Azi, 6 noiembrie, ar fi fost ziua lui. Ar fi împlinit 82 de ani. La plecarea lui spre alte tărâmuri am scris câteva rânduri pe care vă invit să le citiți și să vă amintiți de omul care a deschis primul traseu de gradul „V” în Cheile Turzii.
Gânduri la plecare – de Dinu Mititeanu
…Ne-am dus apoi lângă crucea cu clopot precum cel de la Monumentul Memorandiștilor din Cluj, să mai citim încă o dată cine sunt cei care au contribuit la ridicarea ei în 2014 și alte înscrisuri. Ne întrebam oare cu ce ocazii e folosită cordelina care poate pune în mișcare clopotul.
Ne intră un mesaj din Elveția de la dragul prieten cunoscut de mulți montaniarzi ca Flo Bis: „Alpinistul Zsolt Török a murit în Făgărași!” Rămânem înmărmuriți… Sperăm să nu fie adevărat… Îl sunăm pe Florin și ne confirmă uluitoarea tristă veste. Mai primim apoi alte SMS-uri și chiar ne sună unii prieteni! Vestea e incredibilă, dar adevărată. E revoltătoare! E cumplit să moară în plină maturitate și forță Omul care are un palmares alpin atât de bogat și care avea încă multe planuri de ascensiuni în Carpați și în munții lumii… Așa că am considerat că avem voie să punem mâna pe cordelină – pe asta nu pentru a o folosi pe munte sau stâncă, ci pentru a face să răsune clopotul. Pentru a trimite în cele patru zări – spre vârfurile și munții aflați de jur-împrejur – cumplit de trista veste că impetuosul Zsolt Török din Arad a plecat în ultima sa ascensiune, spre cerul albastru…
Desele schimbări administrative și-au pus amprenta pe destinul multora dintre localitățile rurale. Slobozia din coasta Giurgiului – la o distanță de 5 kilometri – n-a făcut excepție. Când comună de sine stătătoare, când aparținând de plasa Marginea-județul Vlașca, când comună a plășii Dunărea, când comună suburbană a Giurgiului și tot așa…
Izvoarele, odinioară Chiriacu sau Beiu, înseamnă numele unei comune giurgiuvene pe blazonul căreia, fie și numai figurativ, apele și peștii ar trebui să aibă un statut privilegiat. Chiar la intrarea în localitate, pe partea dreaptă, un canal străjuit de sălcii, dar și de vreo cinci căsuțe de lemn, înșiruite de-a lungul malului, îți atrag atenția, te obligă parcă să te abați, să te oprești. O oglindă de apă, de toată frumusețea, care se tot alungește de nu-i zărești capătul, se arată ca o mare ispită nu numai pentru iubitorii „firului întins”, ci și pentru toți cei care caută și prețuiesc oaza de liniște adevărată…
Lider veritabil al dezvoltării și consacrării turismului responsabil în România, Fundația Amfiteatru – președinte d-l Aurel Borșan – s-a ilustrat cu o nouă acțiune de prestigiu: Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate. Aflat la a XI-a ediție, evenimentul s-a petrecut în ziua de 29 octombrie, la The Ark (str. Uranus 150, Sectorul 5), o „scenă” tot mai prezentă în fenomenul industriei ospitalității românești…
În orice zi de vară, pe plaja de la Gostinu te poți aștepta la un grup de motocicliști nemți care lasă „motoarele” într-o parte, se dezbracă și se aruncă în apele Dunării, să facă o baie pe cinste. Apoi, își instalează corturile, spre a se odihni peste noapte… Și nu doar turiștii germani caută acest colț de natură neprihănită, sălbatică de-a adevăratele, ci și englezi ori de alte neamuri. De unde află ei că există plaja Gostinu, lată de aproape două terenuri de fotbal? În mod sigur din comunicările lor on-line. Așa a fost și este promovată, de vreo zece ani, fără să știm această zonă binecuvântată de Dumnezeu…
Vorbind despre Herăști – Fierăștiul de odinioară – (aflat la circa 30 km de Bucureștiul, după o scurtă abatere de la șoseaua spre Oltenița), gândul îți zboară, necondiționat, spre înțeleapta Doamnă Elina, soția domnitorului Matei Basarab. Aici a copilărit cea mai deșteaptă purtătoare de coroană domnească, patroana literaturii române vechi, cum a numit-o Nicolae Iorga, împreună cu frații săi – Cazan și Orest Năsturel…
Ediție revăzută și adăugită.
Doresc ca această carte să fie poveste frumoasă despre salvarea în munți, așa cum am trăit-o, cu oameni formidabili, și o înșiruire oarecum cronologica de întâmplări care au făcut să se înființeze Salvamontul în România; dar, desigur, și ceva despre ceea ce a fost dinaintea acestui eveniment. Au fost multe situații cu oameni nefericiți, care au pățit-o prin munti, timp în care au fost semeni care, cu mijloace extrem de rudimentare, improvizații bizare chiar, i-au scos din impas pe acești „naufragiați”…
A existat o vreme când, în piețele bucureștene, Greaca era sinonimă cu peștele, cu vinul și, o vreme, cu strugurii timpurii. Lacul din coasta Dunării – al doilea ca mărime după Razelm – aproviziona Capitala țării cu crap, plătică și știucă, cu somni și ciortani, cu țipari ori raci. Pe cine să mai mire că, în perioada interbelică, Greaca era un fel de refren culinar și pentru oamenii de rând și pentru cei cu stare, bogăția ihtiologică a locului dându-i o faimă de invidiat…
