Romani pe McKinley

 

Sunt aproape de Cercul Polar de Nord. Ieri am participat la Festivalul Solstiţiului de vară, e rece, dar lumea nu mai ia în seama nimic. M-am obişnuit bine de tot cu nopţile lungi, albe. N-am mai văzut luna de peste 3 săptămâni.

Trimit câteva poze de pe McKinley. Nu pot accesa decât puţine, sper să fie concludente pentru ce am avut de înfruntat: două săptămâni de viaţa pe gheţar, crevase, seracuri, avalanşe care curgeau simultan pe mai mulţi versanţi, avioanele care făceau tururi împrejurul masivelor Hunter, Foraker şi, fireşte, McKinley, dar şi avioanele mari, militare, mobilizate în caz de intervenţie. A fost o operaţiune de salvare a unui belgian din ruta Cassin. Acesta a stat lângă colegul lui încă 4 zile dupa ce acesta decedase şi nu şi-a mai revenit din soc...

Ieri ne-am întîlnit în Talkeetna cu Coco şi Ovidiu Popescu, abia sosiţi de pe vârf. Au mai venit şi cei 3 sibieni, spre seara şi, în sfârşit fetele (Ioana şi Claudia). Claudia n-a putut să urce pe vârf. Eu am fost pe McKinley cu Tom Chew, un prieten amer şi cu Sasha Halibei, la o zi diferenţă de Teo Vlad şi de Marius Gane, care sunt acum în West Rib. Acum, Cosmin e în „Cassin”, solo, unde mai este o echipă de canadieni, e bine ca are cu cine să se consulte. Echipele s-au împărţit în mers, în funcţie de ritmul de urcare şi de pregătirea tehnică. Vremea rea m-a ţinut blocată aproape 3 zile în tabăra de bază (n-au zburat avioanele) - am stat peste 12 echipe să aşteptam, cu rezervele de hrană la limită. Ne mai dădeau ei câte o limonadă.... Timp de 10 zile n-am avut nici un fel de veşti de la ceilalţi. La plecare, tocmai coborau romanii din Canada - Atilla şi prietenii lui cei despre care s-a scris şi în România pitorească atunci când au fost pe Aconcagua. N-au ajuns pe vârf, s-au retras de la High Camp din cauza vremii. Erau tare dezamăgiţi, dar s-au bucurat mult că ne-am văzut... E bine că ne-am întâlnit, în sfârşit, cu cea mai mare parte din echipa. Mi-am făcut multe griji pentru ceilalţi, ştiam cum e sus şi ce-am păţit. I-am ajutat cu ce am putut pe toţi. Cam asta e ce ştiu eu despre situaţia românilor de pe McKinley.

Camelia MANEA