SUMAR
Pag. 2
Natură şi cultură:
Schimbările climatice – între realitate și ficţiune (6) – de Prof. univ. dr. Constantin CRÂNGANU, New York – SUA
Încălzirea globală și schimbările climatice pe care aceasta le poate produce au determinat oamenii de știință să gândească strategii menite să diminueze concentrația de dioxid de carbon în atmosferă și să oprească, în cele din urmă, creșterea necontrolată a temperaturii. Sub presiunea eventualelor consecințe negative majore pe care le-ar putea avea schimbările climatice asupra majorității națiunilor, cercetătorii au propus trei strategii de a reduce riscurile schimbărilor climatice: 1) ameliorarea, prin reducerea emisiilor gazelor de seră; 2) adaptarea – impactele climatice pot fi moderate prin creșterea capacității noastre de a le face față; și 3) geoingineria – manipularea deliberată a fenomenelor fizice, chimice ori biologice ale planetei Pământ…
Pag. 3 şi 15
Câte ceva despre
Conac- de Mihai OGRINJI
Nu are faima conacului de la Țibănești, a lui P.P. Carp. Și nici a celui de la Solești, care a aparținut lui Theodor Rosetti și Elenei Cuza, născută Rosetti, conac ajuns, spre rușinea tuturor românilor, o ruină… Și asta după 1990! Conacul despre care o să vă povestesc este, mai degrabă, anonim. El se găsea pe deal, despărțit de biserică de un maidan larg – o adevărată răscruce de drumuri sau agora rurală -, cu cișmea. Era zidit din cărămidă și avea circa zece camere mari, cu pereți înalți. Curtea, dreptunghiulară, cuprindea aproape un hectar de pământ. Jumătate din el era stăpânit de o pădurice, plină cu ierburi, flori de primăvară, urzici, iepuri, arici, bureți, ciuperci, cucută, gulii. O altă bună parte se găsea în stăpânirea unei livezi întreținute cu mare grijă, alcătuită din meri, pruni, nuci, caiși, cireși, gutui. Nu lipseau nici perii, altoiți și ei, adică de soi bun. Ei se înșiruiau de-a lungul gardului dinspre cișmea, „grupați pe anotimpuri”, câțiva dintre ei supraviețuind până spre sfârșitul anilor ’70…
Pag. 4-5
Din ecourile verii
Altfel despre Neptun Camelia MANEA
Neliniștile vacanței ne trimit, fără să stăm pe gânduri, la malul mării. E spumos valul și nevoia noastră de libertate ne împinge să intrăm un picuț cu gleznele în apă. Ce senzație plăcută! De un an de zile tânjeam după asta, visam la ce va fi, rememoram amintiri din trecut, privind nostalgic la scoicile din raft. Și… iată-ne din nou aici! Răsăritul, cu unduirile lui de foc și pară, ne face să uităm de oboseala unei nopți întregi petrecute în tren. Nu vreau să ratez prima dimineață a întâlnirii cu marea. Văluri ușoare, de aer răcoros – briza cu mirosul ei sărat – mângâie poteca pe marginea căreia au înflorit, nebune, cicorile. Printre ierburi și pipirig, pe malul lacului cu nuferi galbeni și sălcii pletoase, ajung, în sfârșit, la țărm. Nisipul e încă rece și umed. Nu e nimeni pe plajă, doar
pescărușii sfâșie, cu țipetele lor ascuțite, necuprinsul albastru…
Pag. 5
Grădina Zmeilor- Text: Adina BARANOVSCHI; Foto: Bogdan BARANOVSCHI
Considerat, pe nedrept, un judeţ modest din punct de vedere turistic, Sălajul adăposteşte câteva comori de interes naţional, care i-ar lăsa muţi de uimire până şi pe cei mai pretenţioşi călători. Totul este să faci abstracţie de drumurile proaste până acolo, dar asta caracterizează infrastructura din ţara noastră, nemaifiind o noutate pentru nimeni. Bisericile de lemn din Fildu de Sus, Racâş, Baica, Sânmihaiu Almaşului etc., Grădina botanică din Jibou, Castrul roman Porolissum de la Moigrad, rezervaţia naturală Grădina Zmeilor – iată câteva dintre atracţiile acestui colţ de ţară
insuficient explorat…
Pag. 6-7
Ţara Moţilor
Periplu etnografic – de Dan ANGHEL
Spaţiul rural, considerat un univers cu multiple activităţi, a atras atenţia geografilor, sociologilor, istoricilor, dar și a poeților și filozofilor încă din epoca Renașterii. Resursele funciare, tradiţiile
cultural-artistice, arhitectura, potenţialul factorilor de mediu, activităţile pastoral-agrare și meşteşugăreşti au constituit elemente de referinţă pentru diferite studii prin intermediul cărora s-a încercat conservarea valorilor fundamentale pe care satul românesc le-a creat și promovat de-a lungul secolelor. Satul tradițional, asaltat la ora actuală de numerose probleme precum gestiunea defectuoasă a resurselor naturale în detrimentul echilibrului echologic, restructurarea socio-spaţială sub efectul urbanizării, relaţia centralitate urbană-marginalitate rurală, depopularea şi
abandonul terenurilor agricole, îmbătrânirea demografică şi sărăcia, tinde să-și piardă tot mai mult din identitate, aceasta ducând implicit la devalorizare și banalizare…
Pag. 7
Eveniment
Radu Anton Roman: Poveștile bucătăriei românești – de Mihai OGRINJI
Când s-a apucat sistematic de antropologia bucatelor românești și a celor care ne-au
invadat prin veacuri, nu cred că Radu își putea închipui că fabuloasa aventură gastronomică la care se încumeta avea să-i aducă, pe lângă stingerea nemărginitelor pofte – hedonismul merită toată prețuirea -, și temelia unei glorii intempestive. Se întâmpla asta prin ultimii ani ai mileniului trecut, moment cât se poate de fast pentru spiritualizarea bucătăriei românești, pe care Radu o considera, pe bună dreptate, „cel puțin la fel de originală, de savuroasă și de spectaculoasă (ca să nu spun stranie) ca și orice altă mare bucătărie a lumii…”
Pag. 8-9
Rafting în România
Cu barca pe Jiu – de U.T. Hike
Într-una din zilele trecute, îl mănâncă pe Baicu ideile și zice să mergem cu barca pe Jiu. Drept urmare, printr-un concurs extraordinar de împrejurări stelele se aliniază și se compune o echipă de temerari din Baicu, Cucu, Funky, eu și vărul lui Baicu. Acțiunea demarează cu recuperarea bărcii, montarea ei, urmează sforirea sănătoasă a bărcii pe cadru și totul se încheie cu o degustare de vin de kiwi, un chec de ciocolată și înghețată de ciocolată cu mentă, asezonate cu un film cu morcovi aka „Shoot ‘em up” (recomandabil oricui vrea să se amuze cu un film de acțiune)…
Pag. 9
Cel mai eficient tratament: la SC Turism Covasna SA!
Din secolul al-XIX-lea locuitorii Covasnei au început să se organizeze în vederea primirii oaspeților veniți la băi, oferindu-le cazare si masă. Apa mineral se scotea din fantâni în căzi de lemn și se încălzea cu pietre fierbinți. După baie urma mofeta. Mofetele de atunci erau diferite de cele de azi, ele reprezentând niște găuri săpate în pământ, cu scări, iar gura gropii se acoperea cu două aripi de lemn tăiate în formă de semicerc astfel încât, în timp ce trupul pacientului se afla în mofetă, capul rămânea în aer liber. Mofeta era îngrădită și acoperită. Oricine putea utiliza mofeta în schimbul unui „creițar”, însă deoarece inhalarea gazului carbonic poate fi mortală, trebuia să fie precaut…
Pag. 10
Călătoria de culoare
TRAIAN ȘTEFAN BOICESCU
www.traianboice
Pag. 11
Monumente ale naturii
Detunatele Buciumanilor – de Prof. Nicolae SICOE
Poate nici o altă aglomerare de stânci nu are faima și eleganța Detunatelor! Detunata Goală, cu orga ei din coloane bazaltice dezbrăcate, și Detunata Flocoasă, cu bazaltul îmbrăcat în mantie verde… Cu totul deosebite ca geneză, reprezentând nu sculptura de migală a apelor, ci o expresie a forțelor interioare ale Pământului, răzvrătite parcă împotriva frânei gravitației și a scoarței terestre. Pitorescul acestor munțișori se datorește bazaltelor, roci de mare rezistență care, oriunde se ivesc, dau semeția unor pereți verticali desprinși în contururi prismatice. Bazaltele Detunatelor sunt formațiuni vulcanice recente, de culoare neagră, care au ieșit la suprafață în vremea pliocenului superior, ultima despărțitură a terțiarului. Accesul spre suprafață s-a făcut prin coșuri vulcanice, falii ori crăpături litosferice a căror formă o copiază. Magmele consolidate, deci transformate în bazalte, sunt roci magmatice, mult mai dure decât rocile sedimentare din jur. Astfel, de la geneză și până în prezent, rocile sedimentare din jurul celor bazaltice au fost erodate, în peisaj apărând azi aceste coloane de bazalt deasupra unei suprafețe de eroziune numită platforma Abrudului. Dacă în Orientali erupțiile vulcanice au creat munți, în Apuseni erupțiile au apărut în munții deja formați..
Pag. 12-13
Montana
Colţii Morarului– de Camelia STOICA
N-ai cum să-ți găsești liniștea dacă nu încerci să atingi măcar o dată măreția lor stâncoasă, de creste ascuțite, cu țancuri vânjoase, din cremene, întinse nonșalant către necuprins… Acele Morarului! Ce miraj! Invitația aceasta la cursul de ghizi m-a luat complet pe nepregătite… Contramandez tot ce mai pot în ultimul moment, trimit în grabă cele mai urgente e-mailuri, las toată gașca noastră zgomotoasă în cea mai frustrantă neorânduială la Ocnele Mari – tabăra intermediară de dinainte de tura în Retezat – și pășesc pe urmele unei miresme de neuitat: chemarea potecilor accidentate, a florilor de colț ascunse pe după țancuri primejdioase, a pitoanelor de rapel… – Colții Morarului, patru săgeți îndreptate spre cer într-un dans aerian desăvârșit…
Pag. 13
În memoriam: Andrei Vârlan – de Mihai VASILE
Cu o lună şi jumătate întârziere primesc de la Dinu Mititeanu o veste care mă bulversează total. A murit Andrei Vârlan (29 mai 1956 – 28 iunie 2010). Cu mult timp în urmă plecase în Franţa unde devenise un foarte respectat profesor de bridge. Dar nu pentru bridge va rămâne el, întotdeauna, în amintirea românilor iubitori de înălţimi, ci pentru dragostea lui mistuitoare pentru munte, pentru alpinism.
Pag. 14-15
Modele pentru toate generaţiile: Trestian Găvănescu
Căsuţa la care vin cerbii – de Iftimie NESFÂNTU; Fotografii din arhiva artistului dr. Trestian GĂVĂNESCU
Către Cheile Lotrişorului, într-o zonă sălbatică, pe un platou alpin, păzit doar de urşi şi de vipere, se află o poiană. După cum arată locul, ai putea crede că odinioară un călugăr a locuit aici. Cei care au ridicat coliba de vânătoare îşi mai amintesc de trunchiul gârbovit al unui măr bătrân şi de poteca pietruită ce ducea până la izvor. O gură de rai. O casă simplă, împrejmuită cu un gard de uluci, se arată vederii. „Ea e căsuţa, despre care v-am povestit“, îmi zice, aproape în şoaptă, doctorul Trestian Găvănescu. Am reparat ce mai rămăsese din
colibă, am adus un godin, găleţi, saltele, am decorat interiorul. Nu este niciodată închisă. Orice iubitor al muntelui poate să se adăpostească aici. Noi venim de regulă în week-end, ne reîncărcăm bateriile după zilele infernale de la spital. Prietenii noştri vin şi peste săptămână…“
Pag. 15
Portrete din natură
Tăul dintre Brazi – de Mihai CONSTANTINESCU
Dacă m-ar întreba cineva despre locuri bizare în România, aș menționa fără îndoială și Tăul dintre Brazi din Masivul Retezat. Situat la doar 1740 m altitudine a fost înghițit de pădure pe măsura ce aceasta a urcat în altitudine și apare ca un ochi de apă înconjurat de o deasă vegetație de arbori şi arbuști…
Pag. 16-17
Chemarea crestelor – de Dinu MITITEANU
Sunt multe atributele prin care ne cheamă muntele. Dar principala chemare o reprezintă crestele sale. Chemare nu doar pentru alpinişti, ci şi pentru drumeţi. Deoarece şi aceştia merg pe poteci ca să urce cât mai sus. A urca sau a înainta pe o creastă de munte îţi dă, desigur, perspective mai largi decât urcuşul pe o vale. Au, neîndoielnic, şi văile frumuseţea lor, prin pajişti, flori, cascade, umbră, răcoare, absenţa sau doar adierea vântului. Dar senzaţia de libertate, senzaţia că eşti o pasăre în zbor şi că pluteşti peste împărăţia Măriei Sale Muntele, ne-o oferă doar crestele şi vârfurile…
Pag. 17-19
Itinerarii turistice: Parâng
Călătorului îi stă bine cu drumul – Text: Dinu BOGHEZ; Foto: Floriana BOGHEZ
Trebuia să ajungem sus, în creasta Parângului, la drum cu potecă marcată. Până acolo aveam de urcat căldarea imensă din faţa noastră. Ne aşteptau locuri cu stâncile mari ale morenei, cu grohotiş mişcător şi petece înierbate, prea puţine şi doar către partea finală. Şi mai era panta apreciabilă pe care trebuia să o învingem.
Pag. 19
Epilog la inundaţiile din Cheile Turzii – de Mihai VASILE
A fost un an neprielnic vizitării Cheilor Turzii. Aproape tot timpul a plouat. În noaptea de 21 spre 22 iunie apele râului Hăşdate au venit umflate şi, cu putere, au măturat podurile 2 şi 4, cele de la Turnul Galben şi de la Cetăţeaua Mică. La fel ca în 1975, apa a intrat pe canalul morii din aval de Chei şi a inundat, pe lângă curtea morii, şi toată zona de după podul 1, inclusiv locul din livada care, în zilele cu mare afluență turistică, este plin de corturi şi maşini. Pe lângă cele două poduri din Chei, a fost luat de ape şi podul care permitea accesul la campingul lui Ovidiu Bărăian din amonte de Chei, dar şi cel de la „Gaz” din aval. Între timp, podul de la camping a fost refăcut de Ovidiu…
Pag. 20-21
Pregătiţi-vă pentru vara următoare
Pe potecile ascunse ale Cheilor Bicăjelului – de Titus HEN
Cheile Bicazului sunt cunoscute prin pereţii lor de calcar care se înalţă semeţ spre cer pe sute de metri. Şoseaua (DN 12C) le străbate de la un capăt la celălalt, ceea ce face ca mii de aşa-zişi turişti să le parcurgă zilnic. Unii nici măcar nu se mai deranjează să se dea jos din maşini, scot camera foto sau video pe geam şi imortalizează momentul. Alţii se plimbă în lungul şoselei, printre dughenele care au răsărit ca ciupercile pe acolo (şi nu numai), aruncându-şi poate din când în când ochii şi la frumuseţile din jur. Mai fac o poză, două şi… gata, au „făcut” Cheile. Cred că peste 90% dintre vizitatori se încadrează în categoriile enumerate mai sus. Dar cine doreşte poate păşi dincolo de graniţa şoselei şi să-şi îndrepte paşii către potecile muntelui. Multe locuri frumoase sunt chiar în apropierea ei şi către ele ne vom îndrepta şi noi paşii. Unul dintre acestea este cel prin Cheile Bicăjelului. Traseul se recomandă a fi parcurs vara, când mersul prin apa rece nu este o problemă şi, desigur, când debitul apei este în limite normale. De asemenea, ar fi bine ca cei care doresc să-l parcurgă să aibă în picioare sandale sau alte tipuri de încălţări cu care să poată trece de-a dreptul prin apă. Timp: 2 – 2 ½ ore până după ultimul canion şi alte 2-2 ½ ore până în şaua Ţifrea – inclusiv ocolul la belvederea de deasupra Peretelui Mariei (mers lejer)…
Pag. 22
Vitralii, Scrinul Andei
Credeţi în minuni?
Credința religioasă, ca și misterele lumii în care trăim, strâns legate de cele ale Universului, sunt, desigur, polii care continuă să tuteleze viața noastră. Pe cât de fragilă e ființa umană, pe-atât de puternică poate deveni ea în împrejurări ce stau, nu de puține ori, sub semnul
miracolului. Chiar dacă apelăm la el numai în situații limită, preceptul „crede și te vei izbăvi” acționează adesea cu o promptitudine și eficacitate uluitoare, proiectându-ne într-un spațiu fantastic, de existența căruia ne îndoisem până atunci. Milioane de oameni trăiesc pe glob asemenea experiențe, iar România face parte dintr-o arie străveche a întâmplărilor stranii, a sfinților ocrotitori și făcători de minuni, a legăturilor transcendentale între cei morți și cei în viață. Aproape că nu există colț al țării unde să nu găsim un izvor tămăduitor, o icoană sau moaște făcătoare de minuni, o biserică sau un loc în care „explicabilul” să capete dimensiuni miraculoase. Bucureștiul deține și el asemenea taine…
Pag. 22-23
Un basm la ţărmul mării
Balcic – „Mavi dâlga” – valul albastru – de Camelia MANEA
În locul unde mă aflu acum, la grădina Ghetsimani, trandafirii focoși stârnesc iremediabile nostalgii… Dinspre cascadă, „La Trei Mori”, se aud suspinele trecutului, care răzbat prin perdeaua de apă curată. În aer, aproape imperceptibil, mai plutește alene un iz de mirodenii și de basm oriental încă neterminat… Doar valurile tulbură neastâmpărat tihna micului golfuleț. Coasta de Argint! Rupt din povești încântătoare, Balcicul păstrează pe caldarâm pașii Reginei Maria…
Pag. 24-25
Ascensiuni în Alpi
Aiguille de Bionassay, Traversarea Mont Blanc ului, Täschhorn – de Nicolae DIMACHE
În iulie anul acesta am continuat vechiul meu proiect de a escalada toate cele 82 de vârfuri de peste 4.000 de metri din Alpi. Am ajuns la Chamonix împreună cu prietenul meu Vieri Piemontese. Acolo ne am întâlnit cu Cezar Manea şi Nelu Dumitrescu, urmând ca Marlene şi Dinu Mititeanu să vină două zile mai târziu la Refuge du Couvercle…
Pag. 26-27
Prin munţi altora
Alaska – tărâmul ghețurilor necruțătoare, al elanilor și al totemurilor – de Camelia MANEA
Când am plecat de acasă nu aveam cum să știu că am evadat, de fapt, din grădina cu salcâmi înfloriți a bunicii și am nimerit fix în înfriguratul Palat de Cleștar al Crăiesei Zăpezilor, maiestuos, dar încremenit de viscole atroce, pudrat cu pulberi dense de zăpadă care te acoperă cu totul peste noapte și înconjurat de ghețari de un azuriu complet care-ți strecoară frigul până în măduva oaselor în numai câteva minute… Frământate de ninsori zilnice, de înghețuri și dezghețuri repetate, stâncile cad măcinate continuu. La intervale impredictibile, seracurile trosnesc haotic, cu zgomote care-ți încremenesc sângele în vine. Măturați de avalanșe venite pe neașteptate, versanții cei mai abrupți își schimbă configurația de la o zi la alta, oferind un spectacol unic al grandorii intangibile. Aici sunt numai câteva muchii și vârfuri pe care se avântă alpiniștii cei mai antrenați: McKinley, Mount Foraker, Mount Hunter, Huntington, Mount Dickey, The Moose’s Tooth și rutele West Butress, West Rib și Cassin. Restul munților rămân neatinși, misterioși, ascunși dincolo de fuioare de nor și înveșmântați în armura lor de gheață, cu cușme înalte de zăpadă pe vârf, înclinate ștrengărește pe-o parte sub greutatea cornișelor. Vrei să călătorești în Alaska ghețurilor nemuritoare? Trebuie să înveți să fii un supraviețuitor, încă din prima zi! Patria totemurilor cu chipuri de păsări ancestrale sau de plante cu simboluri greu de descifrat – Alaska – e din ce în ce mai enigmatică, pe măsură ce te îndrepți către inima ținutului, spre Cercul Polar de Nord. La vremea solstițiului de vară, aci îți ard ochii și palmele sub pârjolul unui soare care a uitat să apună, aci ți se lipesc nările din cauza aerului reeeece, comprimat de ger! Pentru mine, Alaska a fost o experiență extremă sub aspectul diferențelor de temperatură, adaptare la noul fus orar, ziua continuată de o altă zi, fără apus, fără lună, fără noapte, doar cu un crepuscul prelungit, de la 11 seara până după miezul nopții, pe la 12.30, frigul atroce,
degerăturile, ghețarul infinit brăzdat de crevase imense, seracurile care trosneau și se prăbușeau din pereți la intervale impredictibile…
Pag. 28
Atlas
Monahism și alpinism la Montserrat – de Dan ANGHEL
Din cele mai vechi timpuri pustnicii și călugării și-au găsit liniștea sufletească în inima munților, la poalele versanților sau în adâncul peșterilor străpunse în pereții stâcoși. Multe dintre mânăstirile fondate de acești călugări au ajuns celebre cu trecerea timpului, ca locuri de pelerinaj pentru oamenii de rând, dar și pentru înalte fețe bisericești sau capete încoronate, toți regăsind în bisericile mai mici sau mai mari, agățate de prispele stâncoase, o vrajă spiritual deosebită de cea a lăcașurilor de cult din inima orașelor sau a cetăților.
Un astfel de spațiu este și Muntele Montserrat cu bine-cunoscuta-i Mânăstire Santa Maria de Montserrat, situată la aproximativ 45 de km spre nord-vest de capitala Cataloniei, Barcelona…
Pag. 29
Vederi din Dubrovnik – Text: Adina BARANOVSCHI; Foto: Bogdan BARANOVSCHI
Cel mai important eveniment estival din Dubrovnik este Festivalul Verii, programat a se desfăşura între 10 iulie şi 25 august. A 61-a ediţie reuneşte spectacole de teatru şi de operă,
concerte simfonice, reprezentaţii de dans şi o mulţime de alte manifestări cultural-artistice care imprimă oraşului vechi un spirit tânăr. BBC cataloga acest prestigios eveniment drept „cel mai bun produs de export al Croaţiei şi, totodată, un veritabil brand”. Nu-i puţin lucru pentru un oraş care nu duce lipsă de evenimente de răsunet (Festivalul Sf. Blasiu şi Carnavalul din luna februarie, Festivalul internaţional de Film din luna mai etc.)…
Pag. 30
English Version
Empress Sissi on the Cerna Valley – by Radu CRÂNGAȘU
Pictures mainly show the summer images of Băile Herculane spa seen from somewhere “up there.” We may see a mountainous landscape, a compact mass of green vegetation with the line of the local buildings winding through the middle. Perhaps very few people today know that the wild Cerna Valley landscape had been contemplated once by the famous Austro-Hungarian Empress Elizabeth, who was so impressed and delighted with the beauty of those places that she felt like praising in verse….
Pag. 32
Răscruci basarabene
Orheiul Vechi – de Alecu RENIŢĂ
La Orheiul Vechi se vine ca la un loc sacru, de pelerinaj. Bolta uriaşă a cerului pare o cupolă imensă înălţată pentru un templu al naturii în care intri cu evlavie şi cu respiraţia întretăiată. Panorama deschisă de pe platoul de la intrare este una cosmică şi depăşeşte viziunea folclorică de „gură de rai“. Tăcerea geologică a peisajului, formele bizare de relief, stâncile ascuţite sau retezate, platourile întinse de pe înălţimi, bolovanii uriaşi de piatră rostogoliţi până în albia râului, pereţii verticali ai canionului te poartă într-o altă dimensiune a timpului. Dacă ai face abstracţie de satele Trebujeni şi Butuceni agăţate de pantele înverzite, curbura Răutului ce cuprinde terenurile netede te lasă în faţa unui cosmodrom preistoric în aşteptare şi astăzi de corăbii spaţiale…
