare în revista România pitorească, aflată la numărul 500 al aparițiilor sale).
Desigur, intenția noastră este de a omagia evenimentul petrecut la 24 Ianuarie 1859, fundamental pentru evoluția statalității românești. Se poate un asemenea demers cu niște imagini care prezintă o realitate catastrofală? Puteți spune că la noi se poate orice… În ce ne privește, este vorba, mai degrabă, de o formă de protest. Va stârni el un cât de mic efect în rândul celor care au distrus cu maximă bestialitate această Țară?
N-avem răspuns, atâta vreme cât un „istoric” de sorginte minoritară – Lucian Boia – lucrează cu înflăcărare cominternistă la mânjirea cu rahat roșu – scuzați expresia – a valorilor românești, a identității naționale. Și nu își molfăie hăbăucirea degeaba, decorarea lui tocmai fiind anunțată la Budapesta, Moscova urmând să anunțe și ea recompensele. Desigur, doar cele la vedere… Ei bine, tot acest lichelism ordinar este întreținut de Editura Humanitas (fosta Editură Politică), extrem de generoasă în a tipări aberațiile antiromânești ale lui L. Boia… Dar asta este altă poveste.
Citiți întregul articol aici: https://presadeturism.ro/24-ianuarie/