Stoc epuizat
„Colecția verde” aduce alpiniștilor, pasionaților de drumeții montane, iubitorilor de frumusețe subpământene și nu numai una dintre cele mai frumoase cărți închinate înălțimilor alpine, ca și adâncurilor românești: „Am îndrăgit munții. Amintiri despre alpinism și drumeție” de Ionel Coman. Este o ediție revăzută și adăugită, care vede lumina tiparului după exact o jumătate de veac.
Ce adăugiri conține? Mai întâi de toate, un lung interviu cu doamna Anca Coman, soția celebrului alpinist și scriitor de literatură montană, dacă putem uzita o asemenea formulă, poate incompletă sau, mai bine zis, sărăcuță în materie de cuprindere semantică. Venerabila doamnă Coman, ea însăși alpinistă – desigur, cum singură recunoaște, nu de talia celor mari – oferă, în ceea ce se numește postfața cărții, informații inedite atât despre Ionel Coman, cât și, mai larg privind lucrurile, pentru istoria alpinismului românesc. Sunt dezvăluite atât momente dramatice, cu adevărat tragice când este vorba de moartea lui Dorel Coman, fratele alpinistului, sau a lui Andrei Ghițescu, dar și, între altele, o interesantă „cheie” a cărții: misteriosul domn Mati, faimosul geolog și speolog, nu este, nu putea fi altcineva decât domnul Marcian Bleahu, drag prieten al familiei Coman.
Tot la apariții în premieră sunt de socotit și numeroasele fotografii care se încolonează alături de cele publicate în prima ediție, petrecută în vara anului 1963, sau reproducerea unei dedicații acordată bunului său prieten Walter Kargel, altă celebritate a alpinismului românesc. Merită cu prisosință să o reproducem: „Dragă Walter, Ne vedem rareori, dar gândurile noastre se întâlnesc pe munte. Suntem prieteni, pentru că realizările noastre ne bucură pe amândoi. Am îndrăgit munții, avem ce povesti și putem scrie cu pasiune pentru cei care ne înțeleg sau pot să ne înțeleagă. Prea puțini se străduiesc să mânuiască la fel de bine creionul, ca ciocanul. Cât de săraci sunt cei care urcă mai bine ca noi, dar simt mai puțin. Să-i ajutăm să iubească munții. I. Coman, 22 – XII – 1963…”
O adevărată profesiune de credință pe care o regăsim, de asemenea, și într-o scrisoare trimisă lui Dinu Mititeanu, în anul 1976: „Dragă Dle Dr. Mititeanu (+ salutări Dlui Vl. Crăciun) …Vă mulțumesc pentru aprecierile Dv., le înregistrez cu mult calm și modestie, însă cu multă bucurie. Acestea, ca și altele în ultimii ani, compensează ceea ce alpinismul „oficial” nu poate oferi. Am fost și rămân alpinist amator, și scriitor prin bunăvoință. Am încercat totdeauna să-mi împart timpul liber între familie și pasiunea mea, de aceea nu am făcut câte mi-ar fi plăcut. Am încercat să aștern pe hârtie ceea ce simți și trăiești pe munte, dar te asigur că pretinde foarte multă muncă de finisare. Am încercat să urnesc inițiative sau cel puțin să creez o atmosferă favorabilă expedițiilor românești, deoarece cred în talentul și hotărârea alpiniștilor români. I. Coman”.Dinu Mititeanu este minunatul prefațator al acestei ediții.
Tot la categoria noutăți putem situa și… omisiunile. Este vorba, mai exact, de unele pasaje, vizibil străine în corpul cărții, prin care se plătea vamă ideologică în acei cumpliți ani. Problema se discutată și astăzi. Probabil, sunt destui cei care scarmănă cu fervoare acest „compromis”. E foarte bine! Ce era de preferat: să fie refuzate acele mici „tămâieri”, specifice epocii comuniste, și „Am îndrăgit munții” să nu fie tipărită? Opțiunea autorului a fost mai mult decât salutară! Din nefericire, nu exista, pentru o carte cu adevărat valoroasă, decât soluția acestei concesii…
De data asta, noi am suprimat „impuritățile” fără a semnala gestul, în paginile respective, prin diverse semne specifice operațiunii. O vorbă veche spune, mai ales în rândul linotipiștilor și paginatorilor de odinioară – ce-a mai dat tehnologia peste noi… -, că „ce se tai nu se fluieră”. Și nici nu provoacă dureri! Am mai eliminat, tacit, și alte mici inadvertențe. Iar Dinu Mititeanu, prin câteva note de subsol, a adus și el o serie de lămuriri extrem de utile. Până și blândul Homer mai ațipea uneori…
Și fără modestele noastre intervenții, „Am îndrăgit munții” rămânea și rămâne o carte de căpătâi pentru literatura domeniului. Într-adevăr, plin de har, Ionel Coman a făcut o veritabilă literatură, captivantă și incitantă deopotrivă, din escaladări și explorarea peșterilor, din trăiri, revelații, încercări, popasuri, întoarceri în timp și pe diverse trasee. Fire curioasă, înarmat în permanență cu un umor fin, bun stăpânitor al suspansului, dar și al lirismului (ponderat), Ionel Coman înlănțuie pasteluri și povestiri (cu cap și coadă), mici poeme în proză și… trasee de-o rigoare imbatabilă, fandări în timp și în spațiu, toate la un loc alcătuind o „arhitectură” rafinată, bine echilibrată, în care dimensiunea momentului rămâne în termeni bine controlați logic. Există, în toată această carte, o febrilă aventură a cunoașterii, a premierii; nu însă și o aventură a improvizației, a instinctului necontrolat, muntele în sine fiind un ispititor deopotrivă de lacom și de fermecător. Nu știu cum să spun, dar când Ionel Coman se aburcă în coardă pe pereții de piatră ai senzația, uneori, că merge în picioare…
Am descoperit această carte cu o nespusă bucurie și am așezat-o fără nici o rezervă alături de cărțile de reper ale literaturii noastre turistice, fie că este vorba de „Pe cărări de munte” (fabuloase descrierile și pățaniile, adesea de dimensiuni cosmice, trăite și narate de Calistrat Hogaș) sau „România pitorească” a lui Al. Vlahuță, carte cu totul admirabilă, citită însă tot mai puțin, din păcate…
„Am îndrăgit munții” nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui admirator al drumețiilor alpine, a elevilor și studenților, a Ministerului Mediului și a Autorității Naționale de Turism. N-ar avea cusur nici prin biblioteci mai evghenicoase, însă am rezerve pentru apetitul întru lectură al stăpânilor acestora. Dar asta este altă poveste.
După „Alpinism. Înălțimi, riscuri, bucurii” (Walter Kargel), „Jurnalul unui alpinist și aviator” (Niculae Baticu), „Vulcani, fluvii sacre și zei de piatră” cei care vor ține în mână „Am îndrăgit munții” (Ionel Coman) vor putea afla și următoarele cărți ce vor vedea lumina tiparului în „Colecția verde” a editurii „România pitorească”. Alpinismul românesc merită să aibă o bibliotecă a lui.
Scrie Dinu Mititeanu în finalul prefeței: „Dacă aveţi în mână şi aţi deschis această carte, e dovadă că puteţi spune „am îndrăgit munţii!”. Iar dacă unii o veţi citi din curiozitate, cred că ea vă va da impulsul de a vă împrieteni cu munţii. Eu, om cu părul „închiciurat de gerurile din Carpaţi”, vă asigur că nu veţi regreta. Dacă vă veţi apropia de Măria Sa Muntele cu respectul cuvenit, vă va primi cu prietenie şi nu vă va dezamăgi niciodată.”
Perfect adevărat!
Mihai OGRINJI
