Stoc epuizat
Nu doar iubitorii de munte trebuie să aibă cât mai la îndemână „Cartea Munţilor”’ una dintre lucrările de căpătâi ale literaturii noastre turistice. Ci oricare cititor obișnuit, indiferent de vârstă, fiindcă autoarea, celebra Bucura Dumbravă, are în vedere nu doar altitudinile alpine otova, cu tot ce reprezintă ele, ci şi, metaforic vorbind, muntele dinăuntrul fiecăruia dintre noi. Nu poţi cuceri potecile montane, pereţii de piatră, piscurile înalte dacă, într-un fel sau altul, nu urci şi muntele din tine. Este, de fapt, aspirația sublimă şi divină – ca să păstrăm spiritul cărții – a fiecărei existențe umane.
„Cartea Munţilor” tocmai a apărut în „Colecţia Verde” a Editurii „România pitorească”. Este pentru prima dată, de la ultima ei ediție (a III- a) din 1943, când vede lumina tiparului într-o formă integrală, neavând nici un rând sau cuvânt cenzurat. Este un veritabil eveniment. Dar, poate vă întrebați, cine a fost, totuşi, Bucura Dumbravă? S-a născut la Bratislava, în anul 1868, purtând numele de Fanny Seculici (uneori apare şi cu o altă ortografie). Cinci ani mai târziu familia i se stabilește la Bucureşti, lucru obișnuit în epocă, datorită domnitorului (din 1883, rege) Carol I, în preajma căruia au venit numeroși alogeni, de expresie germană, mai cu seamă. Capitală avea să-i fie întâlnirea cu Carmen Sylva – numele literar al Reginei Elisabeta -, cea care o descoperea, ca începătoare într-ale poeziei, pe adolescenta Ștefania Seculici, încurajându-i drumețiile montane, scrisul şi apropiind-o de Curtea Regală şi cercul ei de prietene. Tot Carmen Sylva este cea care o „nășește”, dându-i pseudonimul de scriitoare – Bucura Dumbravă.
Autoarea romanelor istorice „Haiducul” (1907) şi „Pandurul” (1914) n-a fost doar o excepțională inimă legată prin toate simțurile şi tresăririle de natură, cu tot ceea ce înseamnă imensa ei bogăție, o scriitoare de un rafinament aparte, o încântătoare excepţie feminină în rândul „amanților naturii de la noi” – Calistrat Hogaș ori Nestor Urechia fiind capi de listă; Bucura Dumbravă, dincolo de grațiosul ei har în arta scrisului, s-a dovedit un neașteptat şi sârguincios om de acțiune în folosul turismului. Un remarcabil pionier al domeniului. Este poate suficient să amintim că, alături de Mihai Haret şi Emanoil Bucuţa, a întemeiat „Hanul Drumeţilor”, asociație care, între altele, a ridicat, în vara anului 1920, adăpostul din pădurea Cocora – locaș confortabil, dotat cu bibliotecă, sală de conferințe şi muzeu – „unde membrii asociaţiei, în schimbul unei plăti modeste, să capete pensiunea completă, care să-i scutească de grija adăpostului şi hranei, lăsându-le întreaga libertate de spirit pentru cunoașterea şi cercetarea Bucegiului apropiat.” Din lipsă însă de clienți – lumea a preferat hotelurile din Sinaia! – adăpostul a funcţionat doar până în septembrie 1922, când, încetându-şi existența, înregistra un deficit de peste 20.000 lei… Mai înainte de „Hanul Drumeților”, Bucura Dumbravă înființase Asociaţia „Chindia”, cu preocupări, dincolo de cele presupus oculte, de salvare a unora dintre valorilor culturii populare – dansuri, cântece, costume etc. Bucura Dumbravă s-a înălțat către un alt văzduh la întoarcerea din India, unde participase la un congres de teozofie, de care se atașase fervent în ultima parte a vieţii sale. Cu gândul la munte, poate la Bucegii săi, în primul rând, şi-a dat blândul duh departe de ţară, la Port-Said, în ziua de 26 ianuarie 1926. Mult mai multe detalii despre Bucura Dumbravă pot fi aflate în prefața dedicată volumului realizat de „România pitorească”.
Ediția apărută în „Colecţia Verde” cuprinde „Cartea Munţilor” şi „Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori” (1927). Am făcut loc – cred că apare pentru prima dată între coperți de carte – şi pentru însemnarea „O candelă…” Este un text care a fost tipărit, iniţial, în revista „Flacăra”, prin anul 1915. Noi l-am preluat însă din revista „Boabe de grâu”, din ianuarie 1933. O veritabilă bijuterie se arată şi această tristă şi superbă „metaforă”. „Are forma de scrisoare-răspuns unei prietene numite cu numele ei de munte. Cozia e, mi se pare, d-na Otilia-Mihail Oteteleşanu”, nota acelaşi Emanoil Bucuţa. Pe lângă faptul că, prin această ediție inedită ca structură, se oferă posibilitatea cunoaşterii nu numai a genezei „Cărții Munţilor”, dar şi a altor multor taine din laboratorul de creație şi preocupări teozofice ale autoarei, captivantă este şi ilustraţia de epocă. Între care şi câteva portrete ale Bucurei Dumbravă, mai puţin cunoscute.
„Cartea Munţilor”, ca şi celelalte scrieri rânduite în acest volum, reprezintă o fascinantă piatră de temelie pentru literatura de turism din România. Dincolo de trecerea anilor – care, desigur, lasă unele urme inerente – aceste fermecătoare pagini emană ceva din candoarea, prospețimea şi trăinicia Vârfului şi Lacului Bucura. Este însuși spiritul Muntelui, cu tot ceea ce, văzut şi nevăzut, ne cheamă la el…
Mihai OGRINJI
