Stoc epuizat
O carte cutremurătoare
Cine îşi poate imagina literatura şi, ulterior, filmografia ruso-sovietică – spre a ne opri doar la două imperii ale artei – din care să lipsească tema războiului? Imposibil de conceput aşa ceva! De veacuri, armatele, artiștii şi pravoslavnicii ruși au făcut cumplite ravagii, prin războaiele purtate, în această parte de lume. Care parte de lume se lasă greu de conturat sub aspect terestru, cel mai bine exprimând această „calamitate geografică!” bancul care circula în a doua jumătate a veacului trecut: „Cu cine se învecinează URSS-ul?” „Cu cine vrea el!”, venea răspunsul rostit cu ochii în patru. Din nefericire, şi în zilele noastre se perpetuează această tembelă realitate ce-şi conservă cu obstinație întreaga propensiune malefico-primitivă… Faţă de România, şi-a atenuat cumva apucăturile Rusia lui Putin, comparativ cu URSS-ul de ieri ori cu Imperiul țarist de alaltăieri? Nemții de astăzi privesc România altfel decât cei care semnau, cu sovieticii, actele adiționale ale tratatului de la 23 august 1939, prin care erau tranzacționate Basarabia şi Bucovina? Sunt mai corecți americanii de azi care, cu atâta cinism, caută gazul la Pungeşti-Vaslui, decât cei din 1944, care bombardau rafinăriile prahovene şi, mai cu seamă, Bucureștiul, măcelărind, poate la fel ca teroriștii de astăzi, atâția români nevinovați? Rușii, nemții, americanii, englezii şi, mă rog, toţi ceilalţi democrați sunt cumva „atleții lui Christos” şi n-am apucat noi să aflăm încă? Despre necreștini nici nu mai este cazul să părăduim vorbele…
lată câteva dintre frământările pe care, într-un fel sau altul, Sorin Tulea şi le-a expus, cu durere şi revoltă, în paginile cărții „Amintiri din războaie neterminate”. Este o carte cutremurătoare despre războiul purtat pentru recuperarea pământurilor șterpelite de sovietici, o carte care n-a putut fi isprăvită şi publicată la timpul cuvenit, adică imediat după stingerea ultimei conflagrații mondiale. Şi asta fiindcă Sorin Tulea, la fel ca atâţia alţii care s-au luptat pentru neam şi ţară cu un eroism greu de imaginat astăzi, n-a avut șansa să-şi pună în valoare inteligenta şi competenţa, judecata cinstită şi puterea de creație, într-un cuvânt harul scriitoricesc, ci a fost silit să înfunde, pentru ani lungi şi grei, temnițele comuniste…
După decembrie 1989, am tot aşteptat să se reverse coloane întregi de cărţi ale căror manuscrise, vânate de securiști, să fi zăcut, temătoare şi înfrigurate, prin locuri dosnice. Nu prea a ieşit la lumină ceva revelator în această privință. Din păcate, fructele „literaturii de sertar”, cum au fost aureolate creațiile… nenăscute, s-au cam veștejit între iluzii şi speranțe neîmplinite. Astfel, cu atât mai îmbucurătoare sunt aparițiile editoriale aparținând unor autori fără notorietate pe câmpul literelor româneşti, însă cu o imensă glorie pe câmpul luptei antibolşevice. Mulţi dintre ei au pilotat bombardiere şi avioane de vânătoare, „memorialistica lor de război” trăgându-şi seva, mai cu seamă, din raidurile executate dincolo de Prut şi Nistru şi încă mult mai departe. Doar câteva exemple, alături de Sorin Tulea: Ion Profir cu „Singur pe cerul Stalingradului”, Tudor Greceanu cu „Drumul celor puţini”, Ion Dobran cu „Jurnalul locotenentului Dobran”, Grigore Olimp loan cu „Cronica unor destine”… înaintea lor, şi nu numai cronologic, merită să-i facem loc lui (Constantin) Virgil Gheorghiu, cu „Ard malurile Nistrului”, „Cu submarinul „Delfinul” la asediul Sevastopolului” şi „Am luptat în Crimeea”. Pomenim pe autorul excepționalului roman „Ora 25″ spre a aduce alături de aviatori – unii de mare faimă, precum Bâzu Cantacuzino ori Horia Agarici – şi pe vânătorii de munte, şi pe cavalerişti, şi pe ostaşii marinari, şi pe infanterişti, pe toţi cei care s-au jertfit pentru pământul străbun, pentru sfânta credinţă. „Numai pământul – scria C.V. Gheorghiu – nu trădează dintre toate lucrurile şi dintre toate ființele câte există pe lume…”
Fără îndoială, cărţile enumerate, ca şi celelalte care se subscriu acestui areal, sunt inegale ca acuratețe şi valoare artistică. De fapt, ele nici nu-şi revendică, în vreun fel, statutul de creație literară. Sunt cărţi vii, care ne retrocedează adevărul despre realitățile unor zeci de ani din istoria şi ființa noastră națională, şi care ne pot repune pe calea normală a românismului pentru care generaţii înălțătoare au sfidat cu viaţa sălbăticia dușmanilor noştri, Iată de ce adevărul, onestitatea, buna credință înseamnă, de data asta, mai mult decât orice metaforă inspirată sau nu ştiu ce altă figură de stil. Desigur, acolo unde acestea există lectura sporește în atracție. Dar a mai invoca şi alte circumstanțe care au vămuit pe nedrept substanța şi, de ce nu, eleganța frazei, ca să nu mai vorbim de unele neglijențe nedorite, chiar că ar fi un gest deplasat faţă de aceşti veritabili eroi care şi-au păstrat întreaga demnitate de-a lungul unei vieți dintre cele mai dramatice.
Tristețea, marea tristețe, este alta. Asemenea cărţi, care îţi pot reda bucuria şi dârzenia de a fi şi a rămâne român, asemenea lucrări, scrise cu sânge curat, sunt ocolite, sunt omise, ba găsindu-şi detractori şi acolo unde „nici cu gândul nu gândești”. Toate acestea în condiţiile în care destructurarea identității româneşti, şi nu numai, preocupă în cel mai înalt grad cu putință cumplita faună ce se abate spre România dinspre toate zările pământului.
Sorin Tulea se dovedește un excelent narator, plin de candoare, curiozitate şi ironie, de tristeți iremediabile şi de vehemență biciuitoare, dar şi de un farmec înnăscut. Are umor, la fel cum are dureri sau mari semne de întrebare despre dreptatea care guvernează, în general, călătoria noastră pe pământ. A neamului românesc, în special. „Sentințele” lui sunt, nu de puține ori, năprasnice, fără drept de recurs.
Cu siguranţă vor fi descoperite cu plăcere în paginile „războaielor neterminate” şi alte fațete ale acestui captivant aviator. Două dintre ele sper să intereseze în mod aparte pe cititorii „Colecției verzi”. Este vorba de pasiunea pentru fotografie şi pentru munte, pentru alpinism. Nu-i nici o îndoială că prin venele lui Sorin Tulea a curs nu numai sânge, ci şi un nesfârșit şi încântător şir de fotografii. A realizat fotografii aeriene, cu munţii noştri în prim-plan, ca nimeni altul în epoca sa. Mai mult, în decembrie 1941, devine, la un moment dat, şi corespondent de război. Sorin Tulea şi Heintz Schubert, un bun prieten de la Flotila germană Edelweiss, pun la cale un zbor în Crimeea. Teribila aventură este povestită în pagini cât se poate de captivante. Finalul este pe măsură: „Plecăm cu satisfacţia celor văzute – scrie Sorin Tulea – şi a recordului de a fi fost primul echipaj „din lume” pe un avion care a făcut turism aerian în Crimeea, în plin război.”
Scria cu maximă dreptate Neagu Djuvara: „Să citim cartea comandorului Tulea ca, în clipele când ne îndoim de virtuțile neamului nostru, să regăsim motive de mândrie şi de speranță.”
Am credința că de acolo, de sus, Sorin Tulea – un veșnic împătimit al înălțimilor de toate felurile – nu şi-ar dori ceva mai mult…
Mihai OGRINJI
