Sumar:
Pag. 2
Vitralii – Scrinul Andei
Muzeul Satului – de Anda RAICU
A fost o muncă grea , dar rostuită în bucurie şi mândrie, echipe de arhitecți, dulgheri, pictori, tapiţeri, tâmplari au lucrat fără odihnă, reușind o superbă performanţă sintetizată de marele sociolog într-o proporţie memorabilă – „numai datorită unei pregătiri de peste zece ani am putut construi în mai puţin de două luni de zile Muzeul Satului românesc”.
E un loc unde se întruchipează parcă, din culorile şi formele universului nostru ţărănesc, de data asta adânc înfiptă în pământ, precum rădăcinile, încă o Coloană a Infinitului…
Pag. 3 şi 28
Câte ceva despre
Senior voyage – de Mihai OGRINJI
În urmă cu doi ani, spaniolii lansau, și la București, programul turistic „Calypso“ destinat persoanelor din 15 țări membre ale UE, care au depășit vârsta de 55 de ani. Vacanțele oferite – şapte nopţi de cazare în hoteluri de 4* – urmau să se deruleze numai în extrasezon, un bilet costând 395 euro (prețul includea transportul cu avionul + taxele de aeroport, pensiune completă, din care nu lipseau apa şi vinul, două excursii de o jumătate de zi gratuite, asigurarea de călătorie). De asemenea, ghidul român – reprezentant al firmei românești partenere – te prelua la aeroport și te ducea la hotel, stătea lângă grup întreaga perioadă, încercând să rezolve orice problemă, încheindu-și misiunea tot la aeroport, supraveghind întoarcerea în țară a seniorilor. La cheltuielile amintite, statul spaniol mai adăuga o subvenție de 100-150
de euro pentru fiecare bilet în parte… Calculul făcut arăta că afacerea era profitabilă pentru industria turistică spaniolă. La fel, desigur, și pentru turiștii români. Acestea erau datele de pornire ale unei afaceri pe timp de criză…
Pag. 4-5
Piatra Neamţ
Gazda Congresului european al turismului rural – de Matei BROD
Organizarea la Piatra Neamț a Congresului european al turismului rural este o dovadă in plus a prestigiului de care se bucură atât ANTREC, in sine, cat și o confirmare a performanțelor pe care le-a atins industria românească a vacanțelor la țară. A devenit, fără îndoială, o adevărată industrie această formulă de vacanță, iar când pronunți sintagma turism rural îți vin imediat în gând doamnele Maria Vișan și Marilena Stoian, două energice și perseverente întemeietoare de lucrări temeinice. Să nu ne ferim de cuvinte mari. Cu toate că și înainte de 1990, mai exact pe la mijlocul anilor ’70 ai veacului trecut, au existat, pentru puțin timp, câteva nuclee de turism rural – amintiți-vă de acele sate turistice pentru străini, între care Șirnea (Brașov) și Lerești (Argeș) – de această industrie putem vorbi doar după anul 1994, când s-a înființat ANTREC, dacă nu mă înșel. Iar doamnele Maria Vișan și Marilena Stoian, in tot acest răstimp, s-au arătat ca niște veritabile eroine. Atât în țară, prin asigurarea tuturor fundamentelor necesare ideii de turism rural – inclusiv o serie de facilități legislative de mare importanță -, cat și in străinătate, prin colaborarea specială, în primul rând, cu EUROGITES…
Pag. 5
Trentino aşteaptă oaspeţi din România – de Mihai VASILE
Ar fi complicat să vă vorbesc despre toate aceste zone, mai ales că nu le-am văzut decât cu „ochii minții”, urmărind cu deosebit interes expunerea domnului Gerola cât și a colegilor domniei sale, care, fiecare, erau reprezentanții uneia dintre stațiunile din zona Trentino. Totuși, câteva cifre care apar în prezentări nu fac decât să impună respect. Val di Sole – 270 km de pârtii, 97 teleschiuri • Peio – schi la altitudinea de 3.000 m; 8 km coborâre și 1.600 m diferență de nivel • Passo Tonale – Ghețarul Presena (3016 m); 11 km coborâre și 1.800 m diferență de nivel de-a lungul pistei negre „Paradiso” și a celei roșii „Pegra” • La Folgardia- Marilleva se poate ajunge cu Express Dolomiti. Există legătură cu pârtiile din Madonna di Campiglio și Pinzolo • În zonele Madonna di Campiglio Pinzolo și Val Rendena se poate schia pe 150 km de pârtii interconectate • la Pinzolo-Campiglio este o nouă cabină expres; se schiază între 2.500 și 850 metri pe cele 95 de pârtii (44 albastre, 36 roșii și 15 negre) • Dolomiti Paganella reprezintă zona favorită pentru familiile cu copii dar și locul oficial unde se antrenează echipa de schi alpin a Norvegiei. Aici, doar(!) 50 km de pârtii sunt la dispoziția turiștilor! • Folgaria – Lavarone – 105 km de pârtii pentru schi tour; 30 de teleschiuri; șapte școli de schi; 100 km de trasee Cross-country, dar și patinoar • Val di Fiemme – 120 km de pârtii; 150 km de trasee de schi Cross-country; 5 zone de schi; trambuline pentru sărituri cu schiurile • San Martino di Castrozza – Passo Rolle – 60 km de pârtii; 23 de mijloace de transport pe cablu; două snowpark-uri sau schi nocturn la Colverde, dar și magazine rafinate și pub-uri prin stațiuni.
În zona Trentino vin anual peste 3 milioane de turiști din peste 30 de țări, 41% dintre ei, iarna. Peste 1.500 de hoteluri stau la dispoziția acestora…
Pag. 6-7
Bucovina, plai cu flori…
Casa Baciu– de Mihai OGRINJI
Acestea sunt câteva dintre principiile d-lui Ioan Baciu Țăran. Stăm de vorbă la parterul unei case la ridicarea căreia s-au respectat cu religiozitate aceste precepte. În lateral, la mijlocul încăperii, se găsește un neobișnuit „șemineu“, i
în care pâlpâie, zi și noapte, lumină de lumânare de la o Înviere la alta. Unul dintre colțurile camerei este dedicat cărții – o bibliotecă, o măsuță cu reviste -, dar și CD-urilor, televizorului. Alături, se găsește un gramofon, cu o pâlnie impresionantă, în care se produce muzică de odinioară, dar și mai dincoace, pregătită parcă anume de un DJ îndrăgostit de vremuri care au fost și nu vor mai fi niciodată. Pendulul unui ceas înalt, cu tinerețea petrecută în alt veac pe la Viena, ne face sistematic să tresărim. O oglindă mare, de pe alt perete, încearcă să cuprindă camera, perdelele de la geamurile mari își etalează și ele bunul gust, în vreme ce o vitrină ne arată provocator o bogată familie de băuturi, de la vinuri la distilate, cuibărite in ambalaje dintre cele mai diverse; inclusiv o pușcă și un pistol din sticlă pline cu… cognac. Fiecare masă în parte, cu patru și șase locuri, ar putea face parte din compoziția unui salon care se respectă. Acesta este restaurantul „Casei Baciu“.
Pag. 8
Rustic şi gustos
Tradiții şi obiceiuri populare din zona Bihorului – „Gastronomie şi tradiţii în Bihor”
Pag. 9
O pensiune celebră
Casa Matei – de Matei BROD
Cine n-a auzit de Casa Matei din Berca? Așezată pe malul Buzăului, lângă podul frumos arcuit peste râul atât de dezmierdat de vechi cântece, pensiunea a dobândit o celebritate de invidiat. Ei bine, nu vi se pare că o știți de când lumea, cu toate că, poate, n-ați ajuns niciodată aici? Ați întâlnit-o, in schimb, in ghiduri vestite, in care nu încape oricine, precum Michelin vert sau Guide du routard, in mod sigur nu vă este străin nici faptul că a fost răsplătită cu numeroase premii, între care și Margareta de aur – trofeul ANTREC pentru gastronomie. Toate aceste isprăvi s-au produs într-un răstimp foarte scurt, de invidiat, dacă ținem seama că la începutul acestui an, chiar in prima lui zi, Casa Matei a împlinit nici mai mult și nici mai puțin de un lustru de la lansarea în circuitul industriei ospitalității. „Am deschis pensiunea exact în ziua în care România devenea membră a Uniunii Europene, ne spunea doamna dr. Simona Tănase, patroana acestei unități turistice. Gestul nostru se dorea, între altele, o garanție că vom asigura standardele de calitate specifice turismului european civilizat“. Cu o căldură și blândețe tipice moldovencelor – domnia sa este băcăuancă de baștină – doamna Tănase ne-a vorbit cu de-amănuntul despre punctele forte ale pensiunii, pornind cu bucătăria, unde preparatele naturale, extrem de gustoase, se bucură de o faimă cu totul specială, despre pescuit și rafting pe râul Buzău ori echitație la herghelia de la Cislău, despre biblioteca în rafturile căreia turiștii pot găsi cărți dintre cele mai diverse și interesante, despre saună și masaj, despre căutarea de trufe și Vulcanii noroioși, despre vinurile buzoiene sau despre turiștii străini, în frunte cu cei din Franța, unde dânsa și-a desăvârșit studiile stomatologice…
Pag. 10
Alba Iulia ● O Mecca românească ● de Camelia-Daniela BOBARU şi Simona DUŢULESCU
Fiecare roman trebuie să viziteze Alba Iulia cel puțin o dată in viață! Precum Mecca musulmanilor ori Ierusalimul pentru creștini, aceasta este sursa identității noastre, inima romanismului, locul in care, prin Mihai Viteazul, s-a născut dorința de unire și in care, in 1918, visul nostru a prins viață realizându-se Romania Mare. Noi am conștientizat importanța orașului abia când, in cadrul Universității Economice de Vară „Călători prin istorie in Cealaltă Capitală”, organizată de Academia de Studii Economice din București, am avut ocazia să pășim pe urmele istoriei, să trăim tensiunile și victoriile strămoșilor. Cetatea Alba Carolina și împrejurimile ei regrupează diverse obiective importante, precum celula lui Horea, obeliscul ridicat in cinstea lui Horea, Cloșca și Crișan, Muzeul și Sala Unirii, Catedrala Încoronării, Traseul celor trei fortificații etc…
Pag. 11-12
Oameni şi vremuri
Troițele, martori muți ai vremurilor trecute – de Nicolae LUPU
O constantă a spațiului spiritualității creștin-ortodoxe românești pare să fie prezența troițelor, atât în mediul rural, cât și urban. Pentru categoria din urmă, un bun exemplu îl constituie vechiul cartier reprezentat de Șcheii Brașovului, aproximativ in centrul țării. La sat, cultul troițelor, numite in unele părți, mai direct, cruci, este și mai evident. Astfel, într-un singur loc, la Rucăr – din Brașov, spre sud-vest, la 65 km, în județul Argeș – pot fi inventariate 14 cruci vechi de piatră, cele mai multe din secolul al XVII-lea. Tot din Brașov, în imediata vecinătate, la Săcele (deși municipiu, la origine, în 1950, o uniune de „săticele”), în orășelul care păstrează o reconfortantă atmosferă patriarhală, se întâlnesc șapte troițe, dintre care unele din secolul al XVIII-lea. Mai departe, din Valea Buzăului, un ținut privilegiat pare să îl constituie zona înaltă din nordul județului Buzău, în lungul unui drum preponderent de pământ și piatră, pe traseul Pătârlagele – Colți-Aluniș – (încumetându-ne spre…) Bozioru – Brăești – Lopătari- Mânzălești – Meledic… De altfel, așezările rupestre de la Aluniș, în fapt biserica rupestră cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, din 1274, și chiliile, precum și de la Nucu-Bozioru, sunt in general cunoscute Adeseori am sentimentul că ceea ce nu fac aleşii acestei ţări, fac străinii, a căror sinceritate şi simpa¬tie faţă de România nu pot fi puse la îndoială. Între aceştia din urmă se numără şi foto¬graful olandez Manfred Wirtz, care 12 ani la rând a revenit în Maramureşul unde „timpul nu joacă nici un rol”…
Pag. 12-13
Furcile Transilvaniei – de Dan ANGHEL
Prin „furcă” se înţelegea în Evul Mediu tragerea în ţeapă a condamnatului într-un par ascuţit, unde rămânea mai mult timp ca să fie văzut de toţi trecătorii. Până în secolul al XVIII-lea, toate satele, târgurile şi oraşele aveau amenajate locuri de execuţie capitală ce se aflau pe înălţimi lângă principalele artere de circulaţie, de obicei la intrările în localitate. Asemenea locuri au rămas în toponimia unor localităţi sub diferite denumiri: „Dealul Furcilor”, „Locul Furcii”, „Măgura Furcii”, „Poiana Furcii”, mai rar „Dealul Spânzurătorilor” (deal din apropierea Brașovului)…
Pag: 14-15
Montana
Pe Albota şi pe Arpăşel – de Dinu şi Marlene MITITEANU
Aceeași impresie de „plutire în văzduh” o avem și pe creste cvasi-orizontale dar înguste, care trebuie parcurse printr-o lungă succesiune de sus-jos-uri. Mii de oameni au admirat și vor admira, de pe vârful Vânătoarea lui Buteanu, aceste perle făgărășene: Muchia Albotei și Creasta Arpășelului. Căci Transfăgărășanul și telecabina au făcut ca Vânătoarea să fie un vârf mult mai accesibil decât înainte de 1976. Desigur, că atunci când am ajuns și eu prima dată pe el, privind fascinat la peisajul ce-l oferă, nu visam să parcurg cândva acele „custuri”. Căci sunt „custuri”, deși în cărți și reviste Albota e muchia, iar Arpășelul e creasta! Alte muchii sau creste înguste au în cărți numele de „custură”: Custura Sărății, Custura Ciobanului… E adevărat că porțiunii superioare Muchiei Albota, dintre Vârful lui Toader și Preluca de Sus, în cartea sa „Pe custuri făgărășene”, Andrei Beleaua ii spune „Custura Prelucii”. Și vom vedea că e custură! Dar, nu e important numele, ci faptul că parcurgerea acelor spinări montane foarte înguste ne oferă mari satisfacții. Nu „atletice”, ci estetice: ne oferă ocazia de „a ne îmbăta” cu frumusețile din jur, de a ne bucura de liniște sau de muzica muntelui și nici nu riscăm întâlniri nedorite cu turiști motorizați, cum se mai întâmplă pe creste montane mai blânde.
Pag. 16-17
Un simbol al alpinismului turdean
Mişi Szalma – de Mihai VASILE
…Pe platforma din fața casei lui Andrei am căzut pe gânduri. „Ce voi scrie despre acest Memorial?”, mă întrebam și nu găseam răspuns. Chiar atunci, când dilema mea părea să nu aibă rezolvare, Dan, împreună cu Grig, își fac apariția. Îi invit la masă: o supă de legume „adunare generală”, cum ii spune Andrei, și o mâncare de mazăre din borcan… Atmosfera se încălzește. Grig Bodea începe să povestească. Grig Bodea, cel care împreună cu Szalma și Halmagyi fusese prins în avalanșa ucigașă de la Podragu și care-i supraviețuise. Îi cer voie să pornesc reportofonul. Este de acord. Ce ocazie deosebită! De obicei, despre astfel de întâmplări se vorbește din auzite…
„…Când m-am dezmeticit și mi-am dat seama unde sunt și ce am de făcut am încercat să găsesc vreun reper. Eram oprit la mijlocul distanței de la traseu până la lac. Pe colegii mei, conul de avalanșă i-a purtat până pe suprafața lacului. Vârful avalanșei ajunsese la jumătatea lacului Podragu. Am căutat repere de identificare, dar n-am găsit absolut nimic. N-am văzut nici echipament, nici porțiuni ale corpurilor celor doi. În disperare de cauză mi-a venit ideea să apelez la cățelul care era la cabană, cățel al ajutorului de cabanier, cățel cu care ne jucaserăm cât am fost blocați în cabană. Am dat alarma la cabană, i-am mobilizat pe cei doi cabanieri, am luat cățelul în brațe până pe lac unde zăpada era mare. Când am ajuns l-am pus jos cam pe unde bănuiam că ar putea fi îngropați cei doi, unde era zăpada mai mare. În maximum 5 minute cățelul, râcâind cu lăbuțele, l-a identificat pe primul alpinist…
Pag. 18-19
Itinerarii turistice: Obcina Mestecănişului
Drumul Domnului de Rouă – de Dinu şi Floriana BOGHEZ
Într-o după-amiază frumoasă, de dinaintea Săptămânii Mari a anului trecut, eram pe peronul gării din Pojorâta. Sfârșisem, atunci, o altă plimbare pe meleagurile Nordului Îndepărtat, cum îmi place să le spun celor bucovinene şi maramureşene, prin care avusesem privilegiul să ne aflăm din când în când. Stăteam pe peronul gării, un pic obosiţi de periplul tocmai sfârșit prin Obcina Mestecănișului, în faţă cu cele două vârfuri gemene, Adam şi Eva, pe când amfitrionul nostru rădăuţean ne povestea despre căsuţa omului care hălăduia iarna în mijlocul pădurilor acelor locuri, veşnice până una alta. Acum, în dimineaţa unei zile de vară frumoasă, dintre atâtea altele capricioase, iată-ne din nou pe peronul aceleaşi gări şi tot cu imaginea în faţă a acelor două vârfuri amintite. Le-am spus acum celor două bună dimineața, cu bucurie în suflet, aşa cum atunci, cu tristeţe nostalgică, ne luasem rămas bun…
Pag. 20
Valea Seacă a Caraimanului – de Mihail CERNAT
Abruptul prahovean al Bucegilor impresionează ochii privitorului avid de frumos și măreție. Oricine a trecut prin Bușteni s-a uitat cu admirație la Crucea Eroilor de pe Caraiman. Dar tot in acest munte se desfășoară o zonă impresionantă: Valea Seacă a Caraimanului – locație de referința in rândul văilor de abrupt din Bucegi. În zona de obârșie, aceasta prezintă mai multe fire: Zangur, Vâlcelul Mortului, Spălătura, Hornurile. Parcursul pe cea din urmă variantă a constituit o provocare în anii de pionierat ai alpinismului românesc, fiind și iâîn prezent o tură reprezentativă. Parcurgând personal toate aceste fire, atât „pe uscat”, cât și în condiții de iarnă, recomand traseul pe „Seaca Caraimanului” pentru săritorile sale caracteristice, dar și pentru peisajele frumoase desfășurate…
Pag. 21
Prin Piatra Craiului, după 20 de ani – de Ovidiu BĂRĂIAN
Stau de vorba cu vechiul meu prieten, Nelu Pivodă, șeful formației salvamont Zărnești, care împreună cu colegii săi „păzesc” potecile Craiului care, între noi fie vorba, este unul dintre cele mai dificile masive din țară, în care un singur pas greșit îți poate fi fatal. Depănând amintiri, timpul trece și, încet, soarele se lasă dincolo de creasta Făgărașului, aruncând o extraordinară lumină roșiatică, aprinzând parcă stâncăria albă a pereților. După acest spectacol oferit de natură, coboară întunericul. Prietenul meu dispare după refugiu. Se aude pornind un motor de generator. Miroase a gaze de eșapament. Fantastic! În mileniul 3, la 11 km de orașul Zărnești, în acest loc minunat, cu multe cabane și dezvoltare turistică, NU ESTE CURENT ELECTRIC!…
Pag. 21-22
Întâlnire cu Craiul Pietrelor… la Marele Grohotiş – de Adrian PAUL
Este greu de comparat cu altceva bucuria maximă ce mi-o oferă muntele vara, când natura exultă în culori, miresme, sunete – într-un cuvânt – VIAŢA! Și în vara aceasta așteptam nerăbdător concediul pentru a-i dedica muntelui măcar o săptămână, week-end-ul părându-mi-se sărăcăcios de scurt, în schimb excesiv de zgomotos. Îmi stârnesc anticipat bucuria, prin planuri şi pregătiri, în care drumurile bătute învie în amintiri ca dintr-un film lipindu-se de cele încă necercetate, dar imaginate. Apoi o resimt de-a lungul excursiei, când de obicei realitatea bate închipuirea. Şi o prelungesc prin retrăire, văzând filme, fotografii, comentând împreună cu tovarăşii de drum, dar și cu prietenii invidioși care, din cine știe ce motive, au lipsit la apel…
Pag. 24-25
Călătoriile AJTR
Prin Grădina Maicii Domnului – de Mihai OGRINJI
Credeam că cele mai nefericite drumuri se găsesc în România. Nu-i adevărat. Muntele Athos deține întâietatea. Numai că drumurile din Grădina Maicii Domnului arată cum arată grație unei politici care ține mai mult de un anume bigotism, decât de o logică a firescului. Peste tot se poate circula civilizat – la Ierusalim, la Bethleem, la Vatican, la Mecca. Numai pe muntele Athos, de la o mânăstire la alta, de la un schit la altul, deplasarea este anevoioasă, nesigură, scumpă, chiar nedrept de scumpă. Să mă ierte Dumnezeu, dar toată această mișcare pe drumurile pline de gropi și praf ale Muntelui Athos – nu mai vorbim de îmbulzeala din mașinile autorizate să circule – pare, mai degrabă, o afacere tipic grecească, decât un canon premeditat pentru credincioșii și mai puțin credincioșii care încearcă, fie și ocazional, apropierea de Cel de Sus. Chinul de acest tip nu sporește rugăciunea, revelarea, sacralitatea. Mărește artificial și metaforic distanțele, nerăbdarea, superficialitatea impactului. Am crescut gard în gard cu biserica, cu cimitirul, cu mai toate cele ce țin de Doamne-Doamne, în general. „Umblă popa“ (cu molifta, cu Boboteaza, cu celelalte rânduieli) era o veste care producea în casa bătrânească – și nu numai – o stare oarecum specială, frica de Dumnezeu făcând parte din felul de a trăi al fiecăruia dintre noi. De aici, din afara oricărei habotnicii, și până la a hălădui și dormi prin casele Domnului, poate mai bine zis ale Maicii Domnului, e o realitate destul neobișnuită. Dacă, desigur, chiar vrei să te pătrunzi de „unda“ ce-ți luminează sufletul și calea, și nu doar să mimezi anumite gesturi care, poate, doar dau bine…
Pag. 25
Clubul Sportiv Universitatea Cluj – 40 de ani de la înființare (DMM)
Absolvenții liceelor și ai facultăților obișnuiesc a se întâlni la aniversări „rotunde”. O întâlnire similară, dar într-un „amfiteatru” al muntelui, au avut veteranii alpiniști ai Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Se mai „adunaseră“ în 2002, la Plaiul Foii, la poalele fascinantei Piatra Craiului și încă o dată în zona Cheilor Bicazului. Acum, la a 40-a aniversare de la înființarea Secției de Alpinism a Clubului U – Cluj, au ales pitorescul sat Rimetea, din depresiunea cu același nume a Munților Trascău. Dintre cei peste 40 de veterani, unii veniseră de departe: Ungaria, Austria, Germania, USA. În cele patru zile (23-26 august) au vizitat zone în care se cățăraseră în tinerețe: Cheile Turzii, Cheile Aiudului, dar și alte locuri pitorești, în care sunt atât de generoase împrejurimile văii Arieșului…
Pag. 26
Călătoriile AJTR
Câteva zile prin Ţara Vulturilor – Shqipërise – de Prof. Andreea DANIELESCU
Am ajuns in Albania la ore târzii ale nopţii după un drum lung, nesfârșit de lung, început la Bucureşti in zorii zilei, străbătând Bulgaria, apoi Macedonia. În oraşul unde am poposit, de la balconul camerei de hotel, prin bezna nopţii întreruptă de o mare reclamă pe clădirea de vizavi – care afişa, în roşu strident, data, ora locală, temperatura aerului – şi de lumina lunii aproape rotundă, am zărit un colţ de luciu de apă zbătându-se în energia valurilor şi degajând continuu, la mal, un inconfundabil fâşâit de supunere. Neîndoielnic că nu eram la mare, dar nu aveam nici cea mai vagă idee despre ceea ce urma să-mi bucure ochii şi sufletul după răsăritul soarelui…
Pag. 27-28
Kopi Kyçyku, ghidul nostru prin Albania – de Mihai VASILE
Kopi Kycyku ne-a captat atenția pe tot parcursul excursiei. Ne-a vorbit, ne-a recitat, ne-a cântat, făcându-ne să simțim că avem alături un prieten îndrăgostit total de țara sa maternă, Albania, dar și de țara noastră. „Știind atât de bine limba romană, colaborând cu Romania în multe domenii de activitate, iubind chiar țara noastră, nu v-ați gândit să vă luați cetățenia romană?”, l-a întrebat o colegă de excursie. Răspunsul a fost clar și ferm: „Eu sunt albanez. România, însă, o voi purta întotdeauna în suflet!”
Locuri noi vezi peste tot in lume. Poate, de aceea, după aventura albaneză, în mintea mea va rămâne, înaintea locurilor deosebite prin care am trecut, imaginea acestui om, lumina din ochii lui atunci când ne vorbea despre țara-i natală, prietenia pe care ne-a arătat-o și, nu în ultimul rând, lacrimile din ochii domniei sale atunci când ne-am despărțit urându-i „La Mulți Ani!”
Pag. 29
Escalade deasupra mării de cleştar – de Dan Vasilescu
Într-un octombrie cald ne-am gândit să căutăm noi senzații în insula grecească Skopelos. Gând la gând cu bucurie, căci şi grecii doresc să-şi lărgească aria de practicare a sporturilor extreme, dar şi de divertisment, începând să resimtă serios urmările crizei de turişti. Din acest motiv am făcut o mică excursie de documentare, la invitaţia domnului primar George Michelis şi a domnului Makis Perdikaris, om de afaceri din Skopelos, insulă aflată în arhipelagul Sporadelor de Nord, patron al firmei Thalpos Holidays. Experienţa mea în escaladele din Grecia se rezumă doar la zonele Meteora şi Varasova, ambele consacrate pe plan naţional şi european. Drumul cu maşina din Bucureşti la Volos se poate face relativ uşor, în oarecare măsură pe autostrăzi, in 12 ore. Transbordarea cu feribotul pe insula Skopelos înseamnă alte patru ore și jumătate de delectare și relaxare. Noutatea şi frumusețea drumului, a mării albastre, compensează din plin oboseala condusului anost de pe șoselele bulgărești…
Pag. 30-31
Atlas
La drum cu lăutarii, printre amintiri comune (I) – de Nicolae PETRESCU
Dorința întreprinderii unei călătorii prin fostele „părți tătărești” a prins contur în septembrie anul trecut, când la un simpozion organizat de Federația Română a Asociaților Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO , domnul Hagi Memet Chemaledin mi-a făcut invitația amabilă de a participa, între 15-20 mai, la Simferopol, la comemorarea genocidului tătarilor din Crimeea. Propunerea a venit pe o curiozitate veche de a mea, fiindcă la vârsta de 10 ani, având domiciliu obligatoriu la Valea Dacilor, localitate cu mulți tătari lângă Medgidia, am intrat în contact cu copiii acestora și doream să asist și la ore de limba tătară, lângă cei de clasa întâi, dar bunicul a reușit să mă scoată din dislocare, aducându-mă lângă mama despărțită de tata, trimis la Canal…
Pag. 32
Răscruci basarabene
Un loc românesc împins în uitare: PODOLIA (II) – de Alecu RENIŢĂ
Centrul istoric al Cameniței mai păstrează aproape neatins parfumul atâtor secole și epoci, încât în partea veche a lui, acolo unde nu au acces mașinile și se plimbă doar pietonii, adeseori ai senzația că timpul a încremenit, că poți să călătorești nestingherit din veac in veac, că poți să vezi evenimente și oameni care s-au perindat acum o mie sau două mii de ani, că ceasurile de pe turnuri arată ora, nu veacul, că din clipă în clipă, din stradelele înguste, pot ieși caleștile boierilor moldoveni sau călăreți medievali în zale și armuri. Rar loc unde poți simți și trăi istoria ca la Camenița! Trec podul de peste prăpastie și ajung la poarta medievală. Aici (spune Cronica lui Ioan Neculce, despre luarea Cameniței de către turci, la 1672), vizirul victorios i-a cerut lui Miron Costin să fie sincer. „Și i-au dzis veziriul să-i spuie drept: pari-le lor bine că au luat împărăția cetatea Camenița, au ba? Iar Miron au răspunsu că să teme a spune drept. Iar veziriul s-au zâmbit a rade şi i-au dzis să grăiască, să nu să teamă. Atuncea Miron au zis că “suntem noi moldovenii bucuroşi să să lăţască împărăția în toate părţile, cat de mult, iar piste ţara noastră nu ne pare bine să să lăţască.” Atuncea veziriul iară au ras şi i-au dzis: „Drept ai grăit” […].”
