Wild Ferenc ● Alpinism în Cheile Bicazului

Cartea costă 25 lei și poate fi comandată la adresele de e-mail romania.pit.mo sau romania.pitoreasca.33@gmail.com

În stoc

Această carte, condimentată cu foarte multe sfaturi, istorii, schițe şi caricaturi, depășește cu mult ceea ce ştim că trebuie să cuprindă un ghid al traseelor de alpinism. Este o lucrare importantă pentru alpinismul românesc, un exemplu de exactitate, obiectivitate şi responsabilitate, care încearcă să limpezească modul de abordare, cotare şi apreciere a traseelor de alpinism din țara noastră, aflate într-o mare criză de uitare şi dezinteres, în faţa traseelor de escaladă.

Sfaturile autorului, referitoare la spinoasele probleme ale gradelor de dificultate FRTA, moștenite la rândul lor din străbunul sistem Welzenbach, ale gradelor de dificultate UIAA referitoare atât la cățărarea liberă, mai exact naturală, cât şi la cea artificială, nu prea reuşesc să clarifice aceste dileme aflate şi pe plan mondial în grele impasuri, lăsând ca viitori „alpinişti virtuali” să decripteze aceste mistere.

De fapt, delimitarea traseelor de alpinism de traseele de escaladă reprezintă în momentul de faţă o mare problemă pe plan naţional şi mondial, iar folosirea prizelor naturale în sistemul „rotpunkt” şi a asigurărilor mobile ce definesc aşa numitele trasee „trad”, nu poate decât să demonstreze o spirală a evoluţiei în etica traseelor de alpinism, la originile sale din epoca Dulfer.

Multe dintre problemele ridicate în acest ghid îşi au originea în limitele regulamentelor FRTA de realizare, omologare şi gestiune a premierelor de alpinism din perioada 1950-2000, completate cu o abandonare totală a acestor trasee după această perioadă. În paranteză spus, trebuie precizat că o importantă parte a arhivei federației de specialitate, referitoare la traseele de alpinism, a fost salvată şi este protejată în gestiunea Clubului Alpin Român şi se poate consulta în biblioteca de la Căminul Alpin din Buşteni.
Încet, încet, ghidul tinde să se transforme într-un mic manual de alpinism, atacând atât problemele etice cât şi pe cele tehnice ale acestor premiere, realizate într-o continuă mutație, între evoluție şi involuție, în perioada celor cincizeci de ani susmenționați.
Este absolut normal ca şi în această lucrare, folosirea pitoanelor de expansiune să constituie o soluţie mult discutată, hulită sau apreciată, care şi-a pus o amprentă foarte importantă şi în domeniul traseelor de alpinism.

În sfârșit, acest ghid de alpinism completează o importantă pagină de istorie a alpinismului de pe meleagurile gheorghene, cu date şi nume care onorează panoplia pionerilor acestei activităţi, în evoluţia ei de la turismul montan la alpinismul de performanţă.
Caricaturile şi micile ironii inspirate de performanțele alpinismului competiţional ale „epocii de aur” reflectă vechea obișnuință a autorului de a face haz de necaz, cu speranța că acest ghid va călăuzi eficient mișcarea alpină în frumoasele şi dificilele Chei ale Bicazului.

Dan VASILESCU

Categorii: Arhivă 2014,Colecția verde,Dan Vasilescu

Etichete: ,

1 comentariu

  1. Pingback: Ionut Voda – Sport Blog » Via Ferrata in România

Lasa un mesaj

Adresa de email nu va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.